Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 31 mai 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2 alineatul (1), punctul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:administratorul special poate fi Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private sau orice persoană juridică autorizată să administreze un fond de pensii facultative, desemnată sau selectată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, care se subrogă în drepturile și obligațiile administratorului, pentru o perioadă determinată;
2. La articolul 2 alineatul (1), după punctul 22 se introduc două noi puncte, pct. 22¹ și 22², cu următorul cuprins:persoană care deține o funcție-cheie - persoană ale cărei atribuții au o influență semnificativă asupra realizării obiectivelor strategice ale administratorului, care nu fac parte din structura de conducere, îndeplinind în cadrul administratorului atribuțiile de: a) evaluare și administrare a riscurilor, respectiv managementul riscurilor; b) conformitate și/sau control intern; c) audit intern; d) director de investiții; e) actuar; persoană relevantă în raport cu administratorul - oricare dintre următoarele persoane: a) un membru al structurii de conducere a administratorului; b) un angajat al administratorului, precum și orice altă persoană fizică ce își oferă serviciile la dispoziția și sub controlul administratorului și care este implicată în desfășurarea de către administrator a activității de administrare a fondului de pensii facultative; c) persoană fizică/juridică direct implicată în prestarea de servicii către administrator în baza unui contract în vederea desfășurării activității de administrare a fondului de pensii facultative;
3. La articolul 2 alineatul (1), punctele 26 și 27 se modifică și vor avea următorul cuprins:provizion tehnic reprezintă un volum adecvat de active corespunzător angajamentelor financiare rezultate din portofoliul de investiții care acoperă riscurile biometrice și pe cele privind investițiile; rata de rentabilitate a unui fond de pensii facultative reprezintă rata anualizată a produsului randamentelor zilnice, măsurate pe o perioadă de 60 de luni; randamentul zilnic al unui fond este egal cu raportul dintre valoarea unei unități de fond din ziua respectivă și valoarea unității de fond din ziua precedentă;
4. La articolul 2, după punctul 35 se introduce un nou punct, pct. 35¹, cu următorul cuprins:structură de conducere - este reprezentată de: a) membrii consiliului de administrație, în cazul administrării în sistem unitar, sau membrii consiliului de supraveghere, în cazul administrării în sistem dualist, denumiți în continuare, în mod colectiv, Consiliul; b) conducerea executivă: persoane care, potrivit actelor constitutive și/sau hotărârii structurilor statutare ale administratorului, sunt împuternicite să conducă și să coordoneze activitatea curentă a acestuia și au competența de a angaja răspunderea societății, și anume: directorii, în cazul administrării în sistem unitar, sau membrii directoratului, în cazul administrării în sistem dualist; nu se includ în această categorie persoanele care asigură conducerea nemijlocită a compartimentelor și a sediilor secundare din cadrul administratorului;
5. La articolul 10 alineatul (2), după litera h) se introduc trei noi litere, lit. h¹)-h³), cu următorul cuprins:h¹) un program de activitate care prezintă structura organizatorică a administratorului, inclusiv informații despre modul în care administratorul intenționează să își respecte obligațiile ce îi revin; h²) informații privind politicile și practicile de remunerare; h³) informații cu privire la externalizarea unor activități;
6. La articolul 12, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), modificarea regulamentului de organizare și funcționare a administratorului se notifică A.S.F. cu cel puțin 10 zile lucrătoare înaintea intrării sale în vigoare.
7. La articolul 15 alineatul (1), după litera l) se introduc trei noi litere, lit. l¹)-l³), cu următorul cuprins:l¹) activități juridice și de contabilitate pentru fondul de pensii facultative; l²) soluționarea cererilor de informare formulate de participanți și beneficiari; l³) controlul respectării legislației aplicabile.
8. După articolul 16 se introduce un nou articol, art. 16¹, cu următorul cuprins:Articolul 16¹ (1) Administratorul trebuie să ia toate măsurile necesare astfel încât să se asigure că situațiile de conflict de interese sunt identificate și gestionate astfel încât interesele fondului de pensii să nu fie afectate. (2) În vederea identificării tipurilor de conflict de interese care pot apărea în cursul activității de administrare a portofoliului fondului de pensii facultative și/sau a serviciilor conexe și a căror existență ar putea prejudicia interesele acestuia, administratorul va lua în considerare, în baza unor criterii minime stabilite la nivelul societății, dacă o persoană relevantă sau o persoană legată de aceasta în mod direct ori indirect se află în oricare dintre următoarele situații: a) administratorul sau acea persoană ar putea obține un câștig financiar ori ar putea evita o pierdere financiară, pe seama fondului; b) administratorul sau acea persoană ar putea beneficia de un stimulent financiar sau de altă natură pentru a favoriza o terță parte, pe seama fondului. (3) Administratorul trebuie să dispună măsurile și procedurile necesare pentru a se asigura că sunt respectate: a) cerința ca personalul direcției de investiții care efectuează activități de analiză și alte persoane relevante să nu se implice în tranzacții personale sau să procedeze la influențarea ori determinarea oricăror persoane de a proceda la efectuarea de tranzacții cu instrumentele financiare supuse analizei sau cu orice instrumente financiare legate de acestea, înainte ca rezultatele acesteia să fie utilizate de fondul de pensii; b) cerința ca tranzacțiile personale identificate la nivelul administratorului să fie evidențiate într-un registru care să includă orice aprobare acordată de către structura de conducere a societății sau interdicție în legătură cu acestea; c) prevederile privind interdicțiile impuse administratorului cu privire la investițiile fondului de pensii facultative. (4) Procedurile administratorului întocmite în vederea aplicării dispozițiilor alin. (3) lit. b) trebuie să fie concepute astfel încât să asigure în mod distinct următoarele: a) fiecare persoană relevantă trebuie să cunoască restricțiile cu privire la tranzacțiile personale, precum și măsurile stabilite de către administrator cu privire la acestea; b) administratorul trebuie să fie informat de îndată cu privire la orice tranzacție personală la care participă o persoană relevantă. (5) Administratorului, personalului cu atribuții de analiză financiară și persoanelor relevante implicate în analiza investițiilor le este interzis să accepte orice fel de avantaje materiale sau de altă natură de la persoanele având un interes material legat de respectiva investiție.
