(1) Grupul de lucru are în componență reprezentanți, la nivel de secretar de stat și la nivel de expert, desemnați de către:
a) Ministerul Afacerilor Externe;
b) Ministerul Culturii și Identității Naționale;
c) Institutul Cultural Român;
d) Ministerul Apărării Naționale;
e) Secretariatul General al Guvernului.
(2) Desemnarea reprezentanților prevăzuți la alin. (1) se face prin ordin al ministrului de resort/conducătorului autorității, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(3) Grupul de lucru este coordonat de către Ministerul Afacerilor Externe și este condus de comisarul general al Sezonului.
(4) Comisarul general al Sezonului este numit prin ordin al ministrului afacerilor externe, pe baza consultării dintre Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Cultural Român și Secretariatul General al Guvernului.
(5) Grupul de lucru se întrunește lunar sau ori de câte ori este nevoie, la propunerea comisarului general al Sezonului sau a oricărei instituții reprezentate în cadrul Grupului de lucru, comunicată membrilor cu 3 zile înainte de data stabilită pentru desfășurarea ședinței.
(6) Grupul de lucru poate colabora și cu alte instituții publice și private, precum și cu organizații guvernamentale și neguvernamentale.
(7) Instituțiile prevăzute la alin. (1) vor depune toate diligențele pentru derularea acțiunilor curente specifice care decurg din deciziile Grupului de lucru.