(1) Prezenta schemă respectă prevederile din cadrul secțiunii 1.2.1.2 - Ajutoarele pentru compensarea pagubelor provocate de un fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamități naturale partea a II-a capitolul 1 din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2014-2020, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 204 din 1 iulie 2014, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare Orientările UE.
(2) Direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, denumite în continuare DAJ, reprezintă autoritatea competentă responsabilă cu implementarea schemei.
(3) Schema se aplică pe întreg teritoriul României, iar sumele se plătesc până la data de 31 decembrie 2022.