(1) Abrogat.
(2) Contribuțiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) , i) , v) , w)-y) se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor stabilite de legislația în vigoare, pentru:
a) cantitățile de deșeuri de ambalaje corespunzătoare ambalajelor pe care operatorii economici prevăzuți la art. 9 alin. (1) lit. d) nu le-au contractat cu operatorii economici autorizați pentru implementarea obligațiilor privind răspunderea extinsă a producătorului;
b) cantitățile de deșeuri de ambalaje pentru care operatorii economici prevăzuți la art. 9 alin. (1) lit. d) au încheiat contracte cu operatorii economici autorizați pentru implementarea obligațiilor privind răspunderea extinsă a producătorului și pentru care aceștia din urmă nu au îndeplinit obiectivele prevăzute de lege, după încasarea garanțiilor prevăzute la art. 12² alin. (2) și a garanției prevăzute la art. 16 alin. (8) lit. e) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare;
c) cantitățile de deșeuri de anvelope uzate corespunzătoare cantităților de anvelope pentru care operatorii economici prevăzuți la art. 9 alin. (1) lit. i) nu au predat responsabilitatea unor persoane juridice legal constituite;
d) cantitățile de deșeuri de echipamente electrice și electronice, respectiv deșeuri de baterii și acumulatori portabili, corespunzătoare echipamentelor electrice și electronice, respectiv bateriilor și acumulatorilor portabili pentru care operatorii economici prevăzuți la art. 9 alin. (1) lit. w) și x) nu au predat responsabilitatea pe bază de contract către o organizație colectivă;
e) cantitățile de deșeuri de ambalaje corespunzătoare ambalajelor pe care operatorii economici autorizați pentru implementarea obligațiilor privind răspunderea extinsă a producătorului, prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) , le-au contractat;
f) cantitățile de deșeuri de anvelope uzate corespunzătoare anvelopelor noi și/sau uzate, destinate reutilizării, pentru care persoanele juridice legal constituite, prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) , au preluat responsabilitatea;
g) cantitățile de deșeuri de echipamente electrice și electronice, respectiv deșeuri de baterii și acumulatori portabili, corespunzătoare echipamentelor electrice și electronice, respectiv bateriilor și acumulatorilor portabili, pentru care operatorii prevăzuți la art. 9 alin. (1) lit. y) au preluat responsabilitatea.
h) cantitățile de deșeuri de ambalaje corespunzătoare ambalajelor primare nereutilizabile pe care operatorii economici prevăzuți la art. 9 alin. (1) lit. d) nu le-au raportat, începând cu data de 1 ianuarie 2024, ca ambalaje SGR administratorului sistemului de garanție-returnare.
(2¹) Abrogat.
(2²) Abrogat.
(2³) În cazul în care Administrația Fondului constată ca nefiind colectate, valorificate sau reciclate cantitățile de deșeuri pe care persoanele juridice prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) și y) le-au contractat, acestea nu sunt luate în considerare la îndeplinirea obiectivelor de valorificare.
(3) Operatorii economici prevăzuți la art. 9 alin. (1) lit. d) , i) , w) și x) sunt obligați să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, cantitățile de ambalaje, anvelope, echipamente electrice și electronice, respectiv baterii și acumulatori portabili introduse pe piața națională și cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate, cantitățile de anvelope uzate gestionate, cantitățile de deșeuri de echipamente electrice și electronice colectate, respectiv cantitățile de deșeuri de baterii și acumulatori portabili colectate.
(3¹) Operatorii economici prevăzuți la art. 9 alin. (1) lit. v) sunt obligați să declare semestrial, până la data de 25 a lunii următoare semestrului de raportare, cantitățile de ambalaje și anvelope, respectiv cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate și cantitățile de anvelope uzate gestionate în numele clienților pentru care au preluat obligațiile.
(3²) Operatorii economici prevăzuți la art. 9 alin. (1) lit. y) sunt obligați să declare semestrial, până la data de 25 a lunii următoare semestrului de raportare, cantitățile de echipamente electrice și electronice, respectiv baterii și acumulatori portabili introduse pe piața națională și cantitățile de deșeuri de echipamente electrice și electronice colectate, respectiv cantitățile de deșeuri de baterii și acumulatori portabili colectate în numele clienților pentru care au preluat obligațiile.
(3³) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. ș) vor fi stabilite în baza informațiilor și documentelor furnizate de autoritatea competentă referitoare la operatorii instalațiilor staționare și operatorii de aeronave și, începând cu anul 2025, pentru emisiile de gaze cu efect de seră generate în anul 2024, și pentru operatorii din sectorul maritim care nu au restituit certificate de emisii de gaze cu efect de seră în condițiile legii, a informațiilor privind numărul de certificate nerestituite de fiecare dintre aceștia și a metodologiei de calcul prevăzute la art. 17 .
(3⁴) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. ț) vor fi stabilite în baza înștiințării emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei cu privire la operatorii economici debitori și sumele datorate de aceștia.
(3⁵) Abrogat.
