(1) Premiile lunare prevăzute la art. 9 alin. (1) și alin. (4) lit. b) se suportă din bugetul aprobat potrivit legii Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate cu această destinație, la capitolul 61.01 „Ordine publică și siguranță națională“, titlul 20 „Bunuri și servicii“, articolul 20.30.30 „Alte cheltuieli cu bunuri și servicii“.
(2) Premiile lunare prevăzute la art. 9 alin. (1) și alin. (4) lit. b) sunt venituri neimpozabile pentru care nu se datorează contribuțiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.