9. La articolul 17, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (2¹) și (2²), cu următorul cuprins:(2¹) Administratorul poate delega către terți, sub condiția notificării A.S.F., pe bază de contract scris și în conformitate cu reglementările A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi, exercitarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. l¹). (2²) Pentru a acoperi eventualele riscuri de răspundere civilă profesională aferente activităților desfășurate în temeiul prezentei legi, administratorul deține o asigurare de răspundere civilă profesională pentru răspunderea care decurge din neglijență profesională care este corespunzătoare riscurilor acoperite.
10. La articolul 20, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:(6) Administratorul deține permanent un nivel adecvat de lichiditate, stabilit prin reglementările A.S.F., a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puțin 6 luni;
11. La articolul 21, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 21 (1) O persoană fizică sau juridică nu poate fi: a) acționar direct decât la un singur administrator; b) acționar direct și acționar indirect semnificativ în cadrul mai multor administratori; c) acționar indirect semnificativ în cadrul mai multor administratori.
12. Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 22 (1) Consiliul decide politica de investiții a fondului de pensii facultative, precum și atribuțiile din regulamentul de organizare și funcționare al administratorului, avizat de A.S.F., elaborat cu respectarea prevederilor Legii societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare. (2) Consiliul stabilește mecanismele de guvernanță care asigură gestionarea eficientă și prudentă a administratorului, inclusiv separarea sarcinilor în cadrul acestuia și prevenirea conflictelor de interese, într-un mod care promovează integritatea pieței, și supraveghează implementarea acestora. (3) Consiliul monitorizează și evaluează periodic eficacitatea mecanismelor de guvernanță ale administratorului și adoptă măsurile corespunzătoare pentru a soluționa eventualele deficiențe. (4) Membrii Consiliului au acces la informațiile și documentele necesare pentru supervizarea și monitorizarea procesului decizional al conducerii. (5) Consiliul este responsabil cu constituirea unui comitet de investiții și a unui comitet de remunerare care au obligația de a înainta anual acestuia sau ori de câte ori este cazul rapoarte privind activitatea desfășurată. (6) Comitetul de remunerare analizează și stabilește politica de remunerație fixă de bază și politica de remunerație variabilă a administratorului, astfel încât aceasta să corespundă strategiei de afaceri, obiectivelor și intereselor pe termen lung și să cuprindă măsuri pentru prevenirea apariției conflictelor de interese. (7) Membrii structurii de conducere a administratorului și persoanele care dețin funcții-cheie prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 22¹ lit. a), b) și d) sunt autorizate de către A.S.F., odată cu analiza cererii pentru autorizarea de administrare. (8) Persoanele care dețin funcții-cheie prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 22¹ lit. c) și e) sunt notificate A.S.F. (9) Membrii structurii de conducere a administratorului și persoanele care dețin funcții-cheie, după caz, îndeplinesc următoarele cerințe: a) privind competența: pentru membrii structurii de conducere a administratorului, calificările, cunoștințele și experiența lor sunt adecvate pentru a le permite să asigure o administrare sănătoasă și prudentă a administratorului; pentru persoanele care dețin funcții-cheie, calificările, cunoștințele și experiența lor profesională sunt adecvate să îndeplinească atribuțiile funcțiilor-cheie în mod corespunzător; b) privind onorabilitatea, respectiv o bună reputație și integritate; c) să nu fi fost sancționați de către autorități române sau străine din domeniul financiar cu interdicția de a desfășura activități în sistemul financiar sau, la data depunerii cererii de autorizare, cu interdicția temporară de a desfășura astfel de activități; d) să nu fi deținut funcția de administrator al unei societăți române sau străine, aflată în curs de reorganizare judiciară sau declarată în stare de faliment, în ultimii 2 ani anteriori declanșării procedurii falimentului; e) să nu fi făcut parte din conducerea unei societăți care nu și-a respectat obligațiile materiale și financiare față de terți la momentul încetării activității societății respective. (10) Durata mandatului membrilor structurii de conducere este stabilită prin actul constitutiv, ea neputând depăși 4 ani. Membrii sunt reeligibili, când prin actul constitutiv nu se dispune altfel.
13. La articolul 23, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 23 (1) Membrii structurii de conducere a administratorului nu pot fi membri în structura de conducere: a) a altor administratori de fonduri de pensii facultative și/sau de fonduri de pensii ocupaționale sau a persoanelor afiliate acestora, cu excepția situației în care administratorii fac parte din același grup; b) a depozitarului sau a persoanelor afiliate acestuia; c) a societăților de servicii de investiții financiare, a instituțiilor de credit care sunt autorizate să presteze servicii și activități de investiții, precum și a persoanelor afiliate acestora, cu care administratorul a încheiat un contract de intermediere; d) a unei organizații sindicale sau patronale.
14. La articolul 38, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (1), art. 16, 21, art. 22 alin. (9) și (10) și ale art. 23;
15. La articolul 47 alineatul (2), litera b) se abrogă.
16. La articolul 58, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Administrarea specială se instituie în cazul retragerii autorizației prospectului și a fondului de pensii facultative și/sau a autorizației de administrare.
17. Articolul 59 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 59 În ziua lucrătoare următoare datei adoptării deciziei de retragere a autorizației de administrare ori a autorizației prospectului și a fondului de pensii facultative, A.S.F. notifică administratorul cu privire la retragerea autorizației.
18. După articolul 59 se introduce un nou articol, art. 59¹, cu următorul cuprins:Articolul 59¹ (1) A.S.F. desemnează ca administrator special un alt administrator, în urma procedurii prevăzute la art. 60-63, sau Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private. (2) După împlinirea termenelor prevăzute la art. 60 alin. (2) și art. 61 alin. (1), Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private poate fi desemnat administrator special, direct, fără îndeplinirea procedurii prevăzute la art. 60-63.
