(1) Oficiul acordă dreptul de organizare și funcționare, monitorizează, supraveghează și controlează activitățile din domeniul jocurilor de noroc și activitățile conexe, așa cum sunt reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) În activitatea sa, Oficiul urmărește respectarea următoarelor principii:

a) aplicarea unitară, corectă și nediscriminatorie a dispozițiilor legale în vigoare în domeniul jocurilor de noroc, având în vedere principiile legalității, imparțialității, rolului activ și disponibilității;

b) protecția minorilor sau a altor grupuri vulnerabile, din punct de vedere social și economic, în vederea evitării dependenței acestora de jocuri de noroc;

c) protecția participanților astfel încât jocurile de noroc să fie organizate într-o manieră onestă, responsabilă și transparentă;

d) asigurarea respectării prevederilor legale incidente în domeniu;

e) prevenirea unor posibile ingerințe în rezultatele sportive în vederea protejării mișcării sportive.