După alineatul (6) al articolului 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2020 privind unele măsuri fiscale și modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 30 martie 2020, aprobată cu completări prin Legea nr. 54/2020 , cu modificările ulterioare, se introduc patru noi alineate, alineatele (7)-(10), cu următorul cuprins:(7) Pentru definitivarea impozitului pe profit aferent anului fiscal prin declarația anuală privind impozitul pe profit, bonificația aplicată potrivit prevederilor prezentului articol se scade din valoarea impozitului pe profit aferent anului fiscal, iar în cazul în care bonificația depășește valoarea impozitului pe profit aferent anului fiscal, suma aferentă bonificației care se ia în calcul este la nivelul valorii impozitului respectiv. În sensul prezentului alineat, valoarea impozitului pe profit aferent anului fiscal reprezintă impozitul pe profit după scăderea creditului fiscal extern, impozitului pe profit scutit sau redus, sumelor reprezentând sponsorizare și/sau mecenat, burse private, în limita prevăzută de lege, reducerii conform Ordonanței Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA, costului de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale. (8) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1)-(3), în cazul contribuabililor cu anul fiscal modificat care aplică sistemul trimestrial de declarare și plată a impozitului pe profit, precum și în cazul celor cu anul fiscal modificat care intră sub incidența prevederilor art. 41 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare, diferența de impozit pe profit datorat determinată la definitivarea impozitului pe profit aferent anului fiscal se consideră impozit pe profit datorat aferent ultimului trimestru. Acestor contribuabili li se aplică prevederile alin. (1)-(3) pentru diferența de impozit pe profit datorat, determinată la definitivarea impozitului pe profit aferent anului fiscal. Prevederile prezentului alineat se aplică și pentru diferența de impozit pe profit datorat, determinată la definitivarea impozitului pe profit aferent anului fiscal, dacă aceasta este plătită până la termenul scadent cuprins în perioada 26 decembrie 2020-25 februarie 2021 inclusiv. (9) Contribuabilii prevăzuți la alin. (8) care au depus declarația privind impozitul pe profit fără aplicarea bonificațiilor prevăzute la alin. (1)-(3) pot beneficia de acestea, pentru diferența de impozit pe profit datorat determinată la definitivarea impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv, prin depunerea unei declarații rectificative, cu respectarea condițiilor prevăzute în cadrul acestor alineate. (10) În sensul prevederilor prezentului articol, bonificația se acordă și pentru impozitul pe profit datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială, care se stinge cu impozitul pe profit de recuperat din anii fiscali precedenți. Aceste prevederi se aplică și pentru stingerile efectuate pentru impozitul pe profit datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială aferente trimestrelor I și II ale anului 2020, respectiv pentru cele aferente perioadelor scadente prevăzute la alin. (2) pentru contribuabilii cu anul fiscal modificat, cu impozitul pe profit de recuperat din anii fiscali precedenți. De aceste prevederi pot beneficia și contribuabilii care au depus declarația privind impozitul pe profit datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială aferentă trimestrelor I și/sau II ale anului 2020, respectiv pentru perioadele scadente prevăzute la alin. (2) pentru contribuabilii cu anul fiscal modificat, fără aplicarea bonificațiilor prevăzute la alin. (1)-(3), prin depunerea unei declarații rectificative și cu respectarea condițiilor prevăzute în cadrul acestor alineate.