Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 157/2022 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub forma de grant acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta pedologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1111 din 17 noiembrie 2022, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Schema prevăzută la alin. (1) are la bază datele referitoare la culturile agricole înființate în toamna anului 2021 și afectate de seceta pedologică, gradul de afectare de peste 30% și până la 100% inclusiv și suprafața afectată, înscrise în procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturi, potrivit prevederilor Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului afacerilor interne nr. 97/63/2020 , cu modificările și completările ulterioare.
2. La articolul 3, după litera c) se introduce o nouă literă, lit. d), cu următorul cuprins:d) întreprindere aflată în dificultate, așa cum este definită la pct. 35(15) din Orientările U.E., înseamnă o întreprindere care se află în cel puțin una dintre situațiile următoare: în cazul societăților cu răspundere limitată (altele decât IMM-uri care sunt înființate de mai puțin de trei ani), în care mai mult de jumătate din capitalul social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziții, «societate cu răspundere limitată» se referă în special la tipurile de societăți menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (text cu relevanță pentru SEE) (31), denumită în continuare Directiva 2013/34/UE, iar «capital social» include, dacă este cazul, orice capital suplimentar, sau în cazul unei societăți în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății (altele decât IMM-uri care sunt înființate de mai puțin de trei ani), în care mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, «o societate în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății» se referă în special la acele tipuri de societăți menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE sau atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi sau atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare sau în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii doi ani: raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; precum și capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0.
3. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 4 Beneficiarii prezentei scheme sunt producătorii agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta pedologică în grade de afectare de peste 30% și până la 100% inclusiv, conform proceselor-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturi, respectiv: a) producătorii agricoli persoane fizice; b) producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016 , cu modificările și completările ulterioare; c) producătorii agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare.
4. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 5 Prezenta schemă se aplică beneficiarilor prevăzuți la art. 4 care au înființat în toamna anului 2021 următoarele culturi ce au fost afectate de seceta pedologică în grade de afectare de peste 30% și până la 100% inclusiv, conform proceselor-verbale de constatare și evaluare a pagubelor: a) grâu; b) secară; c) triticale; d) orz; e) orzoaică; f) ovăz; g) rapiță.
5. La articolul 6 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) dețin proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, întocmit până cel târziu la data de 15 august 2022 inclusiv conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului afacerilor interne nr. 97/63/2020 , cu modificările și completările ulterioare, pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2021 și suprafețele afectate de seceta pedologică cu un procent de calamitare de peste 30% și până la 100% inclusiv;
6. După articolul 6 se introduce un nou articol, art. 6¹, cu următorul cuprins:Articolul 6¹ (1) În cazul beneficiarilor prevăzuți la art. 4 care sunt și deținători ai unui contract de asigurare pentru secetă și beneficiari ai măsurii 17.1 - Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor din Planul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru primă de asigurare la secetă, iar despăgubirea de la firmele de asigurare calculată per ha, însumată cu grantul per ha acordat prin prezenta schemă, conduce la o depășire a valorii de 80% din cheltuielile eligibile prevăzute la art. 8 alin. (1¹), aceștia restituie contravaloarea sumei care reprezintă depășirea în cauză cu plata dobânzii aferente pieței. (2) În cazul beneficiarilor prevăzuți la art. 4 care sunt și beneficiari ai măsurii 17.1 - Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor din Planul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru primă de asigurare la secetă, care au încasat sume de la firmele de asigurare reprezentând despăgubiri pentru secetă calculate per ha, anterior datei de depunere la DAJ a cererilor de solicitare a grantului, aceștia sunt obligați să menționeze în cererile de plată, la secțiunea Declarații și angajamente, sumele primite de la societățile de asigurare, iar DAJ verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1), stabilesc, după caz, sumele cuvenite beneficiarilor, efectuând plățile către aceștia, sau sumele de restituit cu plata dobânzii aferente pieței.
7. La articolul 8, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) Cheltuielile eligibile prevăzute la alin. (1) sunt următoarele: a) grâu, secară, triticale - 4.241,30 lei/ha; b) orz, orzoaică, ovăz - 4.168,00 lei/ha; c) rapiță - 4.703,50 lei/ha.
8. La articolul 8, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Dacă gradul de afectare prevăzut în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, pentru oricare dintre culturile prevăzute la art. 5, este de peste 30% și până la 100% inclusiv, cuantumul grantului care se poate acorda se diminuează procentual corespunzător și se obține prin înmulțirea cuantumului maxim prevăzut la alin. (3) cu procentul de afectare prevăzut în procesul-verbal.
9. După articolul 10 se introduce un nou articol, art. 10¹, cu următorul cuprins:Articolul 10¹ (1) DAJ verifică îndeplinirea criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 6¹, sens în care solicită Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), iar aceasta pune la dispoziția DAJ datele și informațiile rezultate din interogarea bazei de date AFIR cu beneficiarii măsurii 17.1 din Planul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru primă de asigurare la secetă; totodată solicită informații de la firmele de asigurare privind cuantumul sumelor totale, pe culturi și hectar, primite de beneficiari și comunică, după caz, beneficiarilor sumele pe care aceștia sunt obligați să le restituie. (2) În baza comunicărilor transmise de beneficiari cu sumele primite de la firmele de asigurare potrivit secțiunii Declarații și angajamente din Cererea de solicitare a grantului, DAJ stabilește sumele de restituit, după caz, și comunică în scris beneficiarilor decizia cu obligațiile beneficiarilor privind sumele de restituit, calculate conform prevederilor art. 6¹.
10. La articolul 13, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 13 (1) Resursele financiare necesare aplicării schemei prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sunt în sumă totală de 365.638,26 mii lei și se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2022 la capitolul 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare», titlul 51 «Transferuri între unități ale administrației publice», articolul 51.01 «Transferuri curente», alineatul 51.01.01 «Transferuri către instituții publice», direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București, care asigură sumele necesare acordării schemei de la capitolul 83.10 «Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare», titlul 59 «Alte cheltuieli», articolul 59.09 «Despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamități naturale în agricultură
11. La articolul 15, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) DAJ se asigură că sunt respectate principiile stabilite la pct. 128-131 din Orientările UE în ceea ce privește transparența schemei, respectiv prin publicarea textului schemei de ajutor de stat și informațiile privind beneficiarii ale căror sume primite ca despăgubiri depășesc 60.000 euro.
12. Anexa nr. 1 - Cerere de solicitare a grantului acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta pedologică se modifică și va avea următorul cuprins:Anexa nr. 1 *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. CERERE de solicitare a grantului acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta pedologică (model)