19. Articolul 60 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 60 (1) A.S.F. solicită oferte celorlalți administratori, pentru preluarea în administrare specială a unui fond de pensii facultative/a unor fonduri de pensii facultative. (2) În termen de 5 zile calendaristice de la data notificării, administratorii transmit ofertele de administrare specială.
20. Articolul 61 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 61 (1) În termen de 5 zile calendaristice de la împlinirea termenului prevăzut la art. 60 alin. (2), A.S.F. selectează administratorii dintre ofertele primite. (2) Principalele criterii de selecție a ofertelor sunt reprezentate de performanța administratorilor în cazul fondurilor administrate, politica investițională și nivelul cheltuielilor legate de administrare.
21. Articolul 62 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 62 Administratorul selectat potrivit criteriilor de selecție prevăzute la art. 61 alin. (2) preia în administrare activele fondului/fondurilor de pensii facultative.
22. Articolul 63 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 63 În cazul în care administratorii nu transmit oferte, A.S.F. desemnează ca administrator special, după împlinirea termenului prevăzut la art. 61 alin. (1), Fondul de garantare a drepturilor de pensii private sau unul dintre administratorii autorizați pentru administrarea de fonduri de pensii conform criteriilor de selecție prevăzute la art. 61 alin. (2) și în reglementările A.S.F. emise în temeiul prezentei legi.
23. Articolul 64 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 64 În ziua lucrătoare următoare desemnării administratorului special, A.S.F. anunță public participanții fondului de pensii facultative respectiv despre necesitatea de a adera la un alt fond de pensii facultative în termen de 90 de zile calendaristice.
24. Articolul 65 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 65 (1) În ziua lucrătoare imediat următoare împlinirii termenului de 90 de zile calendaristice prevăzut la art. 64, administratorul special transmite A.S.F. lista cu numele și codul numeric personal ale participanților care nu au aderat la un nou fond de pensii facultative. (2) În situația prevăzută la alin. (1), A.S.F. repartizează participanții care nu au aderat la un nou fond de pensii facultative, în cote egale, la fondurile de pensii facultative, în termen de 30 de zile calendaristice de la expirarea termenului de 90 de zile prevăzut la alin. (1). (3) După efectuarea repartizării, A.S.F. notifică administratorul special cu privire la noul fond de pensii facultative la care trebuie transferat activul personal al fiecărui participant. (4) Administratorul special transferă activul personal al participanților în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea notificării prevăzute la alin. (3).
25. Articolul 66 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 66 Administratorul special administrează activele fondului/fondurilor de pensii facultative, inclusiv contribuțiile primite în această perioadă, în termen de 12 luni, în vederea transferării activelor personale la un alt fond de pensii facultative.
26. Articolul 67 se abrogă.
27. Articolul 69 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 69 Anunțul privind instituirea sau revocarea administrării speciale, precum și anunțul privind administratorul special desemnat se publică de către A.S.F. în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum și pe pagina de internet a A.S.F.
28. Articolul 70 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 70 A.S.F. emite reglementări conform prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare, privind: a) criteriile de selectare și desemnare, precum și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească administratorul special; b) atribuțiile administratorului special; c) procedura de administrare a fondului de pensii facultative până la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de contencios administrativ competente.
29. La articolul 73, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Transferul de lichidități bănești cuprinde activul personal, calculat în conformitate cu reglementările emise de A.S.F. conform prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare.
30. La articolul 74¹, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) A.S.F. emite reglementări privind activitatea de marketing a fondurilor de pensii facultative, inclusiv procedura de autorizare sau avizare, după caz, a agenților de marketing și a persoanei responsabile cu activitatea de marketing din cadrul agenților de marketing persoane juridice.
31. La articolul 81, după alineatul (1) se introduc cinci noi alineate, alin. (1¹)-(1⁵), cu următorul cuprins:(1¹) Administratorul este responsabil de evaluarea corectă a activelor fondului de pensii facultative și are obligația de a se asigura prin reglementările sale interne că structura organizatorică responsabilă cu activitatea de evaluare a activelor este independentă din punct de vedere funcțional de direcția de investiții. (1²) Administratorul elaborează proceduri cu respectarea reglementărilor în vigoare, astfel încât să se poată îndeplini obligația de a realiza o evaluare corespunzătoare a activelor fondului de pensii facultative. (1³) Este interzisă externalizarea de către administrator a activității de evaluare a activelor fondului de pensii facultative. (1⁴) În situația în care există neconcordanțe între administrator și depozitar privind valoarea activului net și a unității de fond, valorile corecte sunt stabilite de către administrator și depozitar pe baza reglementărilor A.S.F. și a procedurilor elaborate de administrator și depozitar. (1⁵) Valorile corecte stabilite conform prevederilor alin. (1⁴), cauzele neconcordanțelor și modul de soluționare se comunică A.S.F. în ziua lucrătoare următoare celei în care s-au constatat neconcordanțele prevăzute la respectivul alineat.
32. Articolul 82 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 82 Administratorul care a primit contribuții pe o perioadă de cel puțin 60 de luni calculează în prima zi lucrătoare a fiecărui trimestru rata de rentabilitate a fondului de pensii facultative pentru ultimele 60 de luni și o comunică A.S.F. în aceeași zi.
