(1) Etapele procedurii de elaborare și avizare a cadrelor de competență prevăzute la art. 22 din anexa nr. 8 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, se desfășoară în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență de către autoritățile și instituțiile publice în cadrul cărora sunt stabilite funcțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici și funcțiile publice de execuție generale, grad profesional debutant, cu excepția celor care beneficiază de statute speciale în condițiile legii.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) , pentru funcțiile publice ocupate și vacante, fișa postului standardizată se elaborează și se completează potrivit dispozițiilor art. 31 din anexa nr. 8 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Pentru funcțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor care beneficiază de statute speciale în condițiile legii, etapele procedurii de elaborare și avizare a cadrelor de competență se desfășoară de către autoritățile și instituțiile publice până la data de 30 iunie 2024.
(4) În aplicarea prevederilor alin. (3) , pentru funcțiile publice ocupate și vacante, fișa postului standardizată se elaborează și se completează potrivit dispozițiilor art. 31 din anexa nr. 8 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare.