LexistoriaDreptul la drept.

OUG 152/2020

Azi

Text integral · 4 articole

Articolul I

Articolul 15¹ din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 15¹ (1) Pașapoartele simple electronice se eliberează titularului sau reprezentantului legal după achitarea contravalorii acestora. (2) Pentru cererile de eliberare a pașapoartelor depuse în țară, contravaloarea pașapoartelor se achită în contul Companiei Naționale «Imprimeria Națională» - S.A., prin mandat poștal, prin mijloace de plată online, inclusiv prin intermediul Sistemului național electronic de plată online - SNEP sau prin unitățile bancare cu care Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A. încheie convenții în acest scop. (3) Serviciile publice comunitare de pașapoarte sunt abilitate să verifice încasarea sumei reprezentând contravaloarea pașapoartelor, achitată în condițiile alin. (2), potrivit metodologiei de lucru comune încheiate între Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A. și Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. (4) Contravaloarea pașaportului simplu electronic achitată eronat sau pentru care nu a fost prestat serviciul aferent se restituie, la cererea scrisă a plătitorului adresată Companiei Naționale «Imprimeria Națională» - S.A., însoțită de documentul prin care s-a efectuat plata, în cel mult 5 zile lucrătoare de la depunerea acestei cereri, în condițiile stabilite de normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Cererea și documentul prin care s-a efectuat plata pot fi transmise atât în format fizic, cât și prin mijloace electronice.

Articolul II

Articolul 11¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 11¹ (1) Autoritățile competente să realizeze operațiuni de înmatriculare, autorizare provizorie și eliberare a permiselor de conducere încasează: a) tarifele aferente confecționării și valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare și provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferențial sau păstrării combinației numărului de înmatriculare; b) tarifele aferente emiterii certificatelor de înmatriculare, a autorizațiilor provizorii și a permiselor de conducere. (2) Tarifele menționate la alin. (1) lit. a) pot fi achitate prin virament, prin mijloace de plată online, prin intermediul POS-urilor instalate la unitățile Trezoreriei Statului sau la sediile instituțiilor publice beneficiare ale sumelor și prin alte modalități de plată reglementate de acte normative în vigoare, prin mandat poștal sau în numerar la ghișeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituțiilor prefectului, la casieriile unităților Trezoreriei Statului, în condițiile legii. Pentru sumele încasate prin intermediul POS-urilor instalate la unitățile Trezoreriei Statului, comisioanele se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul instituțiilor publice din structura cărora fac parte unitățile Trezoreriei Statului, iar pentru cele încasate prin intermediul POS-urilor instalate la sediile instituțiilor publice beneficiare, comisioanele se suportă din bugetele acestora. (3) Tarifele menționate la alin. (1) lit. b) se încasează într-un cont distinct de disponibil deschis pe numele Regiei Autonome «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat», prin următoarele mijloace de plată: prin virament, prin mijloace de plată online, inclusiv prin Sistemul național electronic de plată online - SNEP, prin intermediul POS-urilor instalate de către Regia Autonomă «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat» la sediile serviciilor publice emitente ale documentelor, prin mandat poștal, precum și prin alte modalități de plată reglementate de acte normative în vigoare. (4) Tarifele prevăzute la alin. (1) lit. a) se încasează într-un cont distinct de disponibil deschis la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului pe numele instituției prefectului din care face parte serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor. (5) Unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului la care își au deschise conturile instituțiile prefectului din care fac parte serviciile publice comunitare regim permise conducere și înmatriculare a vehiculelor încasează tarifele prevăzute la alin. (1) lit. a) în numerar, în contul prevăzut la alin. (4). (6) Sumele încasate în numerar la ghișeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se depun la casieriile instituțiilor prefectului în aceeași zi, la terminarea programului de lucru. (7) Sumele predate la instituțiile prefectului potrivit alin. (6) se depun de către acestea în contul distinct de disponibil prevăzut la alin. (4) în următoarea zi lucrătoare. (8) Tarifele prevăzute la alin. (1) lit. a), încasate în contul prevăzut la alin. (4), se virează de către instituțiile prefectului, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la încasare, în contul de venituri al bugetului activității finanțate integral din venituri proprii «Venituri din prestări servicii» al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. (9) Restituirea sumelor prevăzute la alin. (1), achitate eronat sau pentru care nu au fost prestate serviciile aferente, se face de către Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, respectiv de către Regia Autonomă «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat», la cererea scrisă a plătitorului adresată acestora, însoțită de documentul prin care s-a efectuat plata. Cererea și documentul prin care s-a efectuat plata pot fi transmise atât în format fizic, cât și prin mijloace electronice.

Articolul III

Situațiile în care contravaloarea pașapoartelor simple electronice/simple temporare a fost achitată până la data intrării în vigoare a prezentului act normativ rămân supuse prevederilor normative incidente la data efectuării plății, inclusiv în ceea ce privește procedura de restituire a contravalorii pașapoartelor.

Articolul IV

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Compania Națională „Imprimeria Națională“ - S.A. și Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor elabora metodologia de lucru comună prevăzută la art. 15¹ alin. (3) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta ordonanță de urgență.