33. La articolul 83, după litera a) se introduce o nouă literă, lit. a¹), cu următorul cuprins:a¹) metodologia de evaluare a activelor fondului de pensii;
34. La articolul 84, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:c) investirea să se efectueze preponderent în instrumente financiare tranzacționate pe o piață reglementată, astfel cum este definită în Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare; investițiile în instrumente care nu sunt tranzacționate pe o piață reglementată trebuie să nu depășească niveluri prudențiale, conform reglementărilor A.S.F.;
35. La articolul 84, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alin. (2)-(4), cu următorul cuprins:(2) În vederea gestionării operațiunilor zilnice ale fondului de pensii, direcția de investiții responsabilă cu administrarea investițiilor, cu analiza oportunităților investiționale și plasarea activelor este condusă de un director de investiții, persoană cu funcție-cheie autorizată de A.S.F. (3) Activitatea direcției de investiții cuprinde efectuarea de analize prealabile investirii asupra: a) încadrării în profilul de risc al fondului; b) lichidității fiecărui instrument financiar în cauză, conform reglementărilor A.S.F.; c) costurilor implicate; d) altor elemente stabilite prin reglementările A.S.F. (4) Directorul de investiții are următoarele atribuții: a) să organizeze activitatea structurii responsabile cu administrarea investițiilor, cu analiza oportunităților investiționale și plasarea activelor; b) să asigure dezvoltarea de politici și proceduri privind administrarea investițiilor, analiza oportunităților investiționale și plasarea activelor, inclusiv efectuarea de analize prealabile investirii/dezinvestirii prevăzute la alin. (3); c) să decidă cu privire la investirea activelor fondurilor de pensii în limita competențelor și în conformitate cu strategia de investire a activelor stabilită de administrator; d) să asigure dezvoltarea de politici și proceduri privind monitorizarea continuă a portofoliului de investiții și a procesului de investire și dezinvestirea activelor; e) să asigure respectarea reglementărilor prudențiale; f) să stabilească sisteme de raportare detaliate și oportune către structura de conducere care să permită acestora să efectueze o evaluare corectă a activității desfășurate; g) să asigure dezvoltarea de politici și proceduri privind tranzacțiile efectuate în numele fondului de pensii, astfel încât să se asigure obținerea celui mai bun rezultat posibil, ținând seama de prețul, costurile, rapiditatea, probabilitatea de executare și de decontare, mărimea, natura ordinelor de tranzacționare sau de orice alte considerente privind executarea tranzacției; h) alte atribuții stabilite prin reglementările A.S.F.
35¹. După articolul 84 se introduce un nou articol, art. 84¹, cu următorul cuprins:Articolul 84¹ A.S.F. analizează periodic posibilitatea elaborării de reglementări privind investirea activelor fondurilor de pensii facultative care să contribuie la flexibilizarea cadrului de investire, în scopul încurajării diversificării corespunzătoare a activelor fondurilor de pensii pentru a obține randamente investiționale echitabile ajustate în funcție de risc.
36. După articolul 85 se introduce un nou articol, art. 85¹, cu următorul cuprins:Articolul 85¹ Administratorul elaborează procedurile interne cu privire la activitatea direcției de investiții și plasarea activelor, care sunt aprobate de organul statutar competent și care se referă la: a) proceduri referitoare la tranzacțiile în interesul propriu al administratorului sau tranzacțiile personale ale salariaților acestuia care să conțină și prevederi referitoare la modul de aprobare a acestora și proceduri de administrare a conflictului de interese; b) proceduri care să asigure separarea instrumentelor financiare aparținând fondului de pensii facultative de cele aparținând administratorului, precum și de cele ale celorlalte fonduri de pensii private administrate de același administrator; c) proceduri care să asigure posibilitatea ca toate operațiunile efectuate de administrator să fie reconstituite, inclusiv în ceea ce privește părțile implicate, timpul și locul unde au fost efectuate, să asigure păstrarea înregistrărilor tranzacțiilor desfășurate; d) proceduri care să detalieze nivelurile de competență și modul în care se administrează activele fondului de pensii facultative; e) proceduri documentate de investire a activelor, conform strategiei de investiții și obiectivelor fondului de pensii facultative, precum și actualizarea periodică a acestora; f) alte proceduri stabilite prin reglementări A.S.F.
37. Articolul 86 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 86 (1) Administratorul elaborează o declarație privind politica de investiții, în formă scrisă. Declarația privind politica de investiții respectă regulile de investire și conține: a) strategia de investire a activelor, în raport cu natura și durata obligațiilor; b) metode de evaluare a riscurilor investiționale; c) procedurile de management al riscului; d) metoda de revizuire a regulilor de investire; e) procedurile privind desemnarea persoanelor responsabile cu luarea deciziilor de investire și de realizare a investițiilor. (2) Administratorul revizuiește și completează declarația privind politica de investiții ori de câte ori intervine o schimbare importantă în politica de investiții sau cel puțin o dată la 3 ani, cu acordul A.S.F., informând participanții referitor la noua politică investițională. (3) Administrarea riscurilor se desfășoară în mod independent față de celelalte activități pe care administratorul le efectuează. (4) Consiliul analizează adecvarea și eficiența sistemului de administrare a riscului în vederea gestionării eficiente a activelor deținute de către administrator și de către fondul de pensii facultative, precum și modul de administrare a riscurilor la care aceștia sunt expuși. (5) Structura de administrare a riscului asigură concordanța activităților de control intern cu riscurile generate de activitățile și procesele care fac obiectul controlului. (6) Structura de administrare a riscului realizează în mod periodic simulări de criză, care să permită evaluarea și monitorizarea riscurilor la care este expus fondul de pensii facultative. (7) Structura de administrare a riscului realizează analiza riscurilor asociate fiecărei poziții de investiții a fondului de pensii și efectul general al acestora asupra portofoliului fondului astfel încât riscurile să poată fi permanent identificate, evaluate, administrate și monitorizate în mod corespunzător. (8) Structura de administrare a riscului asigură informarea Consiliului asupra aspectelor semnificative care ar putea influența profilul de risc al fondului de pensii facultative. (9) Structura de administrare a riscului elaborează proceduri de administrare a riscului, care să includă metode de identificare și evaluare a riscului de credit, de piață, de lichiditate, a riscurilor operaționale, inclusiv cele generate de sistemele informatice, a riscului reputațional, de contraparte și a riscului valutar, instrumente de avertizare timpurie, teste de stres.
38. La articolul 87 alineatul (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 87 (1) Administratorul investește activele fondului de pensii facultative în:
39. La articolul 87 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, lit. h¹), cu următorul cuprins:h¹) investiții private de capital sub forma acțiunilor la societăți din România, din state ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European sau sub forma titlurilor de participare la fondurile de investiții private de capital din România, din state membre ale Uniunii Europene sau din state aparținând Spațiului Economic European, în procent de până la 1% din valoarea totală a activelor fondului de pensii; în situația în care statul român deține acțiuni sau participații în cadrul acestor entități, administratorul poate investi în aceste instrumente financiare, în procent de până la 3%; acest procent poate fi majorat până la 5% în situația în care statul român deține acțiuni sau participații în cadrul acestor entități, fondurile de investiții private de capital în care se investește sunt finanțate din fonduri alocate prin Planul național de redresare și reziliență și domeniile în care se realizează investiția sunt supuse aprobării Autorității de Supraveghere Financiară și a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene; pentru investițiile în instrumente financiare în care statul român deține acțiuni sau participații în cadrul fondurilor de investiții private de capital finanțate din fonduri alocate prin Planul național de redresare și reziliență normele privind condițiile/criteriile de realizare a plasamentelor de capital se stabilesc prin ordin comun al ministrului investițiilor și proiectelor europene și al președintelui Autorității de Supraveghere Financiară, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;
40. La articolul 87 alineatul (4), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) 5% din activele unui fond de pensii facultative pot fi investite într-un singur emitent sau în fiecare categorie de active ale acestuia, fără a depăși în total 5%; în cazul în care statul român deține, direct sau indirect, o participație mai mare de 50% din capitalul social al unui emitent, administratorul poate investi 10% din activele unui fond de pensii facultative în respectivul emitent sau în fiecare categorie de active ale acestuia, fără a depăși în total 10%;
41. La articolul 87, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:(5) Administratorul investește activele fondului de pensii facultative în valori mobiliare nou-emise, cu condiția ca documentele de emisiune să includă un angajament ferm, conform căruia se va cere admiterea la tranzacționare pe o piață reglementată, iar această admitere este asigurată într-un termen de maximum un an de la emisiune.
42. Articolul 89 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 89 (1) Administratorul exercită, în numele participanților, dreptul de vot în adunările generale ale acționarilor societăților în al căror capital social au fost investite activele fondului de pensii facultative. (2) Administratorul elaborează strategii pentru a determina momentul și modul în care trebuie exercitate drepturile de vot aferente activelor deținute în portofoliul fondului de pensii facultative pe care îl administrează, în beneficiul exclusiv al participanților și al beneficiarilor la fondul de pensii. (3) Strategiile prevăzute la alin. (2) prevăd măsuri și proceduri pentru: a) monitorizarea acțiunilor relevante de la nivelul societăților; b) asigurarea exercitării drepturilor de vot în conformitate cu obiectivele și cu politica de investiții a fondului de pensii facultative; c) prevenirea sau gestionarea oricăror conflicte de interese care decurg din exercitarea drepturilor de vot; d) evaluarea propunerilor referitoare la guvernanța corporativă, inclusiv în ceea ce privește reprezentarea în funcțiile de membru în consiliu; e) evaluarea propunerilor referitoare la structura capitalului, impactul social și asupra mediului. (4) În baza strategiilor prevăzute la alin. (2), administratorul întocmește analize prealabile acordării mandatului de exercitare a drepturilor de vot pentru instrumentele financiare deținute în portofoliu și întocmește decizii de exercitare a drepturilor de vot în numele fondului de pensii facultative. (5) O descriere succintă a strategiilor și detaliile acțiunilor întreprinse pe baza acestor strategii se pun la dispoziția participanților de către administrator, la cererea acestora.
43. La articolul 90, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Nu pot fi contraparte în tranzacțiile care au ca obiect activele fondului de pensii facultative, cu excepția situațiilor stabilite prin reglementările A.S.F.: a) administratorul sau auditorul; b) depozitarul; c) administratorul special; d) membrii Consiliului A.S.F. și personalul A.S.F.; e) persoanele afiliate entităților prevăzute la lit. a)-d); f) orice alte persoane sau entități prevăzute prin reglementări ale A.S.F.
44. La articolul 91, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 91 (1) A.S.F. calculează și publică lunar: a) rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative pentru ultimele 60 de luni; b) rata de rentabilitate a fiecărui fond de pensii facultative pentru ultimele 60 de luni; c) rata de rentabilitate minimă a tuturor fondurilor.
45. La articolul 91, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:(3) A.S.F. elaborează reglementări cu privire la: a) reguli de investire a activelor fondurilor de pensii facultative; b) activitatea de control intern, de audit intern și de management al riscurilor.
46. La articolul 92, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Comisionul de administrare se constituie prin deducerea unui procent din activul total al fondului de pensii facultative, dar nu mai mult de 0,2% pe lună, stabilit prin prospectul schemei de pensii facultative.
47. După articolul 92 se introduce un nou capitol, capitolul XI¹, alcătuit din art. 92¹-92³, cu următorul cuprins:Capitolul XI¹ Reguli prudențiale Articolul 92¹ (1) Administratorul trebuie să respecte pe tot parcursul desfășurării activității regulile prudențiale stabilite prin prezenta lege și prin reglementările emise de A.S.F. (2) Reglementările interne ale administratorului cuprind prevederi referitoare la următoarele aspecte: a) stabilirea direcțiilor principale de activitate și de dezvoltare ale administratorului; b) stabilirea politicilor contabile și a sistemului de control financiar, precum și aprobarea planificării financiare; c) stabilirea unor proceduri administrative și contabile corespunzătoare, de control și siguranță pentru procesarea electronică a datelor, precum și mecanisme de control intern; d) stabilirea de proceduri care să asigure separarea activelor și pasivelor administratorului și ale fiecărui fond de pensii facultative; e) stabilirea unor proceduri cu privire la mecanismele de adoptare a deciziilor, la modalitățile de raportare internă și la administrarea conflictului de interese; f) stabilirea unor proceduri care să asigure posibilitatea ca operațiunile efectuate de administrator să fie reconstituite, inclusiv în ceea ce privește părțile implicate, timpul și locul în care au fost efectuate; g) stabilirea de politici scrise în ceea ce privește gestionarea riscurilor, auditul intern și, dacă este cazul, activitățile actuariale și cele externalizate; h) păstrarea înregistrărilor tranzacțiilor desfășurate, pentru a permite verificarea respectării regulilor prudențiale, regulilor de guvernanță corporativă, precum și a altor cerințe legale. (3) Politicile prevăzute la alin. (2) lit. g) sunt revizuite cel puțin o dată la 3 ani sau ori de câte ori este necesar. Articolul 92² În scopul protejării intereselor participanților și ale beneficiarilor și a integrității sistemului de pensii facultative, administratorul are următoarele obligații: a) să acționeze cu onestitate, corectitudine și diligență profesională; b) să evite conflictele de interese; c) să asigure participanților și beneficiarilor un tratament corect, egal și nediscriminatoriu. Articolul 92³ A.S.F. emite reglementări privind: a) aplicarea de către administratori a regulilor prudențiale; b) aplicarea principiilor de guvernanță corporativă.
