(1) La nivelul coordonatorilor de reforme și/sau investiții, agențiilor/structurilor de implementare se organizează, în limita cheltuielilor de personal aprobate prin legea bugetului de stat, unități ale căror atribuții vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului, respectiv act administrativ intern, în funcție de forma de organizare aleasă pentru unitate. Dimensionarea personalului se face cu respectarea principiilor de gestionare eficientă a fondurilor alocate. Personalul care desfășoară activități în cadrul autorităților publice cu rol în gestionarea și/sau implementarea fondurilor europene, inclusiv în cadrul coordonatorilor de reforme și/sau investiții, beneficiază de prevederile art. 17 din Legea-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare.

(1¹) Personalului prevăzut la alin. (1) îi sunt aplicabile dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 29/2018 pentru stabilirea criteriilor pe baza cărora se aplică majorarea prevăzută la art. 17 alin. (1)-(2¹) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Abrogat.