LexistoriaDreptul la drept.

Caietul de sarcini și proiectul de management

Azi

OUG 189/2008 · 5 articole

Articolul 11

(1) Caietul de obiective se întocmește de către autoritate pe baza modelului-cadru, prevăzut la art. 5 , ținând cont de următoarele criterii:

a) misiunea instituției publice de cultură;

b) evoluțiile economice și socioculturale ale comunității în care instituția publică de cultură își desfășoară activitatea;

c) dezvoltarea specifică a instituției publice de cultură.

(2) Caietul de obiective cuprinde prevederi organizatorice, financiare și tehnice privind proiectul de management, după cum urmează: 41 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 26 iunie 2013 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 29 iunie 2013, prin înlocuirea unei sintagme.

a) date despre activitatea, bugetul estimat sau cunoscut și specificul instituției publice de cultură;

b) regulamentul de organizare și funcționare al instituției;

c) sarcini pentru management.

d) perioada pentru care se încheie contractul de management, în intervalul de minimum 3 ani și maximum 5 ani;

e) structura obligatorie a proiectului de management.

Articolul 12

(1) Prin caietul de obiective, autoritatea solicită candidaților:

a) analiza socioculturală a mediului în care își desfășoară activitatea instituția publică de cultură și propuneri privind evoluția acesteia în sistemul instituțional existent;

b) analiza activității instituției publice de cultură și, în funcție de specific, propuneri privind îmbunătățirea acesteia;

c) analiza organizării instituției publice de cultură și propuneri de reorganizare și/sau restructurare, după caz;

d) analiza situației economico-financiare a instituției publice de cultură;

e) strategia, programele și planul de acțiune pentru îndeplinirea misiunii specifice a instituției publice de cultură, conform sarcinilor formulate de autoritate;

f) o previziune a evoluției economico-financiare a instituției publice de cultură, cu o estimare a resurselor financiare ce ar trebui alocate de către autoritate, precum și a veniturilor instituției ce pot fi atrase din alte surse.

(2) Prevederile alin. (1) reprezintă criteriile generale de analiză și notare a proiectelor de management.

Articolul 13

Proiectele de management sunt elaborate de către candidați fără a fi personalizate, fără a avea semnături și fără a conține indicii privind identitatea autorului, cu respectarea cerințelor din caietul de obiective și a prevederilor legislației indicate în bibliografie.

Articolul 14

(1) Candidații pot solicita informații suplimentare necesare elaborării proiectelor de management, în baza unei cereri motivate.

(2) În termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii privind solicitarea de date suplimentare, instituția publică de cultură pentru care se organizează concursul este obligată să furnizeze informațiile solicitate.

Articolul 15

(1) După încheierea contractului de management, proiectul de management constituie documentul de referință pentru evaluarea managementului.

(2) Documentul de referință se aduce la cunoștința publică prin grija autorității.