Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 19, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: "(2) Speciile de mamifere și păsări, inclusiv cele migratoare, la care vânarea este interzisă, se supun derogărilor stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare.". 2. La articolul 23 alineatul (1), litera x) se abrogă. 3. La articolul 23, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins: "(1¹) Prevederile art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător." 4. Articolul 34 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 34. - Pe suprafețele din intravilan, în zona strict protejată și în zona tampon din cuprinsul Rezervației Biosferei "Delta Dunării", recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică și a câinilor fără stăpân se realizează, în condițiile legii, de gestionarul din zona respectivă pe baza unui contract de prestări de servicii, la solicitarea consiliului local sau a administrației ariei naturale protejate, cu avizul consiliului științific al acesteia, după caz." 5. La articolul 35, alineatele (2) și (3) se abrogă. 6. Articolul 36 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 36. - Exemplarele din speciile de mamifere admise la vânătoare, care produc pagube culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice, pot fi vânate și în afara perioadei legale de vânătoare, în condițiile aprobării administratorului." 7. Articolul 37 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 37. - Pentru acțiunile care se desfășoară în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) se eliberează autorizații de capturare, emise de administrator în condițiile legii." 8. La articolul 39, partea dispozitivă și literele g) și u) se modifică și vor avea următorul cuprins: "Art. 39. - Fără a se aduce atingere prevederilor art. 37 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 , cu modificările și completările ulterioare, sunt interzise și următoarele: ....................................................................... ....................................................................... 9. La articolul 39, după litera z²) se introduc două noi litere, literele z³) și z⁴), cu următorul cuprins: "z³) accesul cu arma de vânătoare în zona strict protejată și în zona-tampon din cuprinsul Rezervației Biosferei "Delta Dunării"; z⁴) vânătoarea pe suprafețele din intravilan, în zona strict protejată și în zona-tampon din cuprinsul Rezervației Biosferei "Delta Dunării"." 10. La articolul 39¹, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 39¹. - (1) Prin excepție de la prevederile art. 39 lit. g), u), w), în interesul protejării faunei și florei sălbatice, al conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul sănătății și securității publice sau pentru alte rațiuni de interes public major în parcuri naționale, în rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă sau în zonele de protecție integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică admise la vânătoare și a câinilor fără stăpân se realizează, în condițiile legii, de gestionarul fondului cinegetic respectiv, cu acordul administratorului, la solicitarea administrației ariei naturale protejate, avizată de consiliul științific al acesteia." 11. La articolul 42 alineatul (1), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins: "g) vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecție specială avifaunistică și a speciilor care fac obiectul protecției în ariile speciale de conservare, precum și vânătoarea în suprafețele celorlalte arii naturale protejate, cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor referitoare la vânătoare, din planurile de management cinegetic, din planurile de management ale ariilor naturale protejate;". 12. La articolul 42 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins: "c) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate de pe suprafețele din intravilan, din zona strict protejată și din zona-tampon din cuprinsul Rezervației Biosferei "Delta Dunării", altfel decât în condițiile derogărilor stabilite conform legii;" 13. Articolul 43 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 43. - (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea prevederilor art. 39 lit g) și z³).

g) accesul cu arma de vânătoare, altfel decât purtată în toc, în parcuri naționale, în rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă sau în zonele de protecție integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice;

u) vânătoarea în parcuri naționale, în rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă sau în zonele de protecție integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, precum și vânătoarea în crescătorii de vânat;".

(2) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei nerespectarea prevederilor art. 39 lit. u) și z⁴)."

14. Articolul 45 se abrogă. 15. La anexa nr. 1 litera B "Păsări", poziția 1 se modifică și va avea următorul cuprins: "1. Becațina comună (Gallinago gallinago) 1 septembrie- 28 februarie 10 55 135" 16. La anexa nr. 1 litera B "Păsări", se abrogă poziția 7.