(1) Imobilele proprietate publică și privată a statului, aflate în administrarea R.A.-A.P.P.S., pot fi atribuite prin contract de locațiune de directorul general al R.A.-A.P.P.S., pe bază de tarif orar, la cererea persoanelor fizice sau juridice, în vederea desfășurării unor activități cu caracter ocazional, precum organizare de evenimente, târguri, expoziții, filmări, activități sportive, culturale, de agrement, conform destinației imobilului.

(2) Tariful orar prevăzut la alin. (1) se stabilește de Consiliul de administrație al R.A.-A.P.P.S., care nu poate fi mai mic decât prețul de piață determinat prin raport de evaluare întocmit de evaluatori persoane fizice sau juridice, autorizați, în condițiile legii, și selectați de către R.A.-A.P.P.S., cu respectarea legislației în vigoare. Tariful orar trebuie să acopere obligatoriu contravaloarea amortizării imobilului, a amortizării investițiilor proprii ale R.A.-A.P.P.S., a impozitelor și taxelor locale, a asigurării obligatorii a imobilului, a cheltuielilor indirecte, de întreținere înregistrate în contabilitatea R.A.-A.P.P.S. cu imobilul respectiv, a altor servicii incluse, după caz, precum și a unei cote de profit de minimum 10%.

(3) Închirierea imobilelor prevăzute la alin. (1) se va putea face pe o perioadă de cel mult 30 de zile.