Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2020 privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020/2021 în contextul riscului de infecție cu coronavirus SARS-CoV-2, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 25 august 2020, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Titlul se modifică și va avea următorul cuprins:ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condițiile de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar/universitar 2020/2021 în contextul riscului de infecție cu coronavirus SARS-CoV-2
2. La articolul 1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 1
(1) Se aprobă achiziționarea de către beneficiarii prevăzuți la art. 2 alin. (1) lit. a)-d), în condițiile legii, de echipamente din domeniul tehnologiei informației - IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum și a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediu on-line, în limita a 100.000.000 euro, echivalentul în lei la cursul de schimb InforEuro din luna august 2020, din care contribuția Uniunii Europene - UE este de 87.500.000 euro, iar contribuția națională este de 12.500.000 euro.
3. La articolul 1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) Se aprobă achiziționarea de către beneficiarii prevăzuți la art. 2 alin. (1) lit. a¹), în condițiile legii, de echipamente din domeniul tehnologiei informației - IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum și a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediu on-line, în limita a 50.000.000 euro, echivalentul în lei la cursul de schimb InforEuro din luna august 2020.
4. La articolul 1, alineatele (2) - (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Sumele aferente achiziției echipamentelor IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum și alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line, prevăzute la alin. (1), vor fi rambursate din fonduri externe nerambursabile alocate României în perioada de programare 2014-2020 prin Programul operațional Competitivitate 2014-2020, axa prioritară 2 - Tehnologia informației și comunicațiilor - TIC, pentru o economie digitală competitivă, acțiunea 2.3.3 - Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-sănătate și e-cultură - secțiunea e-educație, respectiv din fonduri externe nerambursabile alocate României prin facilitate de finanțare REACT-EU, pentru valoarea alocată conform prevederilor alin. (1¹).
(3) Se autorizează Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operațional Competitivitate 2014-2020, să modifice programul operațional în sensul introducerii tipului de beneficiar eligibil prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a) și a¹), precum și al eliminării sintagmei «proiecte pilot» din tipul de intervenție a secțiunii E-Educație, precum și să modifice Ghidul solicitantului aferent apelului POC/369/2/4/Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-incluziune, e-sănătate și e-cultură - secțiunea e-educație, în vederea introducerii ca activitate eligibilă achiziția de echipamente IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum și alte echipamente/ dispozitive electronice și resurse educaționale deschise, precum și a introducerii tipului de beneficiar eligibil prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. a) și a¹).
(4) Finanțarea achiziției echipamentelor IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum și alte echipamente/ dispozitive electronice, prevăzute la alin. (1), se acordă prin granturi din fonduri externe nerambursabile, în limita unei valori de 200 euro/tabletă, echivalentul în lei la data efectuării achizițiilor.
(5) În valoarea de achiziție a echipamentelor IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum și alte echipamente/dispozitive electronice vor fi incluse și cheltuieli cu abonamentul lunar la internet pentru o perioadă de minimum 24 de luni.
5. La articolul 2 alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a¹), cu următorul cuprins:a¹) instituțiile de învățământ superior de stat, pentru studenții care îndeplinesc criteriile pentru a beneficia de burse sociale și burse sociale ocazionale;
6. La articolul 2, alineatele (2) - (11) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Cererile de finanțare pentru accesarea de fonduri externe nerambursabile necesare achiziționării de echipamente IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum și alte echipamente/dispozitive electronice pentru activitățile didactice ale elevilor/studenților care urmează a se desfășura în mediul on-line se aprobă, în limita fondurilor alocate cu această destinație, cu respectarea principiului primul venit-primul servit, precum și cu respectarea pragului minim de calitate stabilit potrivit ghidului solicitantului aprobat în condițiile legii.
(3) Contractelor de finanțare încheiate pentru achiziția de echipamente IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum și alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activităților didactice ale elevilor/studenților în mediul on-line li se aplică mecanismul cererilor de plată/prefinanțare/rambursare în condițiile prevăzute de lege.
(4) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat/instituțiile de învățământ superior de stat au în responsabilitate utilizarea dispozitivelor/echipamentelor electronice, sens în care încheie cu reprezentanții legali/tutorii elevilor/studenți procese-verbale de predare-primire prin care se asigură de utilizarea de echipamente IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum și alte echipamente/dispozitive electronice în condiții de siguranță pentru evitarea sustragerii/degradării acestora înainte de data expirării duratei normale de utilizare.
(5) Achiziția de echipamente IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum și alte echipamente/dispozitive electronice se face potrivit prevederilor legale în vigoare.
(6) Specificațiile tehnice minimale ale echipamentelor IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum și alte echipamente/dispozitive electronice vor fi stabilite de Ministerul Educației și Cercetării și vor fi cuprinse în ghidul solicitantului aprobat prin ordinul ministrului fondurilor europene, în maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(7) Deteriorarea sau sustragerea echipamentelor IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum și alte echipamente/dispozitive electronice înainte de expirarea duratei normale de utilizare atrage răspunderea reprezentanților legali/tutorilor/studenților, în condițiile legii. Unitățile de învățământ preuniversitar de stat/instituțiile de învățământ superior de stat sau, după caz, autoritățile publice locale dispun măsuri legale de recuperare a prejudiciilor create.
