Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 20, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Pe perioada de valabilitate a unui amenajament silvic este interzisă aprobarea elaborării altui amenajament silvic pentru fondul forestier respectiv sau pentru o parte din acesta, cu excepția cazurilor prevăzute în normele tehnice.

2. La articolul 21, alineatul (2¹) se abrogă.

3. La articolul 22, alineatele (1²) și (1³) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1²) Amenajamentul silvic intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, împreună cu amenajamentul silvic. (1³) Emiterea actului administrativ de mediu pentru amenajamente silvice se realizează cu respectarea termenelor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, cu modificările ulterioare, dar nu mai mult de 60 de zile de la data organizării ședinței de preavizare a soluțiilor tehnice - Conferința a II-a de amenajare.

4. La articolul 22, după alineatul (1⁴) se introduc două noi alineate, alin. (1⁵) și (1⁶), cu următorul cuprins:(1⁵) Amenajamentele silvice care se suprapun total cu arii naturale protejate de interes comunitar se supun evaluării adecvate, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare. Amenajamentele silvice care se suprapun parțial cu arii naturale protejate de interes comunitar și care conțin proiectele enumerate în anexele nr. 1 sau 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului se supun evaluării adecvate, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare. (1⁶) Amenajamentele silvice, altele decât cele prevăzute la alin. (1⁵), se supun etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare.

5. La articolul 33 alineatul (3), după litera k) se introduce o nouă literă, lit. l), cu următorul cuprins:l) decontarea costurilor puieților utilizați la împădurire sau reîmpădurire, produși în pepinierele proprii sau achiziționați.

6. La articolul 36, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 36 (1) Prin excepție de la prevederile art. 35, este permisă reducerea suprafeței fondului forestier național prin scoaterea definitivă a unor terenuri necesare realizării obiectivelor de interes național, declarate de utilitate publică, în condițiile legii, a unor terenuri necesare amplasării/extinderii componentelor Rețelei naționale de supraveghere meteorologică, a unor terenuri necesare amplasării/extinderii infrastructurii de telecomunicații speciale, precum și a unor terenuri pe care sunt amplasate capacități de producție și/sau servicii pentru apărare de interes strategic pentru securitatea națională.

7. La articolul 36, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4¹), cu următorul cuprins:(4¹) Prin excepție de la alin. (2), reducerea fondului forestier național prin scoaterea definitivă a unor terenuri proprietate publică a statului, necesare amplasării/extinderii componentelor Rețelei naționale de supraveghere meteorologică și necesare amplasării/extinderii infrastructurii de telecomunicații speciale, se realizează fără compensare și fără plata taxelor și a celorlalte obligații bănești. Solicitarea scoaterii definitive se face de Administrația Națională de Meteorologie, respectiv de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

8. La articolul 39, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2¹), cu următorul cuprins:(2¹) Prin excepție de la prevederile alin. (2), ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național se aprobă pe toată perioada de execuție și existență în fondul forestier a obiectivelor de interes național, județean sau local, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) durata de execuție și existență a obiectivelor depășește 10 ani; b) redarea terenurilor în circuitul silvic nu se poate realiza fără restricții.

9. La articolul 40, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Ocuparea temporară a unor terenuri din fondul forestier național pentru intervenții cu caracter urgent pentru execuția lucrărilor de punere în siguranță a infrastructurii de transport rutier și feroviar, pentru remedierea unor deranjamente sau avarii la rețelele de telecomunicații, de transport sau de distribuție a energiei electrice, la conductele de apă, canalizare, gaze, precum și la alte instalații similare se aprobă de conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza unei solicitări emise în condițiile legii de autoritatea competentă/administratorul infrastructurii/operatorul de transport sau distribuție, după caz, pentru o perioadă de maximum 90 de zile, fără a mai fi necesară plata garanției pentru ocuparea temporară de fond forestier.

10. La articolul 47, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Fac excepție de la prevederile alin. (2) terenurile destinate construcției de drumuri forestiere și realizării de lucrări de corectare a torenților, terenurile destinate înființării de pepiniere silvice cu o suprafață de maximum 0,5 ha și constituirii culoarului de frontieră și a fâșiei de protecție a frontierei de stat, cele destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat, precum și cele destinate extinderii zonei de siguranță a liniilor electrice existente.

11. La articolul 97¹, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Beneficiarii ajutoarelor de stat prevăzute la alin. (1) sunt proprietarii de fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale.

12. La anexa nr. 1, punctul 21 se modifică și va avea următorul cuprins:Materiale lemnoase - lemnul brut rotund sau despicat, chiar cojit, și lemnul de foc sub formă de trunchiuri, butuci, crăci, vreascuri sau forme similare; cherestelele tivite și netivite, capetele și flancurile buștenilor; traversele din lemn pentru căi ferate, mangalul, lemnul ecarisat și lemnul cioplit; lemnul sub formă de așchii sau particule, rumegușul, tocătura provenită din lemn, coaja arborilor și resturile de lemn. Puieții forestieri se încadrează în categoria materialelor lemnoase. Materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile.

13. La anexa nr. 1 punctul 56, după litera a) se introduce o nouă literă, lit. a¹), cu următorul cuprins:a¹) culturi agroforestiere de pe terenuri agricole;