LexistoriaDreptul la drept.

OUG 171/2020

Azi

Text integral · 8 articole

Articolul I

Articolul 58 din Legea educației naționale nr. 1/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Alineatele (1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 58 (1) Unitățile de învățământ, prin decizia consiliului de administrație, își pot extinde activitățile cu elevii după sau înaintea orelor de curs, prin programe «Școala după școală» dacă dispun de infrastructura și de personalul de specialitate necesare implementării acestor programe. Pentru elevii până în clasa a IV-a inclusiv, părinții, reprezentanții legali sau, după caz, persoana care a fost desemnată de părinte pentru întreținerea unui copil, pe perioada absenței părinților, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după caz, pot opta pentru obținerea tichetelor pentru educație pe suport electronic în vederea achitării cheltuielilor din programul derulat în sistem public sau privat de tipul «Școala după școală.» (...) (4) Statul finanțează, în limita sumelor alocate cu această destinație, programul «Școala după școală» pentru elevii de până în clasa a IV-a inclusiv ai căror părinți, reprezentanți legali sau, după caz, persoana care a fost desemnată de părinte pentru întreținerea unui copil, pe perioada absenței părinților, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, solicită în scris acest serviciu, prin tichete pentru educație pe suport electronic a căror valoare nominală lunară se raportează la indicatorul social de referință și este de 0,8 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris în programul «Școala după școală

2. După alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4¹), cu următorul cuprins:(4¹) Prin excepție de la prevederile alin. (4), pentru anii școlari 2020-2021 și 2021-2022, valoarea tichetelor pentru educație pe suport electronic este de 0,4 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris în programul «Școala după școală

3. Alineatele (5)-(9) se modifică și vor avea următorul cuprins:(5) Persoanele îndreptățite prevăzute la alin. (4) optează pentru aceste tichete pentru educație pe suport electronic, în scris, individual pentru fiecare copil, la sfârșitul fiecărui an școlar sau la momentul înscrierii copilului la școală pentru noul an școlar. (6) Tichetele pentru educație pe suport electronic destinate programului «Școala după școală» sunt tichete de valoare pe suport electronic finanțate din fonduri externe nerambursabile și în completare de la bugetul de stat, destinate exclusiv acoperirii parțiale sau integrale a costurilor aferente programului al cărui scop final este de a oferi sprijin familiilor sau persoanelor în îngrijirea cărora se află elevii până în clasa a IV-a inclusiv, precum și de a contribui la îmbunătățirea competențelor educaționale dobândite de aceștia în timpul orelor de școală. Tichetele pentru educație pe suport electronic nu sunt transferabile, iar utilizarea lor în alt scop îi obligă pe beneficiari la plata contravalorii serviciilor educaționale de care au beneficiat. (7) Tichetele pentru educație pe suport electronic se emit numai de către unitățile autorizate de Ministerul Finanțelor Publice, denumite în continuare unitățile emitente, în baza autorizației de funcționare. (8) Decontarea tichetelor pentru educație pe suport electronic între unitățile de învățământ sau organizațiile neguvernamentale care acceptă tichete pentru educație pe suport electronic ca mod de plată a costurilor aferente programului «Școala după școală» și unitățile emitente ale tichetelor pentru educație pe suport electronic se face numai prin intermediul unităților bancare. (9) Finanțarea acordării tichetelor pentru educație pe suport electronic se face din fonduri externe nerambursabile, în limita fondurilor alocate cu această destinație, cu respectarea criteriilor de eligibilitate specifice programului operațional în cauză, și în completare din bugetul de stat, în limita fondurilor alocate din bugetul de stat pentru această destinație.

4. După alineatul (9) se introduc patru noi alineate, alineatele (9¹)-(9⁴), cu următorul cuprins:(9¹) În vederea implementării măsurilor prevăzute la alin. (1), cu respectarea prevederilor alin. (4¹), în anul școlar 2020-2021, Ministerul Educației și Cercetării va demara și implementa un program național pilot «Școala după școală» care se adresează elevilor aflați în risc de părăsire timpurie a școlii, în special pentru elevii aparținând grupurilor vulnerabile, cu accent pe elevii aparținând minorității rome, elevii din mediul rural, elevii cu dizabilități, elevii din comunitățile dezavantajate economic. (9²) Bugetul programului național pilot «Școala după școală» se încadrează în limita de 146.163 mii lei, echivalentul a 30.000.000 euro, și este alocat în cadrul Programului operațional Capital uman 2014-2020. Cheltuielile generate de implementarea programului național pilot «Școala după școală» vor respecta regulile de eligibilitate specifice Programului operațional Capital uman 2014-2020. (9³) În bugetul Ministerului Educației și Cercetării se cuprind creditele de angajament și creditele bugetare aferente valorii totale a programului prevăzut la alin. (9¹), cu respectarea prevederilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016 , cu modificările și completările ulterioare. (9⁴) Achiziția tichetelor pentru educație pe suport electronic finanțate din fonduri externe nerambursabile se realizează de către Ministerul Educației și Cercetării la propunerea inspectoratelor școlare, în urma centralizării cererilor depuse la unitățile de învățământ la care sunt înscriși copiii de către persoanele îndreptățite potrivit prezentei legi, iar acestea se distribuie prin inspectoratele școlare către unitățile de învățământ la care sunt înscriși copiii.

Articolul II

(1) Cerințele privind emiterea, contractarea, utilizarea și decontarea tichetelor pentru educație pe suport electronic se stabilesc prin ordin al ministrului educației emis cu cel puțin 3 luni înainte de începerea anului școlar 2022-2023.

(2) Criteriile de autorizare a unităților emitente ale tichetelor pentru educație se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor.

Articolul III

(1) Se mandatează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin structurile de specialitate, să adopte toate măsurile ce se impun pentru modificarea programelor operaționale, astfel încât activitățile desfășurate prin programul pilot național de tip «Școala după școală» să poată fi finanțate din fonduri externe nerambursabile.

(2) Ghidul solicitantului pentru programul național pilot de tip «Școala după școală» se elaborează de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în urma consultării cu Ministerul Educației.

Articolul IV

Abrogat cel târziu la 5 februarie 2021 · de OUG nr. 6/2021

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Pentru anul școlar 2020-2021, persoanele îndreptățite prevăzute la art. 58 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, pot opta pentru aceste tichete pentru educație pe suport electronic în maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului pentru aprobarea normelor de aplicare prevăzute la art. II din Legea nr. 186/2020 pentru modificarea și completarea art. 58 din Legea educației naționale nr. 1/2011 .

Articolul V

(1) Abrogat.

(2) Normele de aplicare a prevederilor art. 58 din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv regulile de decontare a tichetelor pentru educație pe suport electronic, în funcție de zilele în care elevul a fost prezent în cadrul programului «Școala după școală» și de fondurile alocate cu această destinație, se aprobă prin ordin al ministrului educației emis cu cel puțin 3 luni înainte de începerea anului școlar 2022-2023, cu luarea în considerare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul VI

(1) Abrogat.

(2) Abrogat.

(3) Pentru anul școlar 2022-2023, criteriile de eligibilitate pentru acordarea tichetelor pentru educație pe suport electronic elevilor până în clasa a IV-a, inclusiv regulile de decontare în funcție de zilele în care elevul a fost prezent în cadrul programului «Școala după școală» și de fondurile alocate cu această destinație, precum și lista documentelor justificative pe baza cărora se va realiza încadrarea acestora pe categorii se aprobă prin ordin al ministrului educației emis până la cel puțin 3 luni înainte de începerea anului școlar 2022-2023.

Articolul VII

Abrogat cel târziu la 5 februarie 2021 · de OUG nr. 6/2021

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Lista unităților învățământ din care provin elevii care vor beneficia de programul național pilot „Școala după școală“ se propune de către Ministerul Educației și Cercetării și se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul VIII

Procedura și criteriile de evaluare a programelor «Școala după școală» organizate de unitățile de învățământ se stabilesc de către Ministerul Educației și se aprobă prin ordin al ministrului educației în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.