(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la 31 martie 2022, în situația întreruperii activității ori a limitării capacității de funcționare pentru sectorul/domeniul de activitate ca urmare a implementării măsurilor pentru diminuarea impactului tipului de risc prevăzute de hotărârile Guvernului pentru prelungirea stării de alertă pe teritoriul României ori suspendării activității în baza deciziei direcției de sănătate publică ori a hotărârilor consiliului județean pentru situații de urgență, respectiv Consiliului pentru Situații de Urgență al Municipiului București, beneficiază de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, de o indemnizație lunară de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 318/2021 următoarele categorii de persoane:
a) profesioniști prevăzuți la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare;
b) persoanele fizice care obțin venituri din drepturile de autor și drepturile conexe, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu condiția ca acestea să nu realizeze în această perioadă venituri din alte surse ori activități;
c) persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare.
(2) Persoanele prevăzute la art. 67¹ alin. (1) lit. a)-c) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 , cu modificările și completările ulterioare, aflate în situațiile prevăzute la alin. (1) , beneficiază de o indemnizație de 75% din drepturile în bani aferente contraprestației activității sportive, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 318/2021 , dacă contractul de activitate sportivă a fost suspendat din inițiativa structurii sportive. Suplimentar, structura sportivă și persoanele prevăzute la art. 67¹ alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 69/2000 , cu modificările și completările ulterioare, au posibilitatea de a negocia și stabili de comun acord plata de alte indemnizații compensatorii acordate de structura sportivă care să compenseze diminuarea contraprestației financiare.
(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) și (2) care nu se află în situațiile prevăzute de alineatele menționate beneficiază de indemnizația prevăzută la art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 282/2020 , cu modificările ulterioare.