(8) Cheltuielile care depășesc echivalentul în lei al contravalorii echipamentelor IT mobile, tablete cu acces la internet, precum și alte echipamente/dispozitive electronice în valoare de 200 euro sunt considerate cheltuieli neeligibile și se suportă de către beneficiarii finanțării, astfel cum este prevăzut la alin. (1) și (11) .
(9) Cheltuielile cu achiziția de echipamente IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum și alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line prevăzute la art. 1 alin. (1) și (11) , efectuate începând cu data de 1 august 2020, sunt considerate eligibile pentru decontare din fonduri externe nerambursabile alocate prin Programul operațional Competitivitate 2014-2020.
(10) Autoritățile publice locale pot aproba credite de angajament, precum și credite bugetare, după caz, pentru achiziția de echipamente IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum și alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line, pot derula proceduri de achiziție publică și pot efectua plăți eligibile începând cu data de 1 august 2020 pentru decontare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului operațional Competitivitate 2014-2020.
(11) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat/instituțiile de învățământ superior de stat, pe baza creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate potrivit legii, pot încheia, cu respectarea prevederilor legale, contracte de achiziție publică pentru procurarea de echipamente IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum și alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line și pot efectua plăți eligibile începând cu data de 1 august 2020 din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului operațional Competitivitate 2014-2020.
7. La articolul 2, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alineatul (13), cu următorul cuprins:(13) Ministerul Educației și Cercetării aprobă, pe baza notelor de fundamentare asumate de inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu încadrarea în bugetul alocat cu această destinație, creditele bugetare și de angajament pe baza cărora ISJ-urile/ISMB în parteneriat cu unitățile de învățământ achiziționează echipamente IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet, precum și alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line, prin proceduri de achiziție publică, și pot efectua plăți eligibile începând cu data de 1 august 2020 pentru decontare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului operațional Competitivitate 2014-2020. Notele de fundamentare nu vor include beneficiarii altor proceduri de achiziție în curs sau finalizate.
8. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Sumele angajate de inspectoratele școlare în parteneriat cu unitățile de învățământ preuniversitar, pentru achizițiile prevăzute la art. 1 alin. (1) care nu pot fi decontate din alocarea prin Programul operațional Competitivitate 2014-2020, din motive neimputabile părților din contractul de achiziție sunt suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, în limita fondurilor aprobate cu această destinație.
9. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 4
(1) Se aprobă achiziționarea, în condițiile legii, de echipamente de protecție medicală/dispozitive medicale, dezinfectanți și containere sanitare mobile în cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat, instituțiilor de învățământ superior de stat pentru studenții care îndeplinesc criteriile pentru a beneficia de burse sociale și burse sociale ocazionale, decontate din fonduri externe nerambursabile alocate în cadrul Programului operațional Infrastructură mare, în limita a 60.000.000 euro, echivalentul în lei la cursul de schimb InforEuro din luna august 2020, din care 10.000.000 euro instituțiilor de învățământ superior de stat, pentru echipamente de protecție medicală/dispozitive medicale și dezinfectanți, respectiv în limita a 25.000.000 euro, echivalentul în lei la cursul de schimb InforEuro din luna august 2020, pentru containere sanitare mobile, destinate unităților de învățământ preuniversitar de stat, cu aplicarea mecanismului prevăzut de art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare. Decontarea echipamentelor de protecție medicală de tip dezinfectanți, precum și/sau a containerelor sanitare mobile se va face cu respectarea regulamentelor Comisiei Europene.
(2) Beneficiarii eligibili ai apelului de proiecte destinat achiziționării de echipamente de protecție medicală, dezinfectanți și/sau a containerelor sanitare mobile sunt:
a) unitățile de învățământ preuniversitar de stat, cu condiția ca acestea să aibă personalitate juridică pentru încheierea de contracte de achiziție publică în condițiile legii;
b) instituțiile de învățământ superior de stat pentru studenții care îndeplinesc criteriile pentru a beneficia de burse sociale de stat și burse sociale ocazionale;
c) autoritățile publice locale pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza unității administrativ-teritoriale;
d) parteneriatul dintre autoritățile publice locale și unitățile de învățământ preuniversitar de stat prevăzute la lit. a) și c);
e) parteneriatele între inspectoratele școlare și unitățile de învățământ.
(3) Achiziționarea de containere sanitare mobile este eligibilă pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat care nu au asigurat accesul la rețeaua de apă-canalizare, în limita valorii de 5.000 euro per container, echivalentul în lei la data aprobării ghidului solicitantului, cu condiția contractării în condițiile legii a serviciilor de vidanjare pe toată durata utilizării containerelor sanitare mobile. Depășirea cheltuielilor cu achiziția de containere sanitare mobile se suportă de către beneficiarul finanțării. Decontarea cheltuielilor cu containerele sanitare mobile se realizează cu obligația beneficiarului finanțării de a depune documente justificative privind costul de achiziție al acestora.
