Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2025 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică în perioada 1 aprilie 2025-30 iunie 2025, respectiv măsurile aplicabile clienților finali din piața de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2025-31 martie 2026, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 28 februarie 2025, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:d) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice și private, definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, al unităților de învățământ de stat, particulare și confesionale prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare, al instituțiilor de învățământ superior de stat, particular și confesional particular prevăzute de art. 7 din Legea învățământului superior nr. 199/2023 , cu modificările și completările ulterioare, precum și al creșelor, al furnizorilor publici și privați de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare; plafonarea menționată în prezentul articol se aplică și pentru situațiile în care una dintre entitățile menționate anterior este beneficiarul final al consumului de energie electrică și/sau pentru toate clădirile care au fost construite și autorizate cu destinația de spitale.

2. După articolul 25 se introduce un nou articol, art. 25¹, cu următorul cuprins:Articolul 25¹ În cazurile în care Republica Moldova nu poate să își asigure consumul național de energie electrică prin producție proprie, producătorii de energie electrică au obligația să încheie contracte bilaterale, în limita cantităților disponibile, cu traderi/furnizori de energie electrică desemnați de către Guvernul Republicii Moldova în acest sens, la prețul de referință prevăzut în anexa nr. 6 la prezenta ordonanță de urgență, la care se adaugă costul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, după caz. Energia electrică vândută în aceste condiții acoperă exclusiv necesarul de consum al consumatorilor finali din Republica Moldova.