(1) Remunerația managerului, prevăzută în contractul de management, este asimilată salariului numai din punct de vedere fiscal, respectiv al obligațiilor ce decurg pentru manager și autoritate din legislația privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, inclusiv dreptul la asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, din legislația privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, precum și din legislația privind asigurările de sănătate.

(2) Managerul beneficiază prin contractul de management de timp de odihnă anual, asimilabil concediului de odihnă, și indemnizația aferentă, diurnă și cheltuieli de delegare în interesul serviciului, concediu medical potrivit legii și zile libere plătite pentru sărbătorile legale, evenimente familiale deosebite, acordate prin similitudine cu cele prevăzute în legislația muncii.

(3) În cazul în care câștigătorul concursului de proiecte de management deține o funcție de execuție sau de conducere în aceeași instituție ori în altă instituție de cultură, contractul individual de muncă pentru funcția respectivă se suspendă pe durata contractului de proiecte de management.

(4) Suspendarea contractului individual de muncă potrivit alin. (3) își produce efectele de la data semnării contractului de proiecte de management până la data încetării acestuia în una dintre modalitățile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.