Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 21 martie 2022, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul IX, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul IX (1) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public definite potrivit legii a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin derogare de la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile competente pentru emiterea certificatelor de urbanism au obligația eliberării certificatelor în termen de 15 zile calendaristice de la data depunerii notificării eliberării acestora de către beneficiarul lucrărilor. (2) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public definite potrivit legii finanțate din fonduri externe nerambursabile, entitățile care emit avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, inclusiv cele referitoare la relocările de utilități, cu excepția autorităților competente pentru protecția mediului, au obligația eliberării avizelor în 10 zile calendaristice de la data depunerii notificării eliberării acestora de către beneficiarul lucrărilor.
2. La articolul IX, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (2¹) și (2²), cu următorul cuprins:(2¹) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public, definite potrivit legii, finanțate din fonduri externe nerambursabile, certificatele de urbanism și avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, emise la faza de studiu de fezabilitate, își păstrează valabilitatea, dacă nu intervin elemente noi sau nu se modifică condițiile care au stat la baza emiterii acestora, până la finalizarea executării lucrărilor pentru care au fost eliberate, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepție finală. (2²) Pentru contractele de implementare, încheiate în condițiile art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2022 privind unele măsuri pentru proiectele de infrastructură de apă și apă uzată finanțate din fonduri europene și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, certificatele de urbanism și avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, emise la faza de studiu de fezabilitate în numele operatorilor regionali de apă și apă uzată, își păstrează valabilitatea, dacă nu intervin elemente noi sau nu se modifică condițiile care au stat la baza emiterii acestora, până la finalizarea executării lucrărilor corespunzătoare pentru care au fost eliberate, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepție finală corespunzător.
3. La articolul IX, alineatele (3) , (4) , (5) și (11) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public, definite potrivit legii, a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin derogare de la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile competente pentru emiterea autorizației de construire au obligația eliberării autorizației în termen de 15 zile calendaristice de la data depunerii notificării eliberării acestora de către beneficiarul lucrărilor. (4) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public, a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, autoritatea competentă pentru protecția mediului are obligația de emitere a actului de reglementare în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data la care s-a finalizat dezbaterea publică prevăzută la art. 19 din anexa nr. 5 la Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului. (5) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public, definite potrivit legii, a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin certificatul de urbanism sunt solicitate avizele/acordurile care se referă strict la tipul de lucrări necesare pentru realizarea proiectului de infrastructură, fiind interzisă solicitarea de avize/acorduri care nu au temei tehnic și legal în raport cu obiectul proiectului. Proiectele de infrastructură prevăzute la alin. (1) sunt scutite de la plata oricăror taxe sau tarife solicitate prin certificatele de urbanism și stabilite prin hotărârile consiliilor locale sau județene. ............................................................................................... (11) Pentru proiectele prevăzute la alin. (2) a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, în situația în care avizele nu sunt emise în condițiile alin. (10), acestea se consideră a fi acordate, iar beneficiarii proiectelor au obligația de a începe execuția lucrărilor, după emiterea autorizației de construire.