LexistoriaDreptul la drept.

Capitolul III

Azi

OUG 166/2022 · 15 articole

Articolul 5

(1) Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie este în valoare nominală de 1.400 lei, poate fi utilizat până la data de 31 mai 2024 inclusiv și este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:

a) 700 lei/semestru, se acordă începând cu luna februarie 2023;

b) 700 lei/semestru, se acordă începând cu luna septembrie 2023.

(1¹) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , pentru compensarea costului achiziției și montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, sprijinul acordat persoanelor vulnerabile este în valoare nominală de maximum 750 lei, este acordat pe locuință/gospodărie vulnerabilă, numai după montarea de către o societate autorizată a unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, inclusiv robineți pentru reglarea consumului de energie termică, pe baza procesului-verbal de montare și a facturii și poate fi utilizat până la data de 27 decembrie 2024.

(2) Sprijinul prevăzut la alin. (1) se acordă categoriilor de beneficiari prevăzuți la art. 3 alin. (1) și poate fi utilizat doar în cazul în care este îndeplinită condiția prevăzută la art. 3 alin. (3) ;

(3) Sprijinul acordat categoriilor de beneficiari prevăzute la art. 3 alin. (1) se acordă numai pentru compensarea prețului la energie, respectiv pentru achitarea datoriilor curente și/sau restante față de furnizorii de energie, prin mecanismul specific prevăzut de prezenta ordonanță de urgență.

(4) Sprijinul acordat populației vulnerabile nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut de alin. (1) , respectiv alin. (1¹) .

(5) Documentele justificative prin care se face dovada datoriei curente și/sau restante față de furnizorii de energie trebuie să fie emise după data de 1 ianuarie 2023 și pentru consumuri de energie ulterioare datei de 1 februarie 2022.

(6) Sprijinul pentru compensarea costului achiziției și montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, prevăzut la art. 1 alin. (1) , se acordă prin mecanismul specific stabilit conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022 , aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023 .

Articolul 6

(1) Sprijinul pentru compensarea facturilor la energie se acordă categoriilor de beneficiari prevăzute la art. 3 alin. (1) , pe baza cardului de energie, denumit în continuare card, emis pe baza listelor de potențiali beneficiari comunicate de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, denumit în continuare MMSS.

(1¹) Listele de potențiali beneficiari pentru tranșa II de sprijin se comunică de către MMSS cel târziu până la data de 27 iulie 2023.

(2) Cardul de energie este emis pentru fiecare beneficiar, nominal, prin grija MIPE, are datele de identificare și securitate prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, este valabil pe teritoriul României și poate fi utilizat numai în rețeaua teritorială a Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A., pentru decontarea facturilor emise de furnizorii de energie.

(3) În situația în care unul sau mai mulți beneficiari au aceeași adresă de domiciliu și sunt cuprinși în lista de beneficiari întocmită de MMSS, se va emite un singur card de energie pe care vor figura toți beneficiarii care au aceeași adresă de domiciliu, nefiind permisă emiterea mai multor carduri pentru aceeași adresă de domiciliu.

(4) Deținerea cardului de energie confirmă titularului calitatea de beneficiar al sprijinului pentru compensarea prețului la energie, respectiv pentru achitarea datoriilor curente și/sau restante la furnizorii de energie; acesta nu are valoare nominală și nu poate face obiectul tranzacționării. Orice tentativă de tranzacționare atrage după sine anularea cardului de energie, precum și a dreptului de a deține sume în mandat poștal pentru a compensa prețul la energie, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(5) Cardul de energie oferă dreptul beneficiarului să efectueze plăți prin serviciul de mandat poștal, pentru decontarea datoriilor curente și/sau restante pe care acesta le are către furnizorii de energie pentru consumurile de energie pe care le înregistrează la locul de consum pentru care se îndeplinește condiția prevăzută la art. 3 alin. (3) .

(6) În baza cardului de energie, MIPE virează sume prin serviciul de mandat poștal, prin Compania Națională «Poșta Română» - S.A., pentru beneficiarii cardului de energie, în valoarea prevăzută de prezenta ordonanță de urgență și la termenele prevăzute de aceasta, pentru beneficiarii prevăzuți în listele de beneficiari. În situația în care la aceeași adresă sunt prevăzuți mai mulți beneficiari se depune o singură dată suma prevăzută pentru sprijin în vederea compensării prețului la energie care poate fi utilizată de către unul dintre beneficiari, care îndeplinește condiția prevăzută la art. 3 alin. (3) .

(6¹) Abrogat.

(6²) Abrogat.

(6³) Abrogat.

(7) Este interzisă utilizarea cardului de energie pentru a deconta datorii curente și/sau restante față de furnizorii de energie pentru locuri de consum pentru care nu se îndeplinește condiția prevăzută la art. 3 alin. (3) sau pentru plata datoriilor curente și/sau restante ale unor persoane terțe.

(8) Titularul cardului de energie are următoarele drepturi și obligații:

a) să utilizeze cardul de energie numai pentru a folosi sumele primite, pentru a efectua plăți prin serviciul de mandat poștal prin intermediul Companiei Naționale «Poșta Română» - S.A., numai în vederea decontării datoriilor curente și/sau restante față de furnizorii de energie;

b) să nu utilizeze cardul de energie pentru a efectua plăți din sumele primite prin serviciul de mandat poștal prin intermediul Companiei Naționale «Poșta Română» - S.A., pentru a plăti datorii curente și/sau restante față de furnizorii de energie care sunt aferente unui loc de consum/locuințe unde acesta nu locuiește;

c) să nu utilizeze cardul de energie pentru a efectua plăți din sumele primite prin serviciul de mandat poștal prin intermediul Companiei Naționale «Poșta Română» - S.A. pentru a plăti datorii curente și/sau restante față de furnizorii de energie care sunt aferente unui loc de consum/unei locuințe al/a unei terțe persoane;

d) să nu tranzacționeze cardul de energie;

e) să utilizeze cardul de energie personal împreună cu actul de identitate valabil sau prin împuternicit legal împreună cu actul de identitate valabil al împuternicitului.

