(1) Indemnizația prevăzută la art. 6 alin. (1) și (2) se acordă proporțional cu numărul de zile în care activitatea este interzisă ori suspendată sau capacitatea de funcționare limitată.
(2) Indemnizația prevăzută la art. 6 alin. (1) și (2) se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere, însoțită de copia documentului de identitate în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) și b) .
(3) Cererea și documentele prevăzute la alin. (2) se depun electronic la agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, denumite în continuare agenții teritoriale, astfel:
a) de către persoană îndreptățită în cazul prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. a) și b) ;
b) de către cooperație, respectiv de către structura sportivă în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. c) și alin. (2) .
(4) Pentru depunerea în format electronic a cererilor și a documentelor prevăzute la alin. (2) se poate utiliza Punctul de contact unic electronic, ale cărui organizare și funcționare sunt prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 922/2010 privind organizarea și funcționarea Punctului de contact unic electronic, platforma aici.gov.ro sau orice alt mijloc electronic de transmitere pus la dispoziție de Agenția Națională Pentru Plăți și Inspecție Socială.
(5) Cererea și documentele prevăzute la alin. (2) se depun lunar, până în ultima zi a lunii următoarele celei pentru care se solicită indemnizația. În situația în care se depășește acest termen, indemnizația aferentă lunii respective nu se mai acordă.
(6) În situația prevăzută la alin. (3) lit. b) , cererea este întocmită, semnată, datată de reprezentantul legal și este însoțită de lista cu persoanele beneficiare.