(1) Zonele în care se preconizează operațiuni urbanistice de regenerare urbană sunt delimitate prin planul urbanistic general, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Delimitarea zonelor de regenerare urbană, prevăzută la alin. (1) , se realizează pe limite cadastrale și include, după caz, zonele învecinate cu care există legături ecologice, peisagistice, funcționale sau de circulație, pentru a crea conexiunile către acestea.
(3) În situația în care prin planul urbanistic general nu au fost stabilite inițial zone pentru operațiuni de regenerare urbană potrivit alin. (1) sau în cazul în care au fost identificate alte zone care pot face obiectul regenerării urbane, inclusiv zone urbane marginalizate cuprinse în strategiile de dezvoltare locală, delimitarea acestor zone se realizează în baza unui studiu elaborat de specialiști atestați în domeniul urbanismului.
(4) Delimitarea zonelor propuse pentru operațiuni de regenerare urbană, conform alin. (2) , se aprobă de către:
a) consiliul local, respectiv Consiliul General al Municipiului București, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 1 alin. (2) lit. a) ;
b) adunarea generală a asociației de dezvoltare intercomunitară, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 1 alin. (2) lit. b) ;
c) adunarea generală a zonei metropolitane, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 1 alin. (2) lit. c) ;
d) consiliile locale partenere, respectiv Consiliul General al Municipiului București, pentru parteneriatele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. d)-f) .
(5) Zonele care necesită implementarea unor operațiuni integrate de regenerare urbană se regăsesc cel puțin în una dintre următoarele categorii:
a) zone centrale;
b) zone istorice;
c) zone construite protejate și zone de protecție a monumentelor;
d) zone din ansambluri de locuit;
e) zona autogărilor, stațiilor, haltelor și punctelor de oprire feroviare, zonele adiacente infrastructurii feroviare, zonele activelor feroviare dezafectate, precum și zonele adiacente porturilor/locurilor de operare;
f) faleze, maluri și insule ale râurilor, fluviului și lacurilor;
g) zone locuite de comunități defavorizate, inclusiv așezări informale;
h) zone de reconversie funcțională: siturile industriale dezafectate, situri cu infrastructuri majore dezafectate, situri militare dezafectate, haldele de steril/zgură închise și depozitele de deșeuri închise;
i) zone destructurate cuprinzând parcele construite izolat, realizate în mod necoordonat și fragmentat, respectiv foste terenuri agricole afectate de expansiune urbană necontrolată ce necesită reconfigurări în vederea dezvoltării urbanistice durabile;
j) zone de agrement și turism;
k) zona piețelor destinate comerțului cu produse și servicii.
(6) Zonele care necesită implementarea unor operațiuni integrate de regenerare urbană, în cazul proiectelor de regenerare urbană pentru care se acordă sprijin financiar în elaborarea documentațiilor tehnico-economice conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2020 privind instituirea unor măsuri, precum și acordarea unui sprijin financiar pentru pregătirea portofoliului de proiecte în domenii strategice considerate prioritare pentru perioada de programare 2021-2027, destinat finanțării prin Programul operațional Asistență tehnică 2014-2020 (POAT 2014-2020) și Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020 (POIM), aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2020 , cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. b) din aceeași ordonanță de urgență .
(7) Proiectele de regenerare urbană, care pot fi finanțate din Programele operaționale regionale, acoperă, într-o concepție unitară și corelată cu programele de la nivelul localităților de dezvoltare economico-socială, amenajare a teritoriului, urbanism și mediu, un spectru larg de intervenții și de situații care sunt complementare, privind, în special:
a) îmbunătățirea calității serviciilor de administrare a domeniului public și privat;
b) renovarea, consolidarea sau reabilitarea imobilelor aflate în proprietate publică sau privată a statului sau a unității administrativ-teritoriale, inclusiv reconversia funcțională a acestora, cu o atenție specială asupra reducerii riscului seismic, ameliorării performanțelor energetice, a instalațiilor și infrastructurii asociate, inclusiv prin promovarea de soluții tehnice inovative;
c) conservarea, punerea în valoare și dezvoltarea moștenirii culturale și istorice;
d) reconsiderarea mobilității urbane, îmbunătățirea accesibilității și a legăturilor cu zonele înconjurătoare;
e) măsuri privind construirea de locuințe sociale.