(9) Fiecare card de energie utilizat pentru plata prin serviciul de mandat poștal este valabil numai dacă prezintă elementele de siguranță și are înscrise următoarele mențiuni:

a) numele și adresa emitentului și datele sale de identificare (MIPE);

b) perioada de valabilitate a cardul de energie;

c) numele, prenumele și adresa beneficiarului;

d) codul unic de bare;

e) interdicția de a fi utilizat pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost emis;

f) informații privind numărul de telefon ce poate fi apelat în scopul obținerii de informații privind utilizarea cardurilor de energie, precum și pentru transmiterea de sesizări.

(10) Perioada de valabilitate a cardului de energie pentru semestrul I al anului 2023 este până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv și acesta poate fi acceptat în rețeaua teritorială a Companiei Naționale «Poșta Română» - S.A. până la data de 31 martie 2024 inclusiv.

(11) Perioada de valabilitate a cardului de energie pentru semestrul al II-lea al anului 2023 este până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv și poate fi acceptat în rețeaua teritorială a Companiei Naționale «Poșta Română» - S.A. până la data de 31 martie 2024 inclusiv.

(11¹) Abrogat.

(12) În baza unui card de energie se pot emite unul sau mai multe mandate poștale și se pot efectua una sau mai multe plăți prin serviciul de mandat poștal, până la concurența valorii nominale prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din prezenta ordonanță de urgență.

(13) Modelul de card de energie împreună cu elementele de identificare ale emitentului, datele de identificare ale beneficiarului și elementele sale de siguranță se stabilesc prin ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(14) Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. tipărește cardurile de energie în baza cărora se acordă sprijinul material pentru compensarea prețului la energie prin serviciul de mandat poștal în vederea distribuirii către beneficiari, conform tabelelor centralizatoare comunicate de MIPE, pe baza listelor transmise de MMSS.

(15) Cardul de energie se distribuie și se comunică beneficiarilor prin intermediul Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A., prin trimitere de corespondență cu confirmare de primire.

(16) Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. răspunde de sistemul de securizare, emitere, distribuție și comunicare a cardurilor de energie către beneficiari;

(17) Cardul de energie se poate reemite prin grija Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A. în cazul pierderii, furtului sau deteriorării acestuia, în baza solicitării beneficiarului, însoțită de o declarație pe propria răspundere privind pierderea, furtul sau deteriorarea cardului energetic.

(18) Compania Națională «Poșta Română» - S.A. va reemite cardul de energie în termen de maximum 10 zile de la data solicitării beneficiarului, tarifele de emitere, tipărire și distribuire fiind suportate de către beneficiarul cardului de energie.

Articolul 7

(1) În baza cardurilor de energie emise în condițiile art. 6 alin. (2) , fiecare dintre beneficiarii prevăzuți de art. 3 alin. (1) poate efectua plăți prin serviciul de mandat poștal pentru datoriile curente și/sau restante către furnizorii de energie indicați de beneficiarii sprijinului pentru compensarea prețului la energie, indicate de către beneficiari, pe bază de documente justificative emise în condițiile legii.

(2) MIPE virează sumele necesare plății sprijinului pentru compensarea prețului la energie în contul de disponibil al Companiei Naționale «Poșta Română» - S.A., începând cu luna februarie 2023, respectiv începând cu luna septembrie 2023, pe baza listei de beneficiari emise de MMSS și a cardurilor de energie emise.

(3) Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. deschide pentru fiecare beneficiar în parte sau, în cazul mai multor beneficiari care au aceeași adresă de domiciliu, pe numele tuturor acestora cont de sume în mandat poștal prin intermediul cărora se vor desfășura operațiunile de plăți prin serviciul de mandat poștal.

(4) Conturile de sume în mandat poștal deschise pentru fiecare beneficiar sunt conturi de evidență extracontabile, care funcționează drept conturi de pasiv, prin intermediul cărora se creditează sumele trimise în mandat poștal la fiecare tranșă virată beneficiarului de sprijin pentru compensarea prețului la energie și se debitează cu plățile efectuate prin serviciul de mandat poștal de către beneficiarul sprijinului. Soldul creditor al contului de sume în mandat poștal reprezintă sume la dispoziția beneficiarului de sprijin pentru compensarea prețului la energie, în baza cărora urmează a se efectua plăți prin serviciul de mandat poștal pe bază de documente justificative către furnizorii de energie pentru plata datoriilor curente și restante ale acestuia.

(5) Valoarea plăților prin servicii de mandat poștal nu poate depăși valoarea sumelor din contul de mandat poștal. Din contul de sume în mandat poștal nu se pot ridica și efectua plăți în numerar, nu se pot preschimba în numerar și nici nu pot fi efectuate plăți prin serviciul de mandat poștal pentru alte destinații decât cele privind plata datoriilor față de furnizorii de energie, pe bază de documente justificative.

(5¹) Prin excepție de la prevederile alin. (5) , beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) pot încasa în numerar, la oficiile poștale, sumele plătite pentru procurarea de lemn de foc. În vederea încasării sumei în numerar, beneficiarii de sprijin prezintă următoarele documente justificative:

a) cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poștal;

b) actul de identitate al beneficiarului de sprijin;

c) documentul/documentele justificativ/justificative emis/emise începând cu luna august 2022 și până la data de 27 decembrie 2023, cum ar fi avizul de însoțire a mărfii, factura, bonuri fiscale, prin care fac dovada că au achiziționat material lemnos pentru încălzire care este utilizat la locul de consum, prin înscrierea acestuia pe documentele justificative și dovada achitării acestora către furnizorul de lemn de foc;

d) în situația în care beneficiarul cardului de energie are alt domiciliu sau altă reședință decât cel/cea care este inscripționat/ inscripționată pe cardul de energie, contractul privind furnizarea materialului lemnos la domiciliu sau reședință împreună cu declarația pe propria răspundere că utilizează sprijinul pentru compensarea prețului la energie la adresa unde locuiește.

(5²) În baza documentelor de mai sus, la oficiul poștal, se emite un mandat poștal cu achitare în numerar către beneficiarul de sprijin, în limita soldului existent pe cardul de energie.

(5³) La decontarea sumelor reprezentând contravaloarea lemnelor de foc potrivit dispozițiilor alin. (5¹) și (5²) , Compania Națională «Poșta Română» - S.A. va exercita aceleași obligații precum cele prevăzute la alin. (8) , inclusiv interogarea bazei de date de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, denumit în continuare ONRC, prin intermediul unui serviciu web pus la dispoziție de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, denumit în continuare STS, în colaborare cu ONRC, pentru validarea furnizorului de lemn de foc sau, după caz, prin interogarea de către Compania Națională «Poșta Română» - S.A. a Registrului național al administratorilor de păduri și al ocoalelor silvice.

(5⁴) Furnizorii de lemn de foc care, pentru decontare prin orice modalitate: numerar, transfer bancar, cec și alte instrumente de plată, utilizează sprijinul pentru compensarea prețurilor la energie finanțat din fonduri externe nerambursabile răspund pentru realitatea cheltuielilor efectuate și a prețurilor practicate, fiind obligați să evidențieze distinct sumele care au fost achitate în numerar de către beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) .

(5⁵) Utilizarea de documente justificative pentru decontarea prin orice modalitate a contravalorii materialului lemnos care nu sunt conforme cu realitatea de către beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) și de către furnizorii prevăzuți la alin. (5⁴) sau neorganizarea evidenței contabile pentru a asigura evidența materialului lemnos valorificat atrage după sine răspunderea civilă și penală.

(5⁶) Furnizorii de material lemnos care utilizează pentru decontare prin orice modalitate sprijinul acordat din fonduri externe nerambursabile pentru categoriile de beneficiari prevăzuți la art. 3 alin. (1) au obligația de a pune la dispoziția autorității de management/organismelor intermediare/autorității de audit/ organelor de control abilitate de lege documentele justificative solicitate în termen de 5 zile de la data solicitării în scris.

(5⁷) Furnizorii de lemn de foc care utilizează pentru decontare prin orice modalitate sprijinul acordat din fonduri externe nerambursabile pentru categoriile de beneficiari prevăzuți la art. 3 alin. (1) au obligația ca la încheierea protocolului cu Compania Națională «Poșta Română» - S.A., așa după cum este acesta prevăzut la art. 10 alin. (1) , să facă dovada că au dreptul să comercializeze material lemnos către populație.

(6) Utilizarea sumelor în mandat poștal pentru alte plăți decât cele privind plata datoriilor față de furnizorii de energie este strict interzisă.

(6¹) Plățile pentru datoriile față de furnizorii de energie nu pot include penalități sau alte daune-interese pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia, aceste cheltuieli fiind în sarcina beneficiarului de sprijin.

(6²) Documentul/Documentele justificativ/justificative prin care se face dovada datoriei curente și/sau restante față de furnizorul de energie trebuie să fie emis(e) exclusiv pentru persoane fizice.

(7) Pentru efectuarea unei plăți prin servicii de mandat poștal în scopul compensării prețului la energie, beneficiarii sprijinului sunt obligați să prezinte următoarele categorii de documente:

a) cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poștal;

b) actul de identitate al beneficiarului de sprijin și, după caz, documentele prevăzute la art. 2 lit. k) ;

c) documentul/documentele justificativ/justificative prin care fac dovada datoriei curente și/sau restante față de furnizorul de energie.

d) abrogată.

(8) La realizarea de plăți prin serviciul de mandat poștal efectuate de beneficiarii sprijinului pentru compensarea prețului la energie, Compania Națională «Poșta Română» - S.A. are următoarele obligații:

a) să verifice identitatea beneficiarului de sprijin sau a împuternicitului acestuia în cazul situației prevăzute la art. 3 alin. (6) , inclusiv prin scanarea codului unic de bare, precum și faptul că documentele prevăzute la alin. (7) lit. c) sunt emise pentru punctul de consum, respectiv locuința la care beneficiarul de sprijin are domiciliul sau reședința;

b) să verifice valabilitatea cardului de energie în baza căruia se efectuează plata prin serviciul de mandat poștal;

c) să verifice informațiile de pe documentele justificative prezentate de beneficiarul de sprijin pentru efectuarea plăților prin serviciul de mandat poștal și să le introducă în sistemul informatic pentru a fi transmise în vederea virării sumelor către furnizorul/furnizorii de energie;

d) să valideze condițiile de acceptare pentru plata sumelor prin serviciul de mandat poștal;

e) să verifice existența documentelor prevăzute la alin. (7) pentru efectuarea operațiunii de plată prin servicii de mandat poștal;

f) să se asigure că gestionează sumele conform procedurilor interne și că nu efectuează plăți prin serviciul de mandat poștal, altele decât cele pentru furnizorii de energie;

g) să evidențieze în contul de mandat poștal operațiunile de plăți efectuate de beneficiarii sprijinului pentru compensarea prețului la energie;

h) să conducă evidența analitică a conturilor de sume în mandat poștal și balanța de plăți și să le comunice MIPE lunar sau ori de câte ori este nevoie;

i) să rețină/să scaneze documentele necesare care au stat la baza efectuării de plăți prin servicii de mandat poștal efectuate de beneficiarii sprijinului pentru compensarea prețului la energie, să arhiveze și să asigure pistele de audit necesare pentru auditarea sumelor plătite cu această destinație;

j) să îndeplinească orice alte atribuții stabilite de către MIPE în legătură cu plățile de sume prin serviciul de mandat poștal.

k) să asigure consultarea electronică a soldului contului de sume în mandat poștal asociat cardului de energie și istoricul plăților efectuate, actualizat după efectuarea fiecărei plăți. Interogarea soldului contului de sume în mandat poștal și a istoricului plăților efectuate are loc pe baza seriei cardului de energie introdus în aplicația electronică de către beneficiarul de sprijin.

(9) Plățile prin servicii de mandat poștal se pot efectua prin una din următoarele modalități:

a) prin prezentarea la sediul subunităților poștale a beneficiarilor de sprijin pentru compensarea prețului la energie;

b) direct la salariatul poștal, la adresa de domiciliu a beneficiarilor de sprijin pentru compensarea prețului la energie;

c) prin transmiterea electronică a documentelor prevăzute la art. 7 alin. (7) în formatul permis de aplicația electronică pusă la dispoziție de Compania Națională «Poșta Română» - S.A.

(10) Subunitățile poștale informatizate din rețeaua Companiei Naționale «Poșta Română» - S.A. pot accepta pentru plata mandatului poștal cardurile de energie ale tuturor persoanelor eligibile. Subunitățile poștale neinformatizate pot accepta pentru plata mandatului poștal doar carduri de energie ale beneficiarilor de sprijin pentru compensarea prețului la energie care au domiciliul sau reședința în raza de distribuire a acestora.

(11) Salariatul poștal are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor pentru efectuarea plăților prevăzute la alin. (7) , precum și exercitarea obligațiilor/atribuțiilor de serviciu prevăzute la alin. (8) . În baza documentelor prezentate de beneficiarul de sprijin prevăzute la alin. (7) , salariatul poștal va întocmi formalitățile prevăzute de lege pentru serviciile de mandat poștal și va înmâna beneficiarului dovada serviciilor de mandat poștal dispuse de beneficiarul sprijinului.

(12) Dovada serviciilor de mandat poștal este documentul justificativ, cu regim special, emis în formă materială și, după caz, în format electronic pentru plățile efectuate atât la domiciliul beneficiarului de sprijin, cât și la sediul subunităților poștale, prin care beneficiarul sprijinului efectuează plățile prin serviciul de mandat poștal prin intermediul salariatului poștal, respectiv sunt virate în conturile de disponibil ale furnizorilor de energie sumele datorate de beneficiarii de sprijin pentru consumul de energie.

(12¹) În cazul în care beneficiarul de sprijin optează pentru transmiterea electronică a documentelor prin interfața pusă la dispoziție de către Compania Națională «Poșta Română» - S.A., acesta trebuie să acceseze și să se logheze pe baza seriei cardului de energie pentru a încărca în aplicație documentele prevăzute la alin. (7) . Aplicația informatică pusă la dispoziție de către Compania Națională «Poșta Română» - S.A. va transmite către adresa de poștă electronică a beneficiarului de sprijin un mesaj de confirmare a încărcării documentelor.

(12²) Beneficiarul de sprijin trebuie să înregistreze în aplicația informatică o adresă de poștă electronică validă, prin intermediul căreia va recepționa, după caz, dovada serviciului de mandat poștal prevăzută la art. 2 lit. g) sau motivele pentru care nu a fost acceptată plata prin mandat poștal.

(12³) În baza documentelor trimise de către beneficiarul de sprijin în aplicația electronică, Compania Națională «Poșta Română» - S.A. are obligația de a verifica transmiterea tuturor categoriilor de documente prevăzute la alin. (7) și, după îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin. (8) , în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de acordare a sprijinului, va proceda la efectuarea plăților către furnizorii de energie, luând în considerare soldul contului disponibil asociat cardului de energie.

(12⁴) În cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile pentru efectuarea plăților prin mandat poștal, Compania Națională «Poșta Română» - S.A. va transmite beneficiarului de sprijin, prin intermediul adresei de poștă electronică înregistrată de acesta, dovada prevăzută la art. 2 lit. g) .

(12⁵) În cazul în care nu sunt îndeplinite toate cerințele pentru efectuarea plăților prin mandat poștal, Compania Națională «Poșta Română» - S.A. va comunica beneficiarului de sprijin, prin intermediul adresei de poștă electronică înregistrată de acesta, motivele pentru care nu au fost acceptate la plată documentele trimise de acesta în aplicația electronică.

(12⁶) Dovada serviciului de mandat poștal prevăzută la alin. (12⁴) sau, după caz, comunicarea prevăzută la alin. (12⁵) se transmite beneficiarului de sprijin în termen de 5 zile de la data la care acesta a transmis în aplicația electronică documentele prevăzute la alin. (7) .

(13) Dovada serviciilor de mandat poștal va conține următoarele informații:

a) datele de identificare ale emitentului, Compania Națională „Poșta Română“ - S.A.;

b) datele de identificare și adresa de domiciliu sau reședință ale beneficiarului de sprijin;

c) valoarea plăților care fac obiectul sumelor plătite prin servicii de mandat poștal;

d) datele de identificare ale furnizorului de energie;

e) datele de identificare ale documentelor justificative care au stat la baza efectuării de plăți prin servicii de mandat poștal, valoarea acestora, tipul de energie, luna pentru care s-a achitat consumul de energie;

f) semnătura salariatului poștal și, după caz, ștampila;

g) semnătura de primire a beneficiarului de sprijin, în cazul plăților prin servicii de mandat poștal efectuate prin una din modalitățile prevăzute la alin. (9) lit. a) sau b) ;

h) soldul contului disponibil aferent cardului energetic.

i) confirmarea transmiterii electronice către beneficiarul de sprijin, prin intermediul aplicației de poștă electronică la adresa înregistrată de acesta, în cazul plăților prevăzute la alin. (9) lit. c) .

(13¹) În cazul plăților prin mandat poștal efectuate prin dispozitive portabile, denumite în continuare PDA, dovada serviciilor de mandat poștal trebuie să conțină:

a) datele de identificare ale emitentului, Compania Națională «Poșta Română» - S.A.;

b) numele, prenumele și codul numeric personal ale beneficiarului de sprijin;

c) valoarea plăților care fac obiectul sumelor plătite prin servicii de mandat poștal;

d) denumirea și codul fiscal ale furnizorului de energie;

e) datele de identificare ale documentelor justificative care au stat la baza efectuării de plăți prin servicii de mandat poștal și valoarea acestora;

f) semnătura salariatului poștal;

g) semnătura de primire a beneficiarului de sprijin;

h) soldul contului disponibil aferent cardului energetic.

(14) Modelul de dovadă a serviciului de mandat poștal, care conține elementele menționate la alin. (13) , se stabilește prin decizie a directorului general al Companiei Naționale «Poșta Română» - S.A.

(15) Emiterea, tipărirea, distribuirea și utilizarea documentelor justificative pentru dovada serviciului de mandat poștal se face prin grija Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A.

(16) Eventualele sume rămase neutilizate aferente plăților prin serviciul de mandat poștal, precum și suma reprezentând dobânda netă, respectiv diferența dintre dobânda brută acumulată în conturile Companiei Naționale «Poșta Română» - S.A. în care MIPE virează sumele necesare plății sprijinului pentru compensarea prețului la energie și valoarea cumulată a impozitelor aferente dobânzii și a comisioanelor aferente conturilor respective, se returnează unității de implementare din cadrul MIPE de către Compania Națională «Poșta Română» - S.A., în termen de 60 de zile de la data expirării termenului de utilizare prevăzut la art. 5 alin. (1) , și se constituie venit la bugetul de stat.

(17) Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. are obligația sa pună la dispoziția Ministerului Investițiilor si Proiectelor Europene un raport de progres lunar în care să se evidențieze sumele utilizate de către beneficiarii sprijinului, la nivel de județ, în a 5-a zi a lunii curente pentru luna anterioară.

(18) Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. va asigura furnizarea de informații publicului în ceea ce privește emiterea, distribuția și utilizarea cardurilor de energie, inclusiv cu privire la sesizările formulate, prin organizarea unui serviciu telefonic dedicat, precum și prin orice alt canal de comunicare.

(19) Sesizările depuse de beneficiarii de sprijin în cadrul serviciului telefonic dedicat vor fi analizate de personalul acestuia, iar sesizările care nu pot fi soluționate la nivelul Companiei Naționale «Poșta Română» - S.A. vor fi redirecționate, după caz, către MMSS, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, denumită în continuare DGEP, Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, spre soluționare, în limita atribuțiilor și competențelor stabilite în prezenta ordonanță de urgență și a termenelor legale.

(20) Serviciul telefonic va dispune de un număr telefonic dedicat în scopul deservirii beneficiarilor de sprijin.

(21) Compania Națională «Poșta Română» - S.A. are obligația de a nu efectua plăți prin mandat poștal după data de 31 martie 2024.

(22) Plățile prin servicii de mandat poștal nu pot fi efectuate dacă MIPE nu a virat sumele aferente sprijinului la termenele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) si respectiv lit. b) din prezenta ordonanță de urgență.

(23) Compania Națională «Poșta Română» - S.A. are obligația de a trimite către emitenții certificatelor de validare a datoriilor modelul de certificat de validare a datoriilor și instrucțiuni privind modul de completare a acestuia. De asemenea, Compania Națională «Poșta Română» - S.A. are obligația să transmită înștiințări privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate.

Articolul 7¹

(1) Beneficiarii de sprijin, posesori ai unui card de energie, au obligația de a înștiința Compania Națională «Poșta Română» - S.A. despre schimbarea domiciliului/reședinței acestora.

(2) Înștiințarea prevăzută la alin. (1) poate fi făcută de către beneficiarul de sprijin prin prezentarea la sediul subunităților poștale, direct la salariatul poștal, sau prin intermediul serviciului telefonic pus la dispoziție de Compania Națională «Poșta Română» - S.A., prevăzut la art. 7 alin. (18) .

(3) Ca urmare a schimbării domiciliului/reședinței, se reia procedura de validare a eligibilității beneficiarului de sprijin, raportat la noul loc de consum, conform art. 24 și 25 , și se procedează după cum urmează:

a) dacă se constată că beneficiarul de sprijin este eligibil la noul loc de consum, iar pentru noul loc de consum nu a mai fost emis un card de energie, se anulează cardul emis pentru vechiul loc de consum, în cazul în care acesta a fost emis doar pentru beneficiarul care își schimbă domiciliul/reședința, și se emite un nou card de energie pentru noul loc de consum al beneficiarului de sprijin, cu preluarea soldului disponibil, dacă este cazul;

b) dacă se constată că beneficiarul de sprijin este eligibil la noul loc de consum, iar pentru noul loc de consum a fost emis deja un card de energie, se anulează cardul de energie de la vechiul loc de consum, în cazul în care acesta a fost emis doar pentru beneficiarul care își schimbă domiciliul/reședința, se anulează și cardul de energie deja existent pentru noul loc de consum și se emite un nou card de energie pentru noul loc de consum, cu includerea beneficiarului care și-a schimbat domiciliul/reședința și cu preluarea soldului disponibil de la noul loc de consum;

c) dacă se constată că beneficiarul de sprijin nu este eligibil la noul loc de consum, cardul de energie de la vechiul loc de consum se anulează, în cazul în care acesta a fost emis doar pentru beneficiarul care își schimbă domiciliul/reședința, cu decontarea sumelor utilizate până la schimbarea domiciliului/ reședinței.

(4) În cazul în care cardul de energie emis pentru vechiul loc de consum a fost emis pentru mai mulți beneficiari, iar aceștia sunt în continuare beneficiari de sprijin conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, se păstrează valabilitatea cardului de energie în cauză, dar acesta nu mai poate fi folosit de către beneficiarul de sprijin care își schimbă domiciliul/ reședința, fiind operată această interdicție în aplicația informatică prevăzută la art. 24 și preluată, ulterior, în listele prevăzute la art. 25 .

Articolul 8

(1) Emitenții certificatelor de validare a datoriilor curente și/sau restante pentru consumul de energie au obligația de a solicita beneficiarului de sprijin acordul acestuia privind prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul prevăzut de prezenta ordonanță de urgență, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și cu legislația națională aplicabilă domeniului protecției datelor.

(2) În baza certificatelor de validare a datoriilor, eliberate și înregistrate de emitenți, se pot efectua plăți prin serviciul de mandat poștal, dacă acestea sunt însoțite de cardul de energie, precum și de documentele prevăzute la art. 7 alin. (7) .

(3) Certificatele de validare a datoriilor trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente:

a) datele de identificare ale beneficiarului de sprijin pentru compensarea prețului la energie;

b) suma datorată de beneficiarul de sprijin pentru consumul de energie;

c) datele de identificare ale emitentului certificatului de validare a datoriilor;

d) pentru beneficiarii de sprijin pentru compensarea prețului la energie, perioada de consum;

e) datele de identificare ale furnizorului de energie.

(4) Modelul de certificat de validare a datoriei se stabilește prin ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Certificatele de validare a datoriilor se emit în două exemplare, din care un exemplar se păstrează la emitent, iar cel de-al doilea exemplar se păstrează la Compania Națională «Poșta Română» - S.A., ca anexă la documentele care stau la baza plății prin serviciul de mandat poștal.

(6) Certificatul de validare a datoriilor se emite doar pentru beneficiarul de sprijin care figurează în evidențele emitentului, fără a fi permisă emiterea pentru o altă persoană terță.

(7) Certificatul de validare a datoriilor nu se poate emite de două ori pentru aceeași perioadă de consum și nu pot fi efectuate mai multe plăți prin serviciul de mandat poștal pentru aceeași perioadă de consum.

(8) Sumele plătite necuvenit din culpa beneficiarilor de sprijin se recuperează de la aceștia și sunt asimilate creanțelor fiscale pentru care se emit titluri de creanță de către ANAF în baza sesizărilor primite din partea MIPE, prin unitatea de implementare. Titlurile de creanță fiscală emise urmează regimul procedurilor de executare silită.

(9) Falsificarea certificatelor de validare a datoriilor, utilizarea lor necorespunzătoare și/sau efectuarea de plăți în alte scopuri decât cele pentru achitarea datoriilor față de furnizorii de energie atrag răspunderea civilă și penală a persoanelor care se fac vinovate de această stare de fapt.

(10) Emitenții certificatelor de validare a datoriilor primesc sumele transmise prin mandat poștal de la Compania Națională «Poșta Română» - S.A., operează încasarea acestora în numele beneficiarilor de sprijin, iar ulterior virează sumele la furnizorii de energie, la termenele prevăzute în propriile lor contracte, conform procedurilor proprii, fără a fi obligatoriu ca plata către furnizorii de energie să fie efectuată pentru fiecare beneficiar și pentru fiecare încasare primită în numele acestuia.

(11) Contul bancar înscris în cadrul certificatelor de validare a datoriilor va fi verificat de către instituțiile bancare odată cu efectuarea plăților prin serviciul de mandat poștal.

(12) În cazul în care, în urma verificărilor efectuate prevăzute la alin. (11) , se constată că titularul contului bancar nu este entitatea emitentă a certificatului de validare a datoriilor, instituțiile bancare au obligația de a informa Compania Națională «Poșta Română» - S.A. și de a nu derula tranzacțiile financiare respective.

(13) Emitenții certificatelor de validare a datoriilor vor încheia protocoale de colaborare cu Compania Națională «Poșta Română» - S.A. pentru a comunica conturile bancare și orice alte date necesare pentru virarea sumelor aferente mandatelor poștale emise prin utilizarea cardurilor de energie.

(14) Emitenții certificatelor de validare a datoriilor au obligația de a completa certificatele în conformitate cu instrucțiunile primite în condițiile prevăzute la art. 7 alin. (23) .

Articolul 9

(1) Pe baza plăților prin serviciul de mandat poștal, Compania Națională «Poșta Română» - S.A. virează sumele necesare în conturile bancare ale furnizorilor de energie, în termen de 3 zile lucrătoare de la data plăților prin serviciul de mandat poștal.

(2) Furnizorii de energie operează în evidențele contabile ale acestora plata datoriilor față de beneficiarii de sprijin.

(3) Utilizarea sumelor care provin din plăți aferente unor sume prin servicii de mandat poștal de către furnizorii de servicii are loc conform prevederilor legale pentru finanțarea activității curente și de investiții, cu excepția emitenților certificatelor de validare a datoriilor, care au obligația virării acestor sume în conturile furnizorilor de energie, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (10) .

Articolul 10

(1) Furnizorii de energie vor încheia protocoale de colaborare cu Compania Națională «Poșta Română» - S.A. pentru a comunica conturile bancare și orice alte date necesare pentru virarea sumelor aferente mandatelor poștale emise prin utilizarea cardurilor de energie și pentru evidențierea eventualelor sume restituite de către furnizorii de energie, pentru cazurile prevăzute la alin. (5) .

(2) Furnizorii de energie care utilizează pentru decontare sprijinul pentru compensarea prețurilor la energie finanțat din fonduri externe nerambursabile răspund pentru realitatea cheltuielilor efectuate și a prețurilor practicate, fiind obligați să evidențieze distinct sumele primite prin serviciul de mandat poștal.

(3) Utilizarea sumelor primite prin servicii de mandat poștal de către furnizori în alte scopuri decât cel pentru care au fost emise documentele justificative atrage după sine răspunderea civilă și penală.

(4) Furnizorii de energie care utilizează pentru decontare sprijinul pentru compensarea prețurilor la energie finanțat din fonduri externe nerambursabile, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) , au obligația de a pune la dispoziția autorității de management/organismelor intermediare/autorității de audit/ organelor de control abilitate de lege documentele justificative solicitate, în termen de 5 zile de la data solicitării în scris.

(5) Furnizorii de energie care utilizează pentru decontare sprijinul pentru compensarea prețurilor la energie finanțat din fonduri externe nerambursabile au obligația de a restitui către Compania Națională «Poșta Română» - S.A. sumele primite prin serviciul de mandat poștal, în următoarele cazuri:

a) sumele care reprezintă penalități sau alte daune-interese aferente cheltuielilor cu energia;

b) sumele suplimentare primite din cauza erorilor materiale intervenite la efectuarea plăților prin mandat poștal, în cazul în care aceste sume nu pot fi compensate din valoarea facturilor emise ulterior, deoarece beneficiarii de sprijin nu solicită plata acestora prin mandat poștal.

(6) În cazul în care furnizorii de energie primesc sume suplimentare din cauza erorilor materiale intervenite la efectuarea plăților prin mandat poștal, aceste sume se compensează din valoarea facturilor emise ulterior, în cazul în care beneficiarii de sprijin solicită plata acestora prin mandat poștal.

Articolul 11

MIPE virează sumele pentru plata prin serviciul de mandat poștal în contul bancar al Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A. astfel:

a) valoarea nominală a cardurilor de energie utilizate pentru plata prin serviciul de mandat poștal, cont din care Compania Națională «Poșta Română» - S.A. virează, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, sumele aferente mandatelor poștale emise pentru beneficiarii de sprijin în conturile furnizorilor de energie;

b) tariful aferent tipăririi, împlicuirii și distribuirii cardurilor de energie, a certificatelor de validare a datoriilor și a instrucțiunilor privind modul de completare a acestora utilizate pentru plata prin serviciul de mandat poștal și a înștiințărilor privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate;

c) tariful aferent serviciului de mandat poștal emis pe baza cardului de energie pentru virarea sumelor către destinatari, respectiv către furnizorii de energie electrică, energie termică, inclusiv pentru energie termică în sistem centralizat, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți, sau asociațiile de locatari/proprietari;

d) tariful aferent serviciului de tipărire, distribuire, preluare, scanare și transmitere a informațiilor conținute în declarațiile pe propria răspundere.

e) valoarea serviciilor de procesare a informațiilor aferente anchetelor sociale prevăzute la art. 25 alin. (17) .

f) valoarea cheltuielilor cu comisioanele bancare aferente plăților efectuate de Compania Națională «Poșta Română» - S.A. către furnizorii de energie;

g) valoarea cheltuielilor cu comisioanele bancare aferente operațiunilor cu numerar efectuate de Compania Națională «Poșta Română» - S.A., în condițiile aplicării prevederilor art. 7 alin. (5¹) și (5²) ;

h) valoarea serviciilor de procesare a înștiințărilor privind schimbarea domiciliului/reședinței beneficiarilor de sprijin, prevăzute la art. 7¹ alin. (1) .

Articolul 12

(1) Identificarea categoriilor de beneficiari se realizează după cum urmează:

a) în cazul celor prevăzuți la art. 3 alin. (1) lit. a) de către Casa Națională de Pensii Publice, respectiv de către casele de pensii sectoriale și reprezintă beneficiarii aflați în plată și care au împlinit vârsta de 60 de ani în anul 2022 pentru tranșa I, respectiv au împlinit vârsta de 60 de ani până în luna iunie 2023 pentru tranșa II, cu excepția pensionarilor cu pensie de invaliditate;

b) în cazul celor prevăzuți la art. 3 alin. (1) lit. b)-d) de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) și reprezintă beneficiarii cu drepturi de prestații sociale stabilite în baza Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, drepturi de ajutor social stabilite în baza Legii nr. 416/2001 , cu modificările și completările ulterioare, și drepturi de alocație pentru susținerea familiei stabilite în baza Legii nr. 277/2010, republicată , cu modificările și completările ulterioare, aflați în evidență în luna anterioară celei pentru care se efectuează plata sprijinului.

(2) În elaborarea listelor privind beneficiarii potențial eligibili pentru sprijinul destinat persoanelor vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, MMSS se va asigura, prin instituțiile aflate în subordinea/sub autoritatea acestuia, cu privire la eligibilitatea beneficiarilor prevăzuți la art. 3 alin. (1) coroborat cu prevederile art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. f) .

(3) Casele de pensii sectoriale transmit Casei Naționale de Pensii Publice listele asumate cu beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) lit. a) aflați în evidența acestora, întocmite în condițiile prevăzute la art. 25 alin. (24) , în vederea centralizării și transmiterii de către Casa Națională de Pensii Publice a listei finale la MMSS, cu cel mult 3 zile lucrătoare înainte de transmiterea situației către STS.

Articolul 13

(1) Abrogat.

(2) Datele personale ale beneficiarilor urmează să fie colectate, stocate și gestionate cu respectarea Regulamentului (UE) 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și a legislației naționale aplicabile domeniului protecției datelor, de către entitățile implicate în aplicarea măsurilor stabilite de prezenta ordonanță de urgență.

(3) MMSS actualizează semestrial listele cu beneficiarii de sprijin stabiliți conform art. 12 și reprezintă beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) aflați în plată, respectiv în evidență la datele prevăzute la art. 6 alin. (1) . Pentru beneficiarii de sprijin nou-introduși vor fi eliberate noi carduri de energie.

(4) MMSS va asigura furnizarea informațiilor și soluționarea petițiilor, prin ANPIS, Casa Națională de Pensii Publice, casele de pensii sectoriale, privind eligibilitatea beneficiarilor prevăzuți la art. 3 alin. (1) , din punctul de vedere al veniturilor, primite prin intermediul serviciului telefonic dedicat organizat la nivelul Companiei Naționale «Poșta Română» - S.A.

Articolul 14

(1) În cazul în care beneficiarul sprijinului pentru persoane vulnerabile nu se mai încadrează în categoriile prevăzute la art. 3 alin. (1) , unitatea de implementare din cadrul MIPE, în baza informărilor de la MMSS, are obligația de a anunța Compania Națională «Poșta Română» - S.A. în termen de 5 zile lucrătoare de la certificarea situației înregistrate, în vederea sistării utilizării sprijinului material primit prin intermediul cardului de energie.

(2) În cazul în care pe durata valabilității cardului de energie se constată, din motive de indisponibilitate sau acuratețe a informațiilor la momentul efectuării interogărilor bazelor de date, că la momentul acordării sprijinului beneficiarul nu era eligibil pentru primirea sprijinului, cardul de energie se anulează și sumele cheltuite aferente cardului de energie se suportă din bugetul de stat.

Articolul 15

(1) MIPE încheie, în baza prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, o convenție cu Compania Națională «Poșta Română» - S.A. pentru a se asigura emiterea, tipărirea, formarea și condiționarea plicurilor conținând carduri de energie, certificate de validare a datoriilor și înștiințări privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate și distribuirea prin trimitere de corespondență cu confirmare de primire, tipărirea, distribuirea, preluarea și prelucrarea declarațiilor pe propria răspundere și a înștiințărilor privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate, pentru procesarea informațiilor aferente anchetelor sociale și a înștiințărilor privind schimbarea domiciliului/ reședinței beneficiarilor de sprijin, precum și efectuarea de plăți prin serviciul de mandat poștal de către beneficiarii de sprijin, în termen de 10 zile de la data emiterii ordinului ministrului investițiilor și proiectelor europene privind modelul de card de energie, modelul de certificat pentru validarea datoriei față de furnizorii de energie, precum și modelul de înștiințare privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate.

(1¹) Convenția prevăzută la alin. (1) poate fi modificată cu acordul părților, prin act adițional.

(2) Distribuirea cardurilor se face la domiciliul beneficiarilor, cu confirmare de primire, prin Compania Națională „Poșta Română“ - S.A.

(3) Serviciile de utilitate publică de tipărire, formare și condiționare a plicurilor și distribuție pe baza listelor de beneficiari comunicate periodic aferente cardurilor de energie și utilizarea acestora pentru prestarea serviciului de mandat poștal vor fi realizate de către Compania Națională „Poșta Română“ - S.A., în baza convenției încheiate cu MIPE și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(4) Condițiile și termenele în care se asigură tipărirea, formarea și condiționarea plicurilor și distribuirea cardurilor de energie și utilizarea acestora pentru prestarea serviciului de mandat poștal se stabilesc prin convenția încheiată între MIPE și Compania Națională „Poșta Română“ - S.A.

(5) MIPE va asigura comunicarea în ceea ce privește implementarea programului în scris, cu excepția comunicărilor prevăzute la art. 7 alin. (19) și la art. 13 alin. (4) .

(6) Tariful aferent tipăririi, împlicuirii și distribuirii cardurilor de energie, a certificatelor de validare a datoriilor și a înștiințărilor privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate în baza listelor primite de la MIPE utilizate pentru plata prin serviciul de mandat poștal este de 7,68 lei/trimitere.

(7) Tariful aferent serviciului de mandat poștal este de 2,85 lei/mandat poștal, dar nu mai mult de 8 mandate poștale/loc de consum pe durata programului de sprijin.

(8) Tariful aferent serviciului de tipărire, distribuire, preluare, scanare și transmitere a informațiilor conținute în declarațiile pe propria răspundere comunicate persoanelor în baza listelor primite de la MIPE este de 5,78 lei/loc de consum.

(9) Tariful aferent serviciului de procesare a informațiilor aferente anchetelor sociale prevăzute la art. 25 alin. (17) este de 2,85 lei/anchetă socială procesată.

(10) Tariful aferent serviciului de procesare a înștiințărilor privind schimbarea domiciliului/reședinței beneficiarilor de sprijin, prevăzute la art. 7¹ alin. (1) , este de 2,85 lei/înștiințare procesată.

Articolul 16

(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:

a) utilizarea de către beneficiarii cardului de energie în alt scop decât cel prevăzut de prezenta ordonanță de urgență;

b) eliberarea de certificate de validare a datoriilor de către asociațiile de proprietari pentru alte persoane decât titularul aflat în evidențele acestora;

c) solicitarea de către beneficiari și/sau furnizarea de numerar în schimbul cardurilor de energie/certificatelor de validare a datoriilor sau pentru fracțiuni din acestea;

d) comercializarea de către beneficiarii cardurilor de energie contra unui preț sau a altor bunuri/servicii decât cele stabilite prin prezenta ordonanță de urgență.

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:

a) de la 1,5 la 2 puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) ;

b) de la 3 la 4 puncte-amendă, fapta prevăzută la alin. (1) lit. b) ;

c) de la 14 la 20 de puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. d) .

(3) Constituie contravenție fapta Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A. de a tipări/emite carduri de energie cu nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (9) și se sancționează cu amendă de la 10 la 14 puncte-amendă.

(4) Un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit în condițiile legii.

Articolul 17

(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 16 se realizează de către personalul împuternicit din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene sau de către alte organe abilitate în condițiile legii.

(2) Contravențiilor prevăzute la art. 16 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 18

În cazul în care se constată ca au fost acceptate cardurile de energie pentru plata prin serviciul de mandat poștal în alt scop decât cel prevăzut de prezenta ordonanță de urgență, Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. va vira sumele respective unității de implementare din cadrul MIPE în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data constatării.