(1) Autoritățile administrației publice locale pe a căror rază teritorială se află plaje cu destinație turistică au următoarele obligații:
a) să organizeze și să asigure servicii publice de salvare acvatică - salvamar și posturi de prim ajutor;
b) să asigure lucrările de canalizare și alimentare cu apă până în zona limitrofă plajei cu destinație turistică;
c) să asigure ordinea publică pe plaja utilizată în scop turistic;
(2) Sursele de finanțare pentru realizarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) sunt asigurate prin bugetele locale și din alte surse, potrivit legii.
(2¹) Finanțarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se asigură prin bugetele locale din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat aprobate anual cu această destinație, prin legea bugetului de stat, la propunerea fundamentată a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
(3) Normele metodologice privind organizarea serviciilor publice de salvare și a posturilor de prim ajutor pe plajă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru turism și a Ministerului Administrației și Internelor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.