(1) Obligațiile financiare aferente plății serviciului datoriei publice pentru împrumuturile prevăzute în anexele nr. 1A și 1B se scad din contabilitatea ordonatorilor principali de credite și/sau a operatorilor economici și se preiau de Ministerul Economiei și Finanțelor pe baza protocoalelor de predarepreluare ce urmează a fi încheiate cu ordonatorii principali de credite și/sau operatorii economici, după caz, până la data de 31 decembrie 2008, conform art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008 , cu modificările ulterioare.
(2) În contabilitatea ordonatorilor principali de credite și/sau a operatorilor economici, operațiunile de scădere din contabilitate a obligațiilor financiare prevăzute la alin. (1) se efectuează pe seama rezultatului reportat, analitic distinct.
(3) În contabilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor "Acțiuni generale", operațiunile de înregistrare în contabilitate a obligațiilor financiare prevăzute la alin. (1) se efectuează pe seama rezultatului reportat, analitic distinct.
(4) Soldul creditor al rezultatului reportat, înregistrat în contabilitatea operatorilor economici în urma operațiunilor de scădere din contabilitate a obligațiilor financiare prevăzute la alin. (1) se repartizează în contul de rezervă analitic distinct "Alte rezerve".
(5) Operațiunile contabile prevăzute la alin. (2)-(4) se vor efectua în cursul lunii ianuarie 2009.