Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 22 iulie 2003, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Alineatul (10) al articolului 20 va avea următorul cuprins:(10) Unitatea de poliție competentă poate acorda avizul persoanei prevăzute la alin. (9), care are cetățenie română sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European, a împlinit vârsta de 21 de ani, posedă pregătire corespunzătoare atribuțiilor ce îi revin, este cunoscută ca având o bună conduită cetățenească și nu a suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție.

2. La articolul 39 litera a) va avea următorul cuprins:a) să fie cetățean român sau cetățean al unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European și să aibă vârsta de cel puțin 18 ani;

3. După alineatul (2) al articolului 40 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European, atestatul prevăzut la alin. (1) se poate elibera de poliție pe baza documentelor doveditoare eliberate de autoritățile competente din statul de origine sau de proveniență.

4. Articolul 70 va avea următorul cuprins:Articolul 70 Societățile specializate de pază și protecție și cele care desfășoară activități de proiectare, producere, instalare și întreținere a sistemelor de alarmare împotriva efracției, înființate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și dispeceratele de monitorizare a sistemelor de alarmare, înființate până la aceeași dată, sunt obligate ca, până la data de 10 septembrie 2005, să obțină licențele și avizele de funcționare, completându-și, după caz, regulamentele de organizare și funcționare cu activitățile prevăzute de lege.