(1) Prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2025, pentru sectorul agricol și industria alimentară, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de 4.050 lei lunar, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 165,334 ore pe lună, reprezentând în medie 24,496 lei/oră.
(2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) de către societăți constituie contravenție și se sancționează potrivit dispozițiilor art. 260 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și atrage anularea acordării facilităților fiscale.