LexistoriaDreptul la drept.

Regimul de înregistrare, certificare și licențiere

Azi

OUG 158/2021 · 8 articole

Articolul 10

(1) Persoanele prevăzute la art. 3 pot solicita efectuarea operațiunilor cu produse militare prevăzute la art. 1 alin. (1) numai după primirea confirmării de înregistrare de către MAE prin ANCEX, potrivit legii.

(2) Soluționarea cererilor de înregistrare prevăzute la alin. (1) este condiționată de obținerea avizului favorabil al Ministerului Apărării Naționale.

Articolul 11

Persoanele prevăzute la art. 3 , care au și calitatea de destinatar, pot beneficia de licențele generale de transfer de produse militare către companii certificate, emise de autorități din alte state membre ale Uniunii Europene, numai după certificarea lor de către MAE prin ANCEX.

Articolul 12

Pentru fiecare operațiune prevăzută la art. 1 alin. (1) persoanele prevăzute la art. 3 sunt obligate să solicite MAE prin ANCEX eliberarea de licențe, potrivit prevederilor art. 13 .

Articolul 13

(1) Operațiunile prevăzute la art. 1 alin. (1) se efectuează pe bază de licențe, care pot fi încadrate în una dintre următoarele categorii:

a) licență individuală - se acordă unei persoane înregistrate pentru efectuarea unei singure operațiuni cu unul ori mai multe produse militare, către sau de la un singur importator, destinatar, exportator sau furnizor;

b) licență globală - se acordă unei persoane înregistrate, pentru efectuarea de operațiuni repetitive cu unul ori mai multe produse militare, către sau de la mai mulți importatori, destinatari, exportatori sau furnizori;

c) licență generală - se adoptă prin ordin al ministrului afacerilor externe care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, putând fi utilizată de persoanele înregistrate și, după caz, certificate de MAE prin ANCEX, cu respectarea clauzelor și condițiilor cuprinse în licențe, pentru efectuarea de operațiuni repetitive cu unul ori mai multe produse militare, către sau de la mai mulți importatori, destinatari, exportatori ori furnizori.

(2) Operațiunile prevăzute la art. 1 alin. (1) se efectuează pe bază de licență de transfer sau intermediere, după caz, pentru destinatarii sau furnizorii din state membre ale Uniunii Europene, respectiv pe bază de licențe de export, import, intermediere, tranzit ori transbordare, pentru exportatori sau importatori din țări terțe.

(3) Pentru operațiunile prevăzute la art. 1 alin. (1) , MAE prin ANCEX emite sau adoptă, după caz, licențe individuale, globale sau generale de export, import, transfer, intermediere, tranzit ori transbordare cu produse militare.

(4) Operațiunile de transfer, export, reexport, import, intermediere cu produse militare supuse unui regim de raportare internațională se efectuează numai pe baza unei licențe individuale.

(5) Persoanele înregistrate pot utiliza licențele generale numai după primirea de la MAE prin ANCEX a confirmării înscrierii ca utilizator al licenței.

Articolul 14

(1) Persoanele prevăzute la art. 3 au obligația să solicite MAE prin ANCEX, în nume propriu, după caz, următoarele:

a) înregistrarea;

b) certificarea;

c) licență individuală sau globală de export, import, transfer, intermediere, tranzit sau transbordare de produse militare;

d) înscrierea ca utilizator al licenței generale.

(2) Condițiile care trebuie îndeplinite în vederea înregistrării, certificării sau emiterii licențelor se stabilesc prin norme metodologice de aplicare.

(3) Persoanele prevăzute la art. 3 au obligația să declare la MAE prin ANCEX destinatarul sau utilizatorul final al produselor militare, precum și destinația și utilizarea finală ale acestora.

(4) Cererile de înregistrare și cererile de certificare se soluționează în termen de maximum 90 de zile de la data depunerii documentației complete, în condițiile legii.

(5) Cererile de licență de export, import, transfer și de intermediere se soluționează în termen de maximum 90 de zile de la data depunerii documentației complete, în condițiile legii.

(6) Cererile de licență de tranzit și de transbordare se soluționează în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii documentației complete, în condițiile legii.

(7) Cererile de înregistrare, certificare, licență sau de înscriere ca utilizator al licenței generale, împreună cu datele și informațiile cu privire la oricare dintre elementele referitoare la operațiunile cu produse militare, vor fi făcute de către conducătorii persoanelor juridice ori de către persoanele fizice interesate, după caz.

(8) Răspunderea pentru corectitudinea datelor și a informațiilor prezentate în sprijinul cererilor de înregistrare, certificare sau de licență revine solicitanților menționați la alin. (7) .

Articolul 15

(1) Persoanele înregistrate, certificate și titularii licențelor au obligația să declare MAE prin ANCEX orice modificări sau diferențe constatate față de datele înscrise în documentele de înregistrare, de certificare ori în licențe, precum și la predarea sau preluarea produselor militare respective, în termen de 10 zile de la data la care au intervenit acele modificări. În cazul în care asemenea modificări sau diferențe schimbă condițiile în temeiul cărora a fost emis documentul de înregistrare, de certificare ori licența, acesta/aceasta este anulat/ă, iar declararea acestor modificări sau diferențe poate fi considerată ca o nouă cerere de înregistrare, de certificare sau de licență, după caz.

(2) Titularii licențelor de import sau transfer de introducere de produse militare au obligația să solicite MAE prin ANCEX aprobarea schimbării utilizatorului final sau a utilizării finale a produselor militare.

Articolul 16

(1) Valabilitatea înregistrării este de maximum 3 ani de la data emiterii.

(2) Valabilitatea certificării este de maximum 5 ani de la data emiterii.

(3) Valabilitatea licențelor individuale este de maximum un an de la data emiterii. Valabilitatea acestor licențe poate fi prelungită pentru maximum un an.

(4) Valabilitatea licențelor globale este de maximum 3 ani de la data emiterii. Valabilitatea acestor licențe poate fi prelungită pentru maximum 2 ani.

(5) Valabilitatea licențelor individuale de tranzit sau de transbordare este de maximum 90 de zile de la data emiterii. Valabilitatea acestor licențe poate fi prelungită, după caz, cu maximum 90 de zile.

(6) Documentul de confirmare a înregistrării, a certificării, a înscrierii ca utilizator al licenței generale, precum și licențele pot fi utilizate numai de titularii acestora, în scopurile pentru care au fost eliberate, cu respectarea limitelor și condițiilor prevăzute în acestea, și nu pot fi cesionate direct sau indirect.

Articolul 17

(1) Persoanele prevăzute la art. 3 au obligația de a declara și de a prezenta produsele militare, pentru vămuire, numai la birourile vamale abilitate, specificate în documentele eliberate de MAE prin ANCEX.

(2) Tranzitul și transbordarea de produse militare pe teritoriul României se efectuează numai prin birourile vamale prevăzute la alin. (1) .