Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 18 aprilie 2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2023 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 litera b), primul paragraf se modifică și va avea următorul cuprins:b) investiție străină directă - investiție de orice natură efectuată de un investitor străin cu scopul de a stabili sau de a menține legături durabile și directe între investitorul străin și antreprenorul sau întreprinderea cărora le sunt destinate aceste fonduri pentru desfășurarea unei activități economice în România, inclusiv investițiile care permit o participare efectivă la administrarea sau la controlul unei întreprinderi care desfășoară o activitate economică, ori o investiție prin care un investitor străin dobândește active corporale și/sau necorporale în domenii sensibile, în scopul desfășurării unei activități economice, astfel cum sunt definite la art. 2¹ din prezenta ordonanță de urgență;

2. La articolul 2, litera b¹) se modifică și va avea următorul cuprins:b¹) investiție din Uniunea Europeană - investiție de orice natură efectuată de un investitor din Uniunea Europeană cu scopul de a stabili sau de a menține legături durabile și directe între investitorul din Uniunea Europeană și antreprenorul sau întreprinderea cărora le sunt destinate aceste fonduri pentru desfășurarea unei activități economice în România, inclusiv investițiile care permit o participare efectivă la administrarea sau la controlul unei întreprinderi care desfășoară o activitate economică, ori o investiție prin care un investitor din Uniunea Europeană dobândește active corporale și/sau necorporale în domenii sensibile în scopul desfășurării unei activități economice, astfel cum sunt definite la art. 2¹ din prezenta ordonanță de urgență;

3. După articolul 2 se introduce un nou articol, art. 2¹, cu următorul cuprins:Articolul 2¹ (1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, constituie domenii sensibile, în care dobândirea de active corporale și/sau necorporale în scopul desfășurării unei activități economice poate afecta securitatea națională ori ordinea publică, următoarele: a) tehnologii critice și avansate, incluzând: inteligență artificială, robotică, semiconductori și componente electronice, securitate cibernetică, tehnologii aerospațiale, tehnologii din domeniul apărării și securității naționale, tehnologii de stocare a energiei, tehnologii cuantice, tehnologii nucleare, nanotehnologii, biotehnologii; b) infrastructura critică, inclusiv infrastructura din domeniul energiei, al transporturilor, al apei, al sănătății, al comunicațiilor, al prelucrării sau stocării datelor, infrastructura aerospațială, infrastructura din domeniul apărării sau infrastructura electorală ori financiară, instalațiile sensibile, precum și terenurile și proprietățile imobiliare esențiale pentru utilizarea unei astfel de infrastructuri; c) sectorul farmaceutic, incluzând activități de cercetare, dezvoltare, producție, distribuție și furnizare de medicamente, dispozitive medicale și substanțe active; d) sectorul apărării și industria de apărare, incluzând: producția, dezvoltarea, întreținerea, reparația, integrarea, testarea sau furnizarea de echipamente, tehnologii, sisteme, componente, subansamble și servicii destinate sau utilizate în scopuri militare ori cu dublă utilizare; e) sectorul agroalimentar, incluzând facilități de producție și procesare autohtone, terenuri agricole, infrastructură de irigații, terminale portuare de cereale, silozuri și depozite, bănci de gene, tehnologii de producție a îngrășămintelor. (2) Prezentul articol se aplică exclusiv operațiunilor de dobândire de active corporale și/sau necorporale în scopul desfășurării unei activități economice, fără a aduce atingere domeniilor prevăzute la art. 2 din Hotărârea CSAT nr. 73/2012 și nici prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 18/2011 , cu modificările și completările ulterioare.

4. La articolul 3 alineatul (1), lit. b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) a căror valoare depășește pragul de 5.000.000 de euro, calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil pentru ultima zi a exercițiului financiar din anul anterior realizării operațiunii.

5. La articolul 3, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. b), pot fi supuse examinării și avizării CEISD, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, și investițiile străine directe, investițiile noi și investițiile din Uniunea Europeană care nu depășesc pragul de 5.000.000 euro, dacă, prin natura sau efectele lor/sale potențiale, raportat la criteriile prevăzute la art. 4 din Regulament, pot avea impact asupra securității naționale sau ordinii publice sau prezintă riscuri la adresa acestora ori sunt de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană.

6. La articolul 3, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alin. (2¹)-(2³), cu următorul cuprins:(2¹) Dacă două sau mai multe tranzacții se desfășoară în decursul unei perioade de un an între aceleași persoane sau întreprinderi cu privire la aceeași întreprindere, cu obiect similar sau interdependent, investitorul poate depune o cerere de autorizare incluzându-le pe toate. (2²) Dacă, în cursul unei perioade de un an, două sau mai multe operațiuni interdependente sunt realizate de aceeași persoană fizică și/sau juridică sau au loc între aceleași persoane fizice și/sau juridice, ele sunt considerate ca reprezentând o singură investiție, dacă valoarea fiecărei operațiuni în parte este situată sub pragul de 5 milioane de euro prevăzut la alin. (1) lit. b). Obligația depunerii cererii de autorizare se naște la momentul la care valoarea cumulată a operațiunilor atinge pragul valoric de 5 milioane de euro prevăzut la alin. (1) lit. b). (2³) Nu sunt supuse obligației de notificare potrivit art. 3 alin. (1) operațiunile de restructurare sau reorganizare realizate de către investitorul din Uniunea Europeană definit de art. 2 lit. h) sau dintr-unul dintre statele care au aderat la Codurile Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) de liberalizare a mișcărilor de capital și a operațiunilor curente invizibile, cu condiția ca acestea să nu genereze modificări ale controlului efectiv sau ale beneficiarului real, iar sursa de finanțare este intra-grup sau exclusiv din surse cu proveniență din Uniunea Europeană sau din state aderente la Codurile OCDE de liberalizare a mișcărilor de capital și a operațiunilor curente invizibile.

7. La articolul 3, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Condițiile, termenele, procedura de examinare a investițiilor străine directe, a investițiilor noi și investițiilor din Uniunea Europeană, modalitatea de stabilire a valorii investiției vor fi detaliate prin norme elaborate de CEISD și aprobate prin ordin al șefului Cancelariei Prim-Ministrului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

8. La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Investitorii străini definiți potrivit prevederilor art. 2 lit. a), respectiv investitorii din Uniunea Europeană definiți potrivit prevederilor art. 2 lit. h), care doresc să realizeze o investiție străină directă definită potrivit prevederilor art. 2 lit. b), o investiție din Uniunea Europeană definită la art. 2 lit. b¹) și/sau o investiție nouă definită la art. 2 lit. c), supuse examinării și avizării potrivit prevederilor art. 3 alin. (1), au obligația de a depune cerere de autorizare în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

9. La articolul 6, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) În situația în care apreciază că este necesar pentru soluționarea cererii de autorizare, CEISD, prin intermediul Secretariatului CEISD, va solicita investitorului străin sau, după caz, investitorului din Uniunea Europeană furnizarea de informații suplimentare referitoare la clarificarea obiectului cererii depuse. Investitorul străin sau, după caz, investitorul din Uniunea Europeană transmite informațiile solicitate în termen de 30 de zile calendaristice de la data solicitării formulate de către CEISD. În cazuri temeinic justificate, la solicitarea investitorului străin sau, după caz, a investitorului din Uniunea Europeană, acest termen poate fi prelungit cu încă 15 zile calendaristice de la data aprobării prelungirii. În situația în care, la expirarea termenului prelungit, investitorul străin sau investitorul din Uniunea Europeană nu transmite informațiile solicitate, procedura de examinare va fi închisă, iar investitorul străin sau investitorul din Uniunea Europeană are posibilitatea să depună o nouă cerere de autorizare, dacă intenționează să realizeze investiția.