48. La articolul 93, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:(3) Dreptul participanților și al beneficiarilor de a cere plata activului personal net sau a pensiei private este imprescriptibil.
49. La articolul 94, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) participantul beneficiază de pensie de invaliditate în condițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, caz în care poate obține: suma existentă în contul său ca plată unică sau plăți eșalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, dacă nu îndeplinește condiția prevăzută la art. 93 alin. (2) lit. c), conform reglementărilor adoptate de A.S.F.; o pensie facultativă ale cărei condiții și termene sunt stabilite prin lege specială privind plata pensiilor private, dacă îndeplinește condiția prevăzută la art. 93 alin. (2) lit. c);
50. Articolul 99 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 99 A.S.F. emite reglementări cu privire la: a) informațiile conținute în reclame sau în materiale promoționale în legătură cu un prospect al schemei de pensii facultative; b) activitatea de marketing a fondurilor de pensii facultative, inclusiv procedura de autorizare sau avizare, după caz, a agenților de marketing și a persoanelor responsabile cu activitatea de marketing din cadrul agenților de marketing persoane juridice.
51. La articolul 101, după litera b) se introduc două noi litere, lit. b¹) și b²), cu următorul cuprins:b¹) cuantumul total al remunerațiilor pentru exercițiul financiar, defalcat în remunerații fixe și remunerații variabile, plătite de administrator personalului său, și numărul persoanelor care au beneficiat de aceste remunerații, precum și, atunci când este cazul, valoarea comisioanelor de performanță plătite de administrator și numărul persoanelor care au primit aceste comisioane; b²) cuantumul agregat al remunerației, defalcat pentru persoanele aflate în structura de conducere și pentru persoanele cu funcții-cheie;
52. La articolul 102, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 102 (1) Administratorul transmite lunar A.S.F. un raport privind investițiile fiecărui fond de pensii facultative și ale administratorului, realizate în nume propriu. (2) A.S.F. elaborează raportul-cadru, care trebuie să conțină: a) structura portofoliului de investiții din perioada de raportare, atât pentru fondul de pensii facultative, cât și pentru administrator; b) procentul activelor unui fond de pensii facultative și ale administratorului investit într-o singură societate sau în fiecare clasă de active ale acesteia; c) procentul activelor unui fond de pensii facultative investit, în cazul activelor unui singur emitent; d) principalele piețe pe care operează în numele fondului de pensii facultative; e) modul de transmitere și publicare ale acestuia; f) alte elemente stabilite prin reglementările A.S.F.
53. La capitolul XIV, după articolul 104 se introduce un nou articol, art. 104¹, cu următorul cuprins:Articolul 104¹ (1) A.S.F. efectuează verificări asupra evidențelor contabile ale administratorului și ale fondurilor de pensii facultative administrate. (2) În aplicarea dispozițiilor alin. (1), administratorii fondurilor de pensii facultative administrate pun la dispoziția A.S.F. registrele contabile, evidențe contabile, rapoarte contabile, documente de afaceri și orice alte înscrisuri solicitate de A.S.F. În același scop, A.S.F. poate solicita informații sau înscrisuri și altor persoane cu care administratorii fondurilor de pensii facultative administrate au sau au avut raporturi economice sau juridice.
54. La articolul 107 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, lit. f), cu următorul cuprins:f) să desemneze o persoană responsabilă cu activitatea de depozitare, care este avizată de către A.S.F.
55. La articolul 110, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) A.S.F. emite reglementări privind: a) criteriile de avizare și de retragere a avizului pentru depozitar, cu consultarea Băncii Naționale a României; b) obligațiile depozitarului în domeniul reglementat de prezenta lege; c) contractul-cadru de depozitare și procedura de modificare a acestuia; d) calculul și plata comisionului de depozitare; e) procedura de avizare și de retragere a avizului persoanei prevăzute la art. 107 alin. (1) lit. f).
56. La articolul 115, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 115 (1) Administratorul trebuie să mențină permanent un volum al provizioanelor tehnice corespunzător obligațiilor financiare rezultate din prospectele schemelor de pensii facultative administrate.
57. La articolul 115, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3¹), cu următorul cuprins:(3¹) Activele care acoperă provizionul tehnic nu pot fi cesionate, grevate de sarcini, nu pot face obiectul executării silite sau al unor măsuri asigurătorii împotriva administratorului și/sau a depozitarului, sub sancțiunea nulității absolute a acestora, și nu intră în masa credală a administratorului și/sau a depozitarului până la momentul îndeplinirii obligațiilor pentru care acestea au fost constituite.
58. Articolul 120 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 120 (1) Încălcarea de către administrator, depozitar, auditorul financiar și de către agentul de marketing a prevederilor prezentei legi, a reglementărilor emise în aplicarea acesteia și a reglementărilor interne proprii atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz. (2) Administratorul, depozitarul, auditorul financiar, agentul de marketing sau angajatorul, după caz, răspunde față de participanți și beneficiari, după caz, pentru prejudiciile rezultate din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor ce îi revin, cu excepția situațiilor ce constituie cazuri de forță majoră. (3) Persoanele fizice din structura de conducere a administratorului răspund pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi și ale reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea acesteia, aplicabile administratorului. (4) Orice persoană care se consideră vătămată ca urmare a neaplicării prevederilor prezentei legi are dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești competente.
