(1) Comunele pot depune proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, cu respectarea principiului complementarității și evitarea dublei finanțări, cu respectarea prevederilor regulamentelor europene, a programelor operaționale și a ghidurilor solicitantului aprobate conform legii, în cadrul programelor operaționale regionale și al Programului operațional Dezvoltare durabilă, potrivit priorităților de intervenție stabilite în cadrul acestor programe pentru:

a) infrastructura de drumuri de interes local și a conectivității cu drumurile de interes județean și național,

b) rețelele de apă-canalizare;

c) conectarea la rețeaua de distribuție a combustibililor;

d) alte categorii de operațiuni eligibile prevăzute în acest scop de ghidurile solicitantului.

(2) Comunele pot depune proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile potrivit prevederilor alin. (1) dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) pentru proiectele de infrastructură rutieră se pot depune proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile numai în cazul în care acestea nu sunt finanțate în cadrul planului național strategic, denumit în continuare PNS 2021-2027;

b) comuna este situată într-o zonă cu potențial turistic;

c) pe teritoriul comunei sunt amplasate obiective de patrimoniu natural sau cultural.

(3) În calitate de beneficiari eligibili, în baza unor strategii integrate de dezvoltare locală, comunele situate în zone cu potențial turistic pot depune proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile destinate infrastructurii de asigurare a accesibilității către obiectivele turistice, precum și proiecte pentru alte categorii de activități eligibile destinate turismului.

(4) Comunele situate în zonele cu potențial turistic pot beneficia de finanțare pentru rețele de apă și canalizare și în cadrul PNS 2021-2027, cu condiția respectării prevederilor planului național, precum și cu respectarea principiului complementarității și a evitării dublei finanțări.

(5) Autoritățile de management pentru programele operaționale regionale, precum și Autoritatea de management pentru programul operațional Dezvoltare durabilă sunt autorizate să ia toate măsurile procedurale necesare pentru a include la finanțare în cadrul programelor operaționale comunele în calitate de beneficiari eligibili.