10. La articolul 7, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) În scopul aplicării prevederilor Regulamentului și ale prezentei ordonanțe de urgență se constituie, prin decizie a prim-ministrului, Comisia pentru examinarea investițiilor directe, organ colegial fără personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului României, care va fi formată din următorii membri: a) șeful Cancelariei Prim-Ministrului, care va avea calitatea de președinte al CEISD; b) un reprezentant al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului; c) un reprezentant al Ministerului Finanțelor; d) un reprezentant al Ministerului Apărării Naționale; e) un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne; f) un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe; g) un reprezentant al Ministerului Energiei; h) un reprezentant al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii; i) un reprezentant al Ministerului Sănătății; j) un reprezentant al Secretariatului Genera al Guvernului.

11. La articolul 7, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) În cadrul CEISD, reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, ai Serviciului de Informații Externe, ai Serviciului de Telecomunicații Speciale și ai Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior au calitatea de invitați permanenți.

12. La articolul 7, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin. (6¹), cu următorul cuprins:(6¹) În funcție de domeniul de activitate vizat de investiția supusă examinării, CEISD poate invita, fără drept de vot, reprezentanți ai autorităților sau instituțiilor publice competente, inclusiv ai ministerelor cu atribuții în domeniul respectiv, în vederea formulării de puncte de vedere.

13. La articolul 7, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:(8) În cadrul CEISD funcționează un grup de lucru permanent compus din experți ai instituțiilor prevăzute la alin. (1) și (6), experții care desfășoară activități specifice Secretariatului CEISD, precum și experți desemnați de către Consiliul Concurenței. Grupul de experți este coordonat de Secretariatul CEISD și se reunește ori de câte ori este necesar. Experții sunt numiți prin actul administrativ al conducătorului instituțiilor pe care le reprezintă, care se comunică Secretariatului CEISD. Activitatea experților constă în elaborarea de analize, studii de specialitate, recomandări sau opinii pentru membrii CEISD, care vor fi avute în vedere la examinarea cererilor de autorizare.

14. La articolul 7, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alin. (8¹), cu următorul cuprins:(8¹) Membrii titulari, membrii supleanți, experții din cadrul CEISD, precum și reprezentanții instituțiilor invitate la ședințele CEISD trebuie să dețină certificate de securitate sau autorizație de acces la informații clasificate, nivel strict secret.

15. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 9 (1) În vederea soluționării cererilor de autorizare a investiției străine directe, investițiilor noi și a investițiilor din Uniunea Europeană, CEISD se va raporta la criteriile prevăzute la art. 4 din Regulament. (2) În urma analizei efectuate potrivit criteriilor prevăzute la art. 4 din Regulament, CEISD va emite un aviz cu privire la cererile de autorizare a investiției străine directe, investiției noi și a investiției din Uniunea Europeană, declarate complete, hotărând, după caz: a) autorizarea investiției în situația în care consideră că aceasta nu afectează securitatea sau ordinea publică a României și nu este de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană; b) autorizarea condiționată a investiției străine directe, investiției noi și a investiției din Uniunea Europeană în situația în care consideră că aceasta poate fi realizată în urma unor măsuri/angajamente comportamentale sau structurale ale investitorului străin, investitorului nou sau investitorului din Uniunea Europeană; în această situație, investiția străină directă, investiția nouă și investiția din Uniunea Europeană se poate efectua sau poate continua să existe exclusiv în limitele și conform prevederilor și condițiilor specificate în hotărârea Guvernului de autorizare condiționată; c) respingerea cererii de autorizare a investiției străine directe, investiției noi sau din Uniunea Europeană, în situația în care consideră că aceasta afectează securitatea sau ordinea publică a României sau este de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană. (3) În situația în care, în urma analizei întrunirii condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, CEISD constată că operațiunea notificată nu intră sub incidența ordonanței de urgență, investitorul este informat prin adresă transmisă de către CEISD, prin intermediul Secretariatului CEISD. (4) CEISD va emite avizul prevăzut la alin. (2) și în situația în care procedura de autorizare a investiției străine directe, investiției noi sau din Uniunea Europeană se realizează ex post, potrivit prevederilor art. 2 lit. b) teza a II-a. (5) În situația în care CEISD constată, în condițiile art. 5 alin. (2), că o investiție străină directă, o investiție nouă sau o investiție din Uniunea Europeană a fost pusă în aplicare cu nerespectarea prevederilor Regulamentului sau ale prezentei ordonanțe de urgență și afectează securitatea națională sau ordinea publică a României ori este de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană, CEISD va emite un aviz prin care va propune Guvernului să dispună investitorului, prin hotărâre, orice măsură, structurală sau comportamentală, adecvată pentru restabilirea situației existente anterior investiției nesupuse autorizării în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (6) În situația în care CEISD constată că o investiție străină directă, o investiție nouă sau o investiție din Uniunea Europeană a fost pusă în aplicare cu încălcarea limitelor sau a prevederilor și condițiilor specificate în hotărârea Guvernului de autorizare condiționată, CEISD va emite un aviz prin care va propune Guvernului să dispună investitorului, prin hotărâre, orice măsură adecvată pentru restabilirea situației existente anterior investiției nesupuse autorizării în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (7) Avizul CEISD prevăzut la alin. (2) este conform în situația reglementată la alin. (2) lit. a) și consultativ în situațiile reglementate la alin. (2) lit. b) și c), alin. (5) și alin. (6). În cazurile aflate în procedură de cercetare detaliată, CEISD va transmite către CSAT o notă cuprinzând analiza sa. (8) Avizul CEISD prin care se propune soluția menționată la alin. (2) lit. a) se transmite Cancelariei Prim-ministrului, care va emite ordinul de autorizare, în termen de 10 zile calendaristice de la primirea avizului CEISD. (9) Dacă prin avizul transmis de CEISD se propune soluția prevăzută la alin. (2) lit. b), acesta este transmis Guvernului, în vederea emiterii unei hotărâri de autorizare condiționată a investiției străine directe, a investiției noi sau a investiției din Uniunea Europeană. În acest caz, CEISD va transmite, în măsura în care consideră faptul că angajamentele sunt de natură să înlăture îngrijorările, angajamentele propuse și asumate de solicitant în vederea autorizării condiționate a investiției străine directe, investiției noi sau, după caz, a investiției din Uniunea Europeană, angajamente de natură să înlăture îngrijorările identificate de CEISD. Condițiile pentru acceptarea, evaluarea angajamentelor propuse și nominalizarea autorităților sau instituțiilor publice care vor monitoriza respectarea angajamentelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (10) Dacă prin avizul transmis de CEISD se propune una dintre soluțiile prevăzute la alin. (2) lit. c), alin. (5) sau alin. (6), după caz, acesta este transmis Guvernului, în vederea emiterii unei hotărâri prin care să respingă cererea de autorizare a investiției străine directe, a investiției noi sau a investiției din Uniunea Europeană sau să dispună măsurile de restabilire a situației existente anterior investiției. (11) În cazul în care soluția propusă este cea prevăzută la alin. (5), CEISD transmite și condițiile, pentru restabilirea situației anterioare investiției nesupuse autorizării în condițiile prezentei ordonanțe de urgență a investiției străine directe, investiției noi sau, după caz, a investiției din Uniunea Europeană, care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (12) În cazul în care investiția străină directă, investiția nouă sau, după caz, investiția din Uniunea Europeană care urmează a fi realizată în România este de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană, la emiterea avizului, CEISD va avea în vedere avizul Comisiei Europene, transmis potrivit prevederilor art. 8 din Regulament. (13) În funcție de specificul investiției străine directe, investiției noi sau, după caz, al investiției din Uniunea Europeană examinate și dacă apreciază necesar, CEISD poate solicita puncte de vedere din partea altor autorități, instituții publice, întreprinderi sau asocieri de întreprinderi, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 , cu modificările și completările ulterioare. (14) Pentru aplicarea prevederilor alin. (2), Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor furnizează CEISD, la cererea motivată a acesteia în legătură cu autorizarea unei investiții străine directe, a unei investiții noi sau a unei investiții din Uniunea Europeană, informații cu privire la persoane și entități care au un risc asociat de spălare a banilor și finanțare a terorismului. (15) Prevederile alin. (14) se aplică inclusiv în ceea ce privește îndeplinirea atribuțiilor de monitorizare a investițiilor supuse regimului autorizării condiționate. (16) Punctele de vedere prevăzute la alin. (13) au caracter consultativ și se comunică CEISD în termen de cel mult 20 de zile de la solicitare. (17) În situația în care, luând în considerare specificul și complexitatea cererii de autorizare analizate sau impactul acesteia asupra securității naționale și ordinii publice, precum și asupra proiectelor și programelor de interes pentru Uniunea Europeană, CEISD decide că este necesară consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, denumit în continuare CSAT, CEISD declanșează o cercetare detaliată a cererii de autorizare, informând de îndată solicitantul. Cercetarea detaliată, la nivel de CEISD, se finalizează în termen de 90 de zile calendaristice de la data declanșării acesteia, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, pentru motive temeinic justificate, cu cel mult 45 de zile calendaristice. (18) Declanșarea procedurii privind cercetarea detaliată a cererii de autorizare de către CEISD potrivit prevederilor alin. (17) poate avea loc și la solicitarea CSAT, atunci când acesta deține date sau informații cu privire la posibila aplicare a prezentei ordonanțe de urgență în cazul unei cereri de autorizare aflate pe rolul CEISD. (19) Atunci când la finalizarea cercetării detaliate prevăzute la alin. (17) CEISD propune una dintre soluțiile prevăzute la alin. (2) lit. b) sau c), CEISD va solicita CSAT emiterea unui aviz care va fi comunicat în cel mult 90 de zile de la data solicitării. Avizul CSAT este conform pentru soluțiile pe care Cancelaria Prim-ministrului sau Guvernul României le pot pronunța potrivit prevederilor alin. (8) și (9). (20) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu aduc atingere rolului și atribuțiilor conferite CSAT, prevăzute de Constituția României, republicată , și de Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, cu modificările ulterioare. (21) Emiterea avizului de către CEISD se realizează în termen de cel mult 45 de zile calendaristice de la data la care notificarea este declarată completă, conținând toate informațiile și documentele solicitate persoanei care a depus cererea de autorizare, precum și, după caz, avizele prevăzute la alin. (8)-(12). (22) În cazul în care există date sau indicii că o investiție străină directă, investiția nouă sau, după caz, investiția din Uniunea Europeană a fost autorizată în temeiul furnizării din partea investitorului străin de informații inexacte, incomplete sau care induc în eroare, CEISD reinițiază procedurile de examinare a acesteia, putând propune oricare dintre soluțiile prevăzute la alin. (2). (23) Deciziile Consiliului Concurenței prin care se aplică amenzi constituie titluri executorii, fără vreo altă formalitate, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. (24) Instanța poate dispune, la cerere, suspendarea executării deciziei atacate. În cazul amenzilor, suspendarea se va dispune doar cu condiția plății unei cauțiuni stabilite conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, cu privire la creanțele bugetare. (25) Drepturile și obligațiile care decurg din ordinul de autorizare prevăzut la alin. (8), din hotărârea de autorizare condiționată prevăzută la alin. (9) sau din hotărârea de Guvern prevăzută la alin. (10), după caz, nu se transferă succesorului legal al titularului ordinului de autorizare sau al titularului hotărârii Guvernului, după caz.