59. După articolul 120 se introduc două noi articole, art. 120¹ și 120², cu următorul cuprins:Articolul 120¹ (1) A.S.F. aplică sancțiuni și măsuri administrative pentru încălcarea prevederilor prezentei legi și reglementărilor emise în aplicarea acesteia. (2) Sancțiunile și măsurile administrative prevăzute la alin. (1) sunt eficace, proporționale și cu efect de descurajare. (3) La stabilirea tipului și cuantumului sancțiunii sau măsurilor administrative dispuse în temeiul exercitării competențelor sale conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei legi, A.S.F. are în vedere principiul proporționalității și al raționamentului calificat, precum și toate circumstanțele relevante ale săvârșirii faptei, inclusiv următoarele aspecte, după caz: a) gravitatea și durata încălcării; b) gradul de răspundere care revine persoanei fizice sau juridice responsabile de încălcare; c) importanța profiturilor obținute sau a veniturilor rezultate din evitarea pierderilor de către persoana fizică sau juridică responsabilă, în măsura în care acestea pot fi determinate; d) prejudiciile suferite de participanți sau de beneficiarii acestora ca urmare a încălcării, în măsura în care acestea pot fi determinate; e) măsura în care persoana fizică sau juridică responsabilă cooperează cu A.S.F. în vederea remedierii faptelor constatate; f) încălcările anterioare săvârșite de persoana fizică sau juridică responsabilă; g) eventualele măsuri luate de către contravenient, ulterior săvârșirii faptei, pentru a limita pagubele, pentru acoperirea prejudiciului sau pentru remedierea deficiențelor produse prin săvârșirea faptei. Articolul 120² (1) A.S.F. poate să dispună măsuri administrative de prevenire a unor situații de natură să afecteze buna funcționare a sistemului de pensii facultative sau măsuri de remediere a unor deficiențe. (2) A.S.F. poate aplica următoarele măsuri administrative: a) anularea votului sau suspendarea exercițiului dreptului de vot al acționarilor, în cazurile în care nu mai îndeplinesc cerințele legale privind calitatea acționariatului unui administrator care desfășoară o politică individuală sau comună care periclitează asigurarea unei gestiuni sănătoase și prudente a administratorului și a fondului, în detrimentul participanților și beneficiarilor acestora; b) limitarea sau interzicerea, pe o perioadă cuprinsă între 90 și 180 de zile, a anumitor operațiuni ale administratorului reglementate de lege; c) restrângerea exercițiului administratorului de a dispune de propriile active sau interzicerea acestui drept; d) o declarație publică în care se indică persoana fizică sau juridică responsabilă și natura încălcării, care se va emite de A.S.F. în forma unui act administrativ individual emis în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare, și va fi publicat în Buletinul A.S.F.; e) o decizie prin care i se cere persoanei fizice sau juridice responsabile să înceteze comportamentul respectiv și să se abțină de la repetarea comportamentului respectiv; f) atenționarea persoanelor responsabile pentru faptele constatate de o gravitate scăzută; g) dispunerea unui plan de măsuri în scopul remedierii deficiențelor constatate și/sau prevenirii apariției/materializării unor riscuri în activitate. (3) Măsurile administrative prevăzute la alin. (2) pot fi aplicate distinct sau împreună cu sancțiunile principale sau complementare prevăzute la art. 121 alin. (2).
60. Articolul 121 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 121 (1) Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii, infracțiuni, următoarele fapte: a) nerespectarea de către administrator, de către persoanele care fac parte din structura de conducere a acestuia, de către persoanele care dețin funcții-cheie și/sau de către persoanele care exercită în fapt sau în drept funcții de conducere sau alte activități prevăzute de prezenta lege și de reglementările A.S.F.: a obligațiilor prevăzute în cuprinsul prezentei legi și în reglementările A.S.F. emise în aplicarea acesteia; a măsurilor prevăzute prin actele de autorizare, supraveghere, reglementare și control ale A.S.F.; a prevederilor existente în reglementările proprii ale administratorului în domeniul pensiilor facultative; b) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor depozitarului; c) nerespectarea de către acționarii administratorului a prevederilor art. 20 alin. (1); d) nerespectarea de către administrator a prevederilor art. 44 alin. (3) și (4); e) nerespectarea de către administrator a obligațiilor prevăzute la art. 76 alin. (7); f) depășirea de către administrator a plafoanelor prevăzute la art. 87 alin. (1) și (4); g) investirea de către administrator în categoriile de active prevăzute la art. 90 alin. (1); h) nerespectarea de către administrator a prevederilor art. 92 alin. (2) privind metoda de calcul al comisioanelor; i) nerespectarea de către administrator a prevederilor art. 97 și nerespectarea de către administratori, depozitari, precum și de către persoanele afiliate lor a prevederilor art. 98 alin. (1); j) nerespectarea de către administrator a termenelor prevăzute la art. 100 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 103 alin. (1) și la art. 104; k) nerespectarea de către administrator a dispozițiilor prevăzute la art. 3-13 din Regulamentul (UE) 2019/2.088 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind informațiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare, cu modificările și completările ulterioare, și ale reglementărilor adoptate în aplicarea acestuia; l) nerespectarea de către administrator, depozitar sau de către persoanele care fac parte din structura de conducere a acestora a prevederilor art. 115 referitoare la provizionul tehnic; m) împiedicarea exercitării drepturilor conferite A.S.F. de către lege, precum și refuzul nejustificat al oricărei persoane de a răspunde solicitărilor A.S.F. în exercitarea atribuțiilor care îi revin, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei legi; n) nerespectarea de către depozitar, auditorul financiar și agentul de marketing a obligațiilor în legătură cu activitatea desfășurată în cadrul sistemului de pensii facultative, a reglementărilor interne proprii, precum și a măsurilor stabilite prin actele de autorizare, supraveghere, reglementare și control ale A.S.F.; o) nerespectarea de către persoana responsabilă cu activitatea de depozitare, prevăzută la art. 107 alin. (1) lit. f), și de către persoana responsabilă cu activitatea de marketing, prevăzută la art. 74¹ alin. (2), a obligațiilor prevăzute în cuprinsul prezentei legi și în reglementările A.S.F. emise în aplicarea