(3⁶) Suplimentar față de obligațiile legale de raportare în vigoare, operatorii economici prevăzuți la art. 9 alin. (1) lit. z) sunt obligați să declare trimestrial, prin intermediul administratorului, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului de raportare, următoarele informații despre ambalajele prevăzute la art. 10 alin. (5) din Legea nr. 249/2015 , cu modificările și completările ulterioare:
a) cantitățile de ambalaje primare nereutilizabile exprimate în kg, tip de material, respectiv în număr de unități de ambalaje primare nereutilizabile, raportate de operatorii economici prevăzuți la art. 9 alin. (1) lit. z) ca fiind introduse pe piață;
b) cantitățile de ambalaje primare nereutilizabile exprimate în kg, tip de material, respectiv număr de unități, returnate conform Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2021, republicată , cu modificările ulterioare;
c) cantitățile de deșeuri de ambalaje primare nereutilizabile exprimate în kg, tip de material, respectiv în număr de unități, încredințate de administratorul sistemului de garanție-returnare spre reciclare, respectiv cele care intră în instalații de reciclare, conform Hotărârii Guvernului nr. 1074/2021, republicată , cu modificările ulterioare.
(4) Abrogat.
(4¹) Operatorii economici prevăzuți la art. 16 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare, sunt obligați să declare trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului de raportare, situația contractelor încheiate și/sau reziliate cu operatorii economici care introduc pe piața națională bunuri ambalate și ambalaje de desfacere.
(4²) Instrucțiunile privind obligația declarării prevăzute la alin. (4¹) se stabilesc prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.
(5) Baza de calcul la care se aplică procentele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) , e) , f) și j) reprezintă valoarea de vânzare, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.
(5¹) În cazul introducerii pe piața națională, prin achiziții intraunionale sau importuri de bunuri, în scopul utilizării sau consumului propriu, a substanțelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, baza de calcul la care se aplică contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. e) reprezintă valoarea de achiziție, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.
(6) Abrogat.
(7) Administrația Fondului publică anual, pe pagina de internet proprie, lista operatorilor economici prevăzuți la art. 9 alin. (1) lit. d) , înregistrați drept contribuabili la Fondul pentru mediu.
(8) Administrația Fondului pentru Mediu pune la dispoziția utilizatorilor, în mod gratuit, sistemul informatic de asigurare a trasabilității deșeurilor (SIATD), în vederea monitorizării și verificării corectitudinii tranzacțiilor cu deșeuri de ambalaje în sistemul răspunderii extinse a producătorului.
(9) Aplicația informatică SIATD se utilizează de către persoanele juridice legal constituite, autorizate de Comisia de supraveghere a răspunderii extinse a producătorilor, prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) , care gestionează deșeuri de ambalaje, de către operatorii economici care desfășoară activități de colectare, valorificare sau salubrizare și raportează deșeuri pentru contribuabilii prevăzuți la art. 9 alin. (1) lit. v) și y) , precum și de către persoanele juridice ale căror costuri nete și/sau costuri de colectare, valorificare, sortare sau raportare sunt finanțate de către persoanele juridice prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) și y) .
(10) Persoanele juridice prevăzute alin. (9) trebuie să respecte termenele prevăzute în Instrucțiunile de utilizare a aplicației informatice SIATD, în vederea monitorizării și verificării corectitudinii tranzacțiilor cu deșeuri de ambalaje, anvelope, echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori portabili în sistemul răspunderii extinse a producătorului, aprobate prin ordinul ministrului autorității publice centrale pentru protecția mediului.
(11) Începând cu data de 1 august 2023, persoanele juridice prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) care gestionează anvelope uzate și persoanele juridice prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. y) care gestionează baterii și acumulatori portabili, precum și echipamente electrice și electronice sunt obligate să utilizeze aplicația SIATD, în conformitate cu instrucțiunile emise.
(12) Începând cu data de 1 ianuarie 2024, aplicația informatică SIATD se utilizează de către persoanele juridice care gestionează deșeuri municipale, astfel cum sunt prevăzute la pct. 13 din anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare.
(13) Aplicația informatică SIATD se utilizează și de către operatorii economici care transportă transfrontalier deșeuri în vederea valorificării în România.
(14) În cazul în care comisarii Gărzii Naționale de Mediu constată că operatorul economic nu mai îndeplinește cerințele prevăzute în actele de reglementare emise de autoritatea competentă pentru protecția mediului care au stat la baza înregistrării în registrul ROAFM sau că instalația de valorificare deținută nu mai poate servi scopului pentru care a fost concepută/proiectată/construită, notifică Adminstrația Fondului pentru Mediu în vederea blocării temporare a accesului în contul din modulul ROAFM al aplicației SIATD al operatorului economic respectiv, până la remedierea cauzelor care au condus la blocarea accesului.
(15) Administratorul sistemului de garanție-returnare este obligat să declare semestrial către Administrația Fondului pentru Mediu, până la data de 25 a lunii următoare semestrului de raportare, cantitățile de ambalaje, respectiv cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate în numele producătorilor cu care are contract în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021, republicată , cu modificările și completările ulterioare.