16. După articolul 10 se introduce un nou articol, art. 10¹, cu următorul cuprins:Articolul 10¹ (1) Până la data de 30 iunie a fiecărui an, Comisia pentru examinarea investițiilor directe elaborează Raportul anual de activitate aferent anului calendaristic anterior, prin grija Secretariatului CEISD. (2) Raportul anual de activitate se aprobă de CEISD și se transmite Secretariatului General al Guvernului, în vederea înscrierii pe ordinea de zi a unei ședințe a Guvernului ca raport cu caracter informativ. (3) Raportul anual de activitate se publică pe site-ul Comisiei pentru examinarea investițiilor directe, în termen de 5 zile de la data aprobării acestuia.

17. La articolul 12, alineatul (10) se abrogă.

18. După articolul 15 se introduce un nou articol, art. 15¹, cu următorul cuprins:Articolul 15¹ (1) În vederea gestionării cererilor de autorizare ale investițiilor străine, investițiilor noi și ale investițiilor din Uniunea Europeană se utilizează aplicația informatică dezvoltată în acest scop de către Cancelaria Prim-Ministrului, în calitate de proprietar și administrator operațional al acesteia, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, în calitate de dezvoltator și administrator tehnic. Secretariatul CEISD are atribuția de a formula cerințele operaționale aferente aplicației informatice și de a testa funcționalitățile implementate, în vederea acceptanței acestora. (2) În vederea asigurării dezvoltării și funcționării aplicației informatice menționate la alin. (1), instituțiile care au obligația punerii în aplicare a prezentului act normativ, în calitate de operatori de date cu caracter personal, împuternicesc STS, în sensul Regulamentului (UE) 2016/679, cu privire la prelucrarea datelor prevăzute la alin. (5) și (8), prin intermediul aplicației informatice, în condițiile prevăzute prin ordin al Cancelariei Prim-Ministrului. (3) Perioada de stocare a datelor cu caracter personal în cadrul aplicației informatice prevăzute la alin. (1) se stabilește prin ordinul menționat la alin. (2). Pe perioada stocării datelor, ștergerea datelor cu caracter personal la cererea persoanelor vizate nu se realizează. (4) Cererile referitoare la datele prelucrate în aplicația informatică prevăzută la alin. (1), precum și cererile formulate pentru exercitarea drepturilor persoanelor vizate se adresează și se soluționează cu respectarea prevederilor art. 13-22 din Regulamentul (UE) 2016/679. (5) Instituțiile și autoritățile publice care dețin și furnizează date în aplicația informatică prevăzută la alin. (1) răspund pentru actualitatea, realitatea și integralitatea datelor furnizate, precum și pentru respectarea tuturor drepturilor persoanelor vizate și a măsurilor de securitate și confidențialitate a prelucrărilor de date cu caracter personal. (6) Instituțiile și autoritățile publice care dețin și furnizează date în aplicația informatică prevăzută la alin. 1 și alte instituții, dacă este cazul, au calitatea de operator de date cu caracter personal. (7) Prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor prevăzute la art. 3, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se realizează cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679, precum și a legislației naționale aplicabile domeniului protecției datelor. (8) Datele cu caracter personal colectate în temeiul prezentei ordonanțe de urgență nu pot fi prelucrate în alte scopuri, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege și numai dacă sunt asigurate garanțiile necesare pentru protejarea drepturilor persoanelor vizate. (9) Prevederile prezentului articol se realizează cu respectarea dispozițiilor legale speciale în materie de arhivare, care se aplică în mod corespunzător.

19. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 16 Organizarea și funcționarea CEISD, precum și a Secretariatului CEISD se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Cancelariei Prim-Ministrului și a Secretariatului General al Guvernului.

20. După articolul 16 se introduce un nou articol, art. 16¹, cu următorul cuprins:Articolul 16¹ (1) În vederea aplicării art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452, prin hotărâre a Guvernului inițiată de Cancelaria Prim-Ministrului, la propunerea CEISD, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, se aprobă lista subdomeniilor de activitate relevante exclusiv pentru aplicarea mecanismului de examinare prevăzut de prezenta ordonanță de urgență, dintre domeniile stabilite în hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a). (2) Lista prevăzută la alin. (1) are caracter tehnic, fiind utilizată exclusiv în scopul asigurării unei aplicări unitare, previzibile și proporționale a mecanismului de examinare, fără a modifica domeniile stabilite prin hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 și fără a aduce atingere competențelor constituționale ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării. (3) Stabilirea subdomeniilor prevăzute la alin. (1) se realizează prin raportare la criteriile prevăzute la art. 4 din Regulamentul (UE) 2019/452, precum și la necesitatea identificării investițiilor care, prin natura, obiectul sau efectele lor potențiale, sunt susceptibile de a afecta securitatea națională sau ordinea publică.