acesteia, în legătură cu activitatea desfășurată în cadrul sistemului de pensii facultative. (2) Săvârșirea de către persoana fizică sau juridică a vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează cu: a) avertisment scris; b) amendă contravențională; c) interzicerea dreptului de a ocupa funcții care necesită aprobarea, de către A.S.F., pentru o perioadă cuprinsă între 1 an și 5 ani de la data comunicării deciziei de sancționare sau de la o altă dată prevăzută expres în decizie; d) retragerea autorizării administratorului, a avizului depozitarului, a avizului auditorului financiar și a avizului agentului de marketing; e) retragerea avizului/autorizării acordat/acordate persoanelor din structura de conducere a administratorului, persoanelor cu funcții-cheie, persoanei responsabile cu activitatea de marketing, prevăzută la art. 74¹ alin. (2), sau persoanei responsabile cu activitatea de depozitare, prevăzută la art. 107 alin. (1) lit. f); f) interzicerea desfășurării unor activități ce cad sub incidența prezentei legi pe o perioadă cuprinsă între 90 și 365 de zile de la data comunicării deciziei de sancționare sau de la o altă dată prevăzută expres în decizie. (3) Sancțiunile principale prevăzute la alin. (2) lit. a) sau b) pot fi aplicate cumulativ cu oricare dintre sancțiunile complementare prevăzute la alin. (2) lit. c)-f). (4) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, limitele amenzilor se stabilesc după cum urmează: a) pentru persoanele juridice: de la 0,1% la 5% din cifra de afaceri realizată conform celor mai recente situații financiare anuale auditate, depuse la organele competente; b) pentru persoanele fizice: de la 2.000 de lei la 2.000.000 de lei. (5) Amenzile contravenționale stabilite prin lege și aplicate de Consiliul A.S.F. se fac venit la bugetul de stat. (6) A.S.F. poate aplica sancțiuni persoanei juridice supravegheate și persoanelor fizice prevăzute la alin. (1) lit. a) și o) cărora le este imputabilă respectiva contravenție, în situația în care constată săvârșirea unei fapte contravenționale prevăzute la alin. (1). (7) Persoanele fizice prevăzute la alin. (6) sunt ținute, potrivit legii, și la repararea prejudiciilor patrimoniale cauzate prin fapta constituind contravenție. Dacă fapta este imputabilă mai multor persoane, acestea sunt ținute solidar la repararea prejudiciului cauzat. (8) La individualizarea sancțiunii se va ține seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului. (9) Dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. (10) În cazul în care la săvârșirea unei contravenții au participat mai multe persoane, sancțiunea se va aplica fiecăreia separat. (11) Contravențiile se constată de către persoanele din cadrul A.S.F. care au atribuții privind autorizarea, supravegherea și/sau controlul respectării dispozițiilor legale și ale reglementărilor aplicabile sistemului de pensii private ori de către alte persoane împuternicite în acest scop, prin decizie a președintelui A.S.F. (12) În cazul constatării contravențiilor prevăzute la alin. (1), în cadrul activității de autorizare, supraveghere sau control, A.S.F. dispune, prin emiterea de acte individuale, aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (2). (13) În cadrul activității de supraveghere și control, A.S.F. poate dispune, prin acte individuale, extinderea investigațiilor, luarea de măsuri conservatorii și/sau audierea persoanelor vizate de actele de verificare.
61. La articolul 122, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alin. (2) și (3), cu următorul cuprins:(2) Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , în cazul constatării a două sau mai multe contravenții prin același act, se aplică sancțiunea cea mai mare, majorată cu până la 50%, după caz, cu respectarea prevederilor art. 120¹ alin. (3). (3) Prin derogare de la prevederile art. 28 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , în cazul sancțiunilor aplicate pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 121 alin. (1), persoanele sancționate achită integral amenda contravențională stabilită în decizia A.S.F. de sancționare, în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării acesteia.
62. Articolul 122¹ se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 122¹ (1) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , contravențiile prevăzute de prezenta lege se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei. (2) În cazul contravențiilor continue, termenul de 3 ani prevăzut la alin. (1) curge, conform prevederilor art. 13 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , de la data încetării săvârșirii faptei.
63. După articolul 122¹ se introduce un nou articol, art. 122², cu următorul cuprins:Articolul 122² (1) Raportarea către A.S.F. a încălcărilor prevederilor prezentei legi se realizează în conformitate cu reglementările emise de A.S.F. (2) A.S.F. stabilește căi de comunicare independente și autonome, care sunt sigure și garantează confidențialitatea, pentru primirea raportărilor privind încălcările prevederilor prezentei legi, denumite în continuare metode de comunicare securizate. (3) Metodele de comunicare securizate sunt considerate independente și autonome, în condițiile în care acestea îndeplinesc cumulativ următoarele criterii: a) sunt separate de căile de comunicare generale ale A.S.F., inclusiv de cele prin care A.S.F. comunică pe plan intern și cu părți terțe în cadrul activității sale obișnuite; b) sunt concepute, stabilite și utilizate într-un mod care garantează caracterul complet, integritatea și confidențialitatea informațiilor și împiedică accesul angajaților neautorizați ai A.S.F.; c) permit stocarea durabilă a informațiilor, în conformitate cu reglementările emise de A.S.F., pentru a permite investigații suplimentare. A.S.F. păstrează evidențele prevăzute în prezenta literă într-o bază de date confidențială și sigură. (4) Metodele de comunicare securizate permit raportarea încălcărilor cel puțin în următoarele moduri: a) raportarea scrisă a încălcărilor, în format electronic sau pe suport hârtie; b) raportarea orală a încălcărilor prin intermediul liniilor telefonice, indiferent dacă este înregistrată sau neînregistrată; c) întâlnirea cu angajați specializați ai A.S.F., dacă este cazul. (5) Raportarea de către angajații din cadrul administratorilor sau din cadrul depozitarilor, prevăzută la alin. (1), nu se consideră încălcare a vreunei restricții privind divulgarea de informații impuse prin contract sau prin orice act cu putere de lege sau act administrativ și nu atrage răspunderea persoanei care notifică în legătură cu acea raportare.