(1) Se suplimentează statul de organizare al Spitalului de Urgență „Profesor Dr. Dimitrie Gerota“ București subordonat Direcției medicale a Ministerului Afacerilor Interne, prin înființarea Compartimentului Suport COVID-19 în cadrul secției Unitatea de Primiri Urgențe, prevăzut cu 200 de posturi de medici rezidenți care au promovat examenul de specialitate și/sau de medici specialiști, într-una din specialitățile: anestezie terapie intensivă (ATI), medicină de urgență, epidemiologie, radiologie - imagistică medicală, boli infecțioase, pneumologie, pe durata prevăzută la art. 5 , pe funcții de personal contractual.

(2) Activitatea Compartimentului Suport COVID-19 din cadrul Spitalului de Urgență „Profesor Dr. Dimitrie Gerota“ se află sub coordonarea directă a Direcției Generale Management Urgențe Medicale din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne.