(1) Amenajamentele silvice care se suprapun, parțial sau total, cu arii naturale protejate de interes comunitar, valabile și aprobate la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și pentru care nu s-au elaborat studiul de evaluare adecvată și raportul de mediu în cadrul procedurii de evaluare de mediu, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, cu modificările ulterioare, se supun revizuirii, prin reluarea procedurii de evaluare de mediu și a celei de evaluare adecvată, conform aceluiași act normativ.
(2) Titularii amenajamentelor silvice menționate la alin. (1) au obligația de a notifica autoritatea competentă pentru protecția mediului în vederea reluării procedurii de evaluare de mediu, inclusiv evaluare adecvată, în termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. IV .
(3) Amenajamentele silvice valabile și aprobate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență își păstrează valabilitatea până la data corespunzătoare emiterii actului de reglementare de mediu pentru amenajamentul următor, dar nu mai târziu de 31 decembrie a anului următor expirării acestora. Până la data intrării în vigoare a noului amenajament silvic, în amenajamentul silvic care își păstrează valabilitatea sunt permise următoarele activități și acțiuni:
a) acordarea de compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă;
b) realizarea împăduririlor, a reîmpăduririlor, a lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor tinere și a lucrărilor de protecție, prevăzute de amenajamentul silvic;
c) punerea în valoare și exploatarea masei lemnoase pe picior rămase neexploatată, până la volumul aferent posibilității stabilite prin amenajamentul silvic, și transportul stocurilor de masă lemnoasă din partizile autorizate spre exploatare anterior aprobării noului amenajament silvic și neexploatate integral până la data aprobării noului amenajament silvic.