Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 29 august 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. După articolul 12¹ se introduce un nou articol, art. 12² , cu următorul cuprins:Articolul 12² (1) Prin derogare de la prevederile art. 97 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete. (2) Drepturile stabilite prin contractele colective de muncă încheiate după data de 1.01.2025 se acordă conform prevederilor legale în vigoare la data acordării.

2. La articolul 13 alineatul (1), după litera i) se introduce o nouă literă, lit. j), cu următorul cuprins:j) nerespectarea prevederilor art. 12² alin. (2).

3. La articolul 13, alineatul (2²) se modifică și va avea următorul cuprins:(2²) Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. i) și j) se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 60.000 lei.