(1) Participanții la mecanismul financiar în sensul prezentei ordonanțe de urgență sunt:

a) MIPE, prin coordonatorul de reforme și/sau investiție, pentru gestionarea finanțărilor menționate la art. 3 lit. b) ;

b) beneficiarii de finanțare menționați la art. 3 lit. b) ;

c) partenerii bancari definiți la art. 2 lit. a) .

(2) MIPE, prin coordonatorul de reformă și/sau investiție, are următoarele responsabilități în cadrul mecanismului de implementare a parteneriatului cu partenerii bancari:

a) încheie contractele de finanțare cu beneficiarii, cu clauză suspensivă, până la finalizarea verificărilor încadrării beneficiarilor în categoria IMM-urilor;

b) publică pe site-ul MIPE lista partenerilor bancari selectați în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și a condițiilor financiare de creditare aplicate de aceștia în relația comercială cu beneficiarii;

c) stabilește, prin instrucțiuni proprii, termenul, nu mai scurt de 10 zile lucrătoare de la publicarea listei partenerilor bancari selectați, în care beneficiarii menționați la art. 3 lit. b) pot opta pentru derularea fondurilor aferente proiectului lor prin intermediul unuia dintre aceștia, deschizând la acesta un cont specific distinct aferent proiectului;

d) în colaborare cu fiecare partener bancar întocmește și actualizează lista beneficiarilor care au optat pentru respectiva instituție bancară;

e) asigură acces adecvat în aplicația proiecte.pnrr.gov.ro personalului partenerilor bancari și acordă pentru aceștia drepturi de acces pentru vizualizarea în proiecte.pnrr.gov.ro a contractului de finanțare al beneficiarului, precum și a tuturor documentelor relevante ale proiectului, depuse de beneficiar în acest mediu electronic: cereri de transfer și documente justificative ale cheltuielilor conform contractelor de finanțare;

f) realizează sesiuni de instruire a personalului partenerilor bancari cu privire la procedurile de implementare aplicabile și asigură sprijin metodologic pe parcursul îndeplinirii sarcinilor;

g) primește prin poșta electronică listele de verificare preliminară a cererilor de transfer semnate electronic de personalul desemnat al partenerilor bancari;

h) verifică și autorizează cererile de transfer în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data primirii listelor de verificare preliminară întocmite de personalul desemnat al partenerului bancar, termenul de 3 de zile lucrătoare putând fi întrerupt, fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depășească 5 zile lucrătoare, pentru depunerea de către beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări;

i) îndeplinește obligațiile de notificare a beneficiarilor cu privire la autorizarea plăților;

j) în urma finalizării verificării și autorizării la plată a cererilor de transfer, întocmește periodic o listă a beneficiarilor pentru care s-au autorizat la plată cererile de transfer, listă ce va menționa beneficiarii vizați, numerele de ordine ale proiectelor, sumele aprobate la plată. Lista se va transmite instituției bancare partenere, pe baza căreia aceasta plătește beneficiarilor, în conturile speciale, sumele de ajutor financiar nerambursabil aprobat;

k) verifică și aprobă rapoartele operative lunare și anuale ale partenerilor bancari depuse de aceștia;

l) efectuează plățile către partenerul bancar conform fluxului financiar descris în prezenta ordonanță de urgență;

m) plătește anual partenerului bancar comisionul aferent serviciilor prestate, raportat la suma asistenței financiare nerambursabile solicitată de beneficiari și procesată de către partenerul bancar, în urma aprobării raportului operativ anual, pentru anul în care au fost prestate serviciile, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data depunerii acestuia;

n) în situația nerespectării prevederilor contractuale și/sau legale de către beneficiari, solicită acestora să ramburseze sumele plătite și dobânzile aferente acestora, indicând contul MIPE în care trebuie efectuată restituirea.

o) în cazul în care partenerii bancari nu respectă termenele prevăzute pentru realizarea verificărilor, MIPE, prin coordonatorul de reforme și/sau investiție, poate dispune, printr-o notificare transmisă partenerilor bancari, ca activitățile de verificare și plată către beneficiari prevăzute de mecanismul de implementare a proiectelor din cadrul C9.I3.1, descris prin prezenta ordonanță de urgență, să se desfășoare la nivel intern, cu personal propriu, cu scopul de a permite atingerea indicatorilor asociați țintelor prevăzute în anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului de modificare a Deciziei de punere în aplicare din 29 octombrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României. În această situație, MIPE va transfera, din sumele existente în contul de tranzit deschis pe numele său la partenerii bancari, în contul de cheltuieli bugetare din care acestea au fost inițial alocate, sumele necesare pentru plata cererilor de transfer ale beneficiarilor, pentru care MIPE va efectua activitățile de verificare și plată la nivel intern, cu personal propriu.

