Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:
1. La articolul 3 se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:(2) Ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat, precum și cele privatizate potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi.
2. Abrogat.
3. Abrogat.
4. La articolul 34 se introduce alineatul (5) cu următorul cuprins:(5) În vederea asigurării surselor pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent sub forma de titluri de valoare nominală și prin acțiuni, se rezerva o cota de până la 20% din capitalul social de la societățile sau companiile naționale rezultate din reorganizarea regiilor autonome. Stabilirea cotelor și alocarea titlurilor de valoare nominală sau, după caz, a acțiunilor se fac potrivit normelor metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
5. La articolul 51 se introduc alineatele (2) și (3) cu următorul cuprins:(2) Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 , au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru. (3) Restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 , cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 , cu modificările ulterioare.
6. După articolul 51 se introduce articolul 51¹ cu următorul cuprins:Articolul 51¹ În vederea organizării executării prevederilor prezentei legi, Guvernul este abilitat sa emita norme metodologice de aplicare unitară a acesteia.