(1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin venituri, în cazul persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) , se înțeleg:

a) venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii;

b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii;

c) venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale;

d) venituri din indemnizația socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009 , cu modificările și completările ulterioare;

e) venituri din activități independente, definite conform art. 67 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare;

f) venituri din drepturi de proprietate intelectuală, definite conform art. 70 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;

g) venituri din salarii și asimilate salariilor, definite conform art. 76 din Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare;

h) venituri din cedarea folosinței bunurilor, definite conform art. 83 din Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare;

i) venituri din investiții, definite conform art. 91 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;

j) venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, definite conform art. 103 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;

k) venituri din premii și jocuri de noroc, definite la art. 108 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;

l) venituri din alte surse, definite conform art. 114 și 117 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Determinarea nivelului venitului lunar se realizează potrivit următoarelor reguli:

a) în cazul veniturilor pentru care se datorează impozit pe venit, nivelul venitului luat în calcul în vederea determinării venitului lunar realizat se stabilește prin deducerea din baza impozabilă determinată potrivit regulilor din fiecare categorie de venituri cuprinsă în titlul IV - Impozitul pe venit din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, a impozitului datorat;

b) în cazul veniturilor scutite potrivit Legii nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare, nivelul venitului luat în calcul în vederea stabilirii venitului lunar realizat este egal cu baza de calcul al impozitului pentru care se aplică scutirea de la plata impozitului pe venit;

c) la stabilirea venitului lunar realizat pentru veniturile prevăzute la alin. (1) lit. e)-l) nu se iau în calcul veniturile neimpozabile reglementate astfel, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare;

d) pentru veniturile prevăzute la alin. (1) lit. e) , f) și h)-l) , la stabilirea venitului lunar realizat se iau în calcul veniturile cumulate realizate în anul 2021, pentru acordarea primei tranșe, respectiv veniturile cumulate realizate în anul 2022 pentru acordarea celei de-a doua tranșe; determinarea venitului lunar realizat se efectuează prin împărțirea la 12 a veniturilor realizate cumulate la nivelul anului 2021, respectiv anului 2022, stabilite potrivit regulilor prevăzute la lit. a)-c) ;

e) pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor prevăzute la alin. (1) lit. g) , la stabilirea venitului lunar realizat se ia în calcul totalul veniturilor realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii în care se întocmesc, potrivit art. 6 alin. (1) , listele cu beneficiarii, determinat potrivit regulilor prevăzute la lit. a)-c) ; în situația în care declararea veniturilor se face trimestrial potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare, vor fi utilizate informațiile referitoare la veniturile aferente ultimelor 4 raportări trimestriale pentru care s-a depus de către plătitorul de venit declarația prevăzută la art. 147 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare; determinarea venitului lunar realizat se efectuează prin împărțirea la 12 a totalului veniturilor realizate calculate conform prevederilor de mai sus, indiferent dacă în lunile respective au fost sau nu realizate venituri din salarii și asimilate salariilor;

f) pentru veniturile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) se iau în calcul veniturile aferente lunii de plată anterioare acordării sprijinului;

g) venitul lunar realizat, utilizat la verificarea încadrării în limita de venituri prevăzută la art. 3 alin. (1) , se determină prin cumularea venitului lunar calculat potrivit lit. d) cu venitul lunar determinat potrivit lit. e) și cu venitul determinat potrivit lit. f) ;

h) pentru coabitanții identificați la un loc de consum se iau în calcul aceleași venituri și aceeași modalitate de calcul al venitului lunar realizat, precum în cazul beneficiarilor de sprijin;

i) venitul de eligibilitate utilizat pentru verificarea încadrării în prevederile art. 3 alin. (5) privind media veniturilor per locuitor/gospodărie se calculează prin însumarea veniturilor lunare realizate de către beneficiarii de sprijin și coabitanți, potrivit regulilor stabilite la lit. g) , și împărțirea rezultatului la numărul de persoane care au domiciliul comun la respectivul loc de consum.