(4) Autoritățile publice locale/unitățile de învățământ preuniversitar de stat/instituțiile de învățământ superior de stat care achiziționează echipamente de protecție medicală/ dispozitive medicale, dezinfectanți și/sau containere sanitare mobile au calitatea de autoritate contractantă și încheie contracte de achiziție publică în condițiile prevăzute de lege.
(5) Cheltuielile cu achiziția de echipamente de protecție medicală/dispozitive medicale, dezinfectanți și/sau containere sanitare mobile prevăzute la alin. (1) sunt eligibile începând cu data de 1 august 2020 pentru decontare din fonduri externe nerambursabile alocate în cadrul Programului operațional Infrastructură mare.
(6) Autoritățile publice locale pot aproba credite de angajament, precum și credite bugetare, după caz, pentru achiziția de echipamente de protecție medicală/dispozitive medicale, dezinfectanți și/sau containere mobile sanitare, pot derula proceduri de achiziție publică și pot efectua plăți eligibile începând cu data de 1 august 2020 pentru decontare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului operațional Infrastructură mare.
(7) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat/instituțiile de învățământ superior de stat, pe baza creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate potrivit legii, pot încheia cu respectarea prevederilor legale contracte de achiziție publică pentru procurarea de echipamente de protecție medicală/dispozitive medicale, dezinfectanți și/sau de containere sanitare mobile necesare unităților de învățământ preuniversitar, pot derula proceduri de achiziție publică și pot efectua plăți eligibile pentru decontare începând cu data de 1 august 2020 din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului operațional Infrastructură mare.
(8) Parteneriatele dintre unitățile de învățământ preuniversitar de stat și autoritățile publice locale pot aproba credite de angajament, precum și credite bugetare, după caz, pentru achiziția de echipamente de protecție medicală/ dispozitive medicale, dezinfectanți și/sau containere sanitare mobile necesare unităților de învățământ preuniversitar, pot derula proceduri de achiziție publică și pot efectua plăți eligibile pentru decontare începând cu data de 1 august 2020 din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului operațional Infrastructură mare.
(9) Ministerul Educației și Cercetării aprobă, pe baza notelor de fundamentare asumate de inspectoratele școlare județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu încadrarea în bugetul alocat cu această destinație, creditele bugetare și de angajament pe baza cărora inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București în parteneriat cu unitățile de învățământ achiziționează echipamente de protecție medicală/dispozitive medicale, dezinfectanți prin proceduri de achiziție publică și pot efectua plăți eligibile începând cu data de 1 august 2020 pentru decontare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului operațional Infrastructură mare 2014-2020. Notele de fundamentare nu vor include beneficiarii altor proceduri de achiziție în curs sau finalizate.
(10) Cererile de finanțare pentru accesarea de fonduri externe nerambursabile necesare achiziționării de echipamente de protecție medicală/dispozitive medicale, dezinfectanți și/sau de containere sanitare mobile necesare unităților de învățământ preuniversitar și, după caz, instituțiilor de învățământ superior de stat se aprobă, în limita fondurilor alocate cu această destinație, în ordinea primul venit-primul servit, cu respectarea pragului minim de calitate stabilit potrivit ghidului solicitantului aprobat în condițiile legii.
(11) Contractelor de finanțare încheiate pentru achiziția de echipamente de protecție medicală/dispozitive medicale, dezinfectanți și/sau de containere sanitare mobile necesare unităților de învățământ preuniversitar și după caz, instituțiilor de învățământ superior de stat li se aplică mecanismul cererilor de plată/prefinanțare/rambursare în condițiile prevăzute de lege.
(12) Se autorizează Autoritatea de management a Programului operațional Infrastructură mare să adopte măsurile legale ce se impun pentru lansarea apelului de proiecte, aprobarea ghidului solicitantului, modificările de program operațional, precum și orice alte măsuri care sunt necesare pentru achiziția de echipamente de protecție sanitară/dispozitive medicale, dezinfectanți și/sau de containere sanitare mobile necesare unităților de învățământ preuniversitar/universitar.
(13) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat au în responsabilitate utilizarea containerelor sanitare mobile în scopul pentru care au fost achiziționate conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și răspund de buna utilizare a acestora în bune condiții pe toată durata normată de utilizare. Unitățile de învățământ preuniversitar de stat iau toate măsurile legale necesare pentru a evita producerea de riscuri care au impact negativ asupra mediului ca urmare a utilizării containerelor sanitare mobile.
(14) În situația în care achiziția de containere sanitare mobile se face de către autoritățile publice locale, acestea asigură darea în folosință gratuită a containerelor către unitățile de învățământ preuniversitar de stat pe bază de contract de comodat încheiat în condițiile legii.
(15) Sumele angajate de inspectoratele școlare în parteneriat cu unitățile de învățământ preuniversitar pentru achizițiile de echipamente de protecție medicală, dispozitive medicale, dezinfectanți care nu pot fi decontate din alocarea prin Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020, din motive neimputabile părților din contractul de achiziție sunt suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, în limita fondurilor aprobate cu această destinație.