(3) Beneficiarii prevăzuți la art. 3 lit. b) au următoarele responsabilități:

a) în cazul în care vor fi selectate mai multe bănci partenere, optează pentru una dintre acestea, comunică opțiunea lor către coordonatorul de reformă și/ sau investiție și deschid conturile speciale distincte pentru derularea plăților și încasărilor aferente proiectului;

b) transmit cererile de transfer către coordonatorul de reformă și/sau investiție prin platforma proiecte.pnrr.gov.ro, însoțite de documentele justificative necesare, conform contractului de finanțare;

c) efectuează cheltuielile aferente proiectului, cu respectarea prevederilor contractului de finanțare;

d) răspund solicitărilor de clarificări primite de la partenerul bancar/coordonatorul de reformă și/sau investiție prin intermediul aplicației proiecte.pnrr.gov.ro;

e) în situația nerespectării prevederilor contractuale și/sau legale, la solicitarea coordonatorului de reforme și/sau investiție, rambursează sumele solicitate către MIPE, în contul indicat de acesta;

f) răspund de corectitudinea și autenticitatea documentelor transmise pentru justificarea cheltuielilor decontate în cadrul proiectelor implementate, conform prevederilor din contractul de finanțare.

(4) Partenerii bancari definiți la art. 2 lit. a) au următoarele responsabilități:

a) nominalizează o echipă de implementare din partea partenerului bancar, care va cuprinde: un coordonator responsabil pentru gestionarea operativă a relației cu coordonatorul de reforme și/sau investiție și o echipă de angajați ai partenerului bancar pentru participarea la activitățile de verificare preliminară;

b) deschid pentru fiecare beneficiar un cont bancar distinct pentru operațiunile ce urmează a fi realizate în cadrul proiectului: pentru cheltuieli eligibile aferente PNRR și pentru sume aferente TVA nedeductibile, aferente cheltuielilor eligibile, plătite din bugetul de stat, în funcție de specificul beneficiarului, plătitor sau neplătitor de TVA. În evidențele partenerului bancar, detaliile contului menționate anterior vor face referire la programul de finanțare și la numărul de ordine al proiectului finanțat;

c) efectuează încasările și plățile conform fluxului financiar prevăzut la art. 12 ;

d) utilizează sumele încasate de la coordonatorul de reforme și/sau investiție strict în scopul pentru care acestea au fost transferate;

e) vizualizează cererile de transfer depuse de beneficiari în aplicația proiecte.pnrr.gov.ro, însoțite de documente justificative, prin personalul desemnat în cadrul echipei de implementare, în sensul aprobării și transferării către beneficiar a sumelor;

f) efectuează verificări preliminare ale documentelor justificative și întocmesc listele de verificare preliminară a cererilor de transfer, pe care le semnează electronic și le transmit electronic coordonatorului de reforme și/sau investiție, în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la data primirii acestora, prin personalul desemnat în cadrul echipei de implementare; pentru depunerea de către beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări solicitate, termenul de 7 zile lucrătoare poate fi întrerupt, fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depășească 5 zile lucrătoare;

g) transmit către beneficiari solicitările de clarificări, dacă este cazul, prin intermediul aplicației proiecte.pnrr.gov.ro (modulul Comunicare);

h) transmit coordonatorului de reforme și/sau investiție listele de verificare preliminară a cererilor de transfer, semnate de personalul desemnat în cadrul echipei de implementare;

i) după verificarea și autorizarea de către coordonatorul de reforme și/sau investiție a cererilor de transfer, efectuează viramentele către beneficiari conform borderourilor cu sumele autorizate la plată transmise de coordonatorul de reforme și/sau investiție în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data la care dispune de resurse în contul de tranzit;

j) întocmesc și transmit raportări operative lunare și anuale asupra situației conturilor de tranzit și a tranzacțiilor efectuate, respectând structura și conținutul informativ stabilite prin acordul-cadru și prin contractele subsecvente, după caz;

k) acordă beneficiarilor, la solicitarea acestora și cu respectarea regulilor proprii de creditare, finanțări sub formă de credite și alte produse de creditare relevante, cu respectarea condițiilor și plafoanelor specificate la art. 6 alin. (1) ;

l) participă cu personalul propriu la vizitele de verificare efectuate la fața locului pentru cererile de transfer finale, în maximum 30 de zile lucrătoare de la data depunerii de către beneficiari a cererilor de transfer finale, pentru verificarea conformității cheltuielilor efectuate: se verifică rapoarte de progres, livrabile (produse, servicii și rezultate care atestă realizarea activităților asumate în cadrul unui proiect) și documente financiar-contabile; vizitele la fața locului în format fizic se vor efectua pentru un eșantion de 30% din beneficiari, iar pentru restul de 70% din beneficiari se vor organiza vizite la fața locului în format online, prin completarea listei de verificare specifică;

m) efectuează verificări preliminare a dosarelor de achiziție derulate de către beneficiari în cadrul proiectelor și completează lista de verificare preliminară specifică;

n) verifică încadrarea în categoria IMM-urilor a beneficiarilor de finanțare, în maximum 30 de zile lucrătoare pentru fiecare contract de finanțare, în scopul stabilirii eligibilității și a intensității de finanțare, prin completarea listei de verificare preliminară specifică; contractele de finanțare vor fi repartizate etapizat partenerilor bancari selectați spre a fi efectuate verificările preliminare;

o) verifică beneficiarii reali pentru fiecare achiziție derulată de beneficiarii de finanțare prin completarea listei de verificare preliminară specifică;

p) asigură accesul organelor de control sau de audit naționale sau europene la toate informațiile și documentele aferente verificărilor efectuate de personalul desemnat asupra proiectelor în cadrul contractului subsecvent încheiat cu MIPE;

q) păstrează toate informațiile și documentele prevăzute la lit. p) pe o perioadă de 10 ani de la data ultimei plăți efectuate către beneficiari.