(1) Metodologia de autorizare a persoanelor fizice sau juridice să îndeplinească atribuții de cadru tehnic, prevăzută la art. 12² din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță de urgență, se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Persoanele fizice sau juridice care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență au încheiate contracte pentru îndeplinirea atribuțiilor de cadru tehnic au obligația de a se autoriza potrivit metodologiei prevăzute la alin. (1) , în cel mult 12 luni de la data intrării în vigoare a acesteia.