(1) Pe perioada cuprinsă între 1 aprilie 2026 și 30 iunie 2026, valoarea medie a adaosului comercial pentru benzină și motorină în segmentul rafinare și vânzare angro și cu amănuntul, exceptând exporturile și livrările intracomunitare, este limitată la cel mult valoarea medie anuală a adaosului comercial practicat pentru aceste produse în anul 2025 de către fiecare operator economic care importă, produce benzină și motorină, distribuie și/sau comercializează aceste produse.

(2) Pentru operatorii economici prevăzuți la alin. (1) , înființați în cursul anului 2025, cu activitate mai mică de 12 luni calendaristice, adaosul comercial este limitat la cel mult valoarea medie a adaosului comercial practicat corespunzător perioadei de activitate desfășurate în anul 2025.

(3) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, prin adaos comercial se înțelege valoarea rezultată din diferența dintre veniturile înregistrate din vânzarea produselor menționate la alin. (1) și cheltuielile corespunzătoare costului de achiziție, respectiv costului de producție al acestora, astfel cum sunt acestea înregistrate în contabilitate, în segmentul rafinare și vânzare angro și cu amănuntul, potrivit reglementărilor contabile aplicabile.

(4) Prin valoarea medie anuală a adaosului comercial, prevăzută la alin. (1) și (2) , se înțelege raportul dintre totalul veniturilor înregistrate din vânzarea produselor minus cheltuielile corespunzătoare costului de achiziție, respectiv costului de producție al acestora în segmentul rafinare și vânzare angro și cu amănuntul, astfel cum au fost acestea înregistrate în contabilitate în anul 2025, și cantitatea totală de produse vândute, exprimată în litri, tone, pentru fiecare tip de produs. Această modalitate de calcul se aplică în mod corespunzător și pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie și 30 iunie 2026.

(5) Pe perioada cuprinsă între 1 aprilie și 30 iunie 2026, pentru operatorii economici prevăzuți la alin. (1) valoarea medie anuală a adaosului comercial calculată pentru anul 2025 constituie limită maximă pentru adaosul comercial. Pentru operatorii economici prevăzuți la alin. (2) valoarea medie anuală a adaosului comercial aferent aceleiași perioade se raportează la valoarea medie a adaosului comercial calculat pentru lunile de activitate desfășurată în cursul anului 2025.

(6) Limitarea adaosului comercial prevăzut la alin. (1) și (2) se aplică pentru fiecare operator economic din circuitul de import, producție, distribuție, comercializare, respectiv la nivelul activităților de comercializare cu ridicata și cu amănuntul.

(7) Valoarea medie anuală a adaosului comercial prevăzut la alin. (1) și (2) pentru anul 2025, precum și calculul care a determinat valoarea se comunică Agenției Naționale de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF. Modalitatea de comunicare se stabilește prin ordin al președintelui ANAF emis în termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. În termen de 5 zile de la data publicării ordinului președintelui ANAF, operatorii economici comunică valoarea medie anuală a adaosului comercial.

(8) Limitarea prevăzută de prezentul articol nu reprezintă situație competitivă specială din perspectiva respectării principiului valorii de piață.

(9) În perioada prevăzută la art. 1 , operatorii economici care comercializează benzină și motorină cu amănuntul către consumatorii finali pot majora prețurile de vânzare cel mult o singură dată într-o zi, până la ora 12:00 inclusiv. Prețurile de vânzare pot fi reduse oricând, de oricâte ori este necesar.