(1) Valoarea costurilor de eliberare a benzilor de frecvențe radio prevăzute la art. 1 alin. (1) este de 35.292.547 lei.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012 , valoarea despăgubirii acordate Societății Naționale de Radiocomunicații - S.A. pentru eliberarea benzilor de frecvențe radio prevăzute la art. 1 alin. (1) , stabilită conform prevederilor alin. (1) , se suportă din bugetul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, denumită în continuare ANCOM.
(3) Se autorizează ANCOM să achite, din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2013, suma prevăzută la alin. (1) .
(4) Suma prevăzută la alin. (1) se suportă din sumele încasate cu titlu de tarif de utilizare a spectrului, încasate de ANCOM în conformitate cu prevederile art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012 .