(1) Comitetul este format din 11 membri, din care 2 executivi și 9 neexecutivi numiți prin decizie a prim-ministrului, după cum urmează:
a) președintele Oficiului - membru executiv;
b) vicepreședintele Oficiului - membru executiv;
c) membru - membru neexecutiv numit la propunerea președintelui Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor;
d) membru - membru neexecutiv numit la propunerea ministrului afacerilor interne;
e) membru - membru neexecutiv numit la propunerea președintelui Consiliului Concurenței;
f) 4 membri - membri neexecutivi numiți la propunerea ministrului finanțelor;
g) abrogată;
h) 2 membri - membri neexecutivi numiți la propunerea Secretariatului General al Guvernului.
i) Abrogată.
(2) Membrii neexecutivi sunt membrii Comitetului care participă la ședințele Comitetului în baza convocării transmise de președintele Oficiului sau înlocuitorul legal.
(3) membrii comitetului trebuie să îndeplinească la data numirii, cumulativ, următoarele condiții:
a) să aibă calitatea de licențiat al unei instituții de învățământ superior cu durata stabilită de lege, acreditată, și o vechime de cel puțin 10 ani în activitate, pe un post pentru care sunt necesare studii superioare, în cazul președintelui și vicepreședintelui, și de cel puțin 5 ani în activitate, pe un post pentru care sunt necesare studii superioare, în cazul celorlalți membri;
b) să aibă domiciliul în România;
c) să aibă cetățenia română;
d) să aibă exercițiul drepturilor civile și politice;
e) să nu aibă fapte înscrise în cazierul judiciar.
(4) Membrilor Comitetului le este interzis să ocupe funcții în structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale organizațiilor cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice sau ale fundațiilor ori asociațiilor care funcționează pe lângă partidele politice.
(5) Membrii Comitetului nu pot fi angajați ai unor societăți care au ca obiect de activitate jocurile de noroc, nu pot ocupa funcții în organele de conducere ale acestora, nu pot deține acțiuni, părți sociale la societăți care au ca obiect de activitate jocurile de noroc sau un drept de natură patrimonială asupra unei societăți care are ca obiect de activitate jocurile de noroc, pe durata deținerii calității de membru în Comitet.
(6) Membrii Comitetului au obligația să comunice de îndată, în scris, apariția oricărei situații dintre cele prevăzute la alin. (4) și (5) conducătorilor autorităților care i-au desemnat, precum și Comitetului în prima ședință a Comitetului convocată de președinte.
(6¹) Calitatea de membru al Comitetului se suspendă în cazul arestării sau trimiterii în judecată pentru o infracțiune în legătură cu/sau în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
(7) Calitatea de membru al Comitetului încetează în următoarele situații:
a) prin revocarea de către prim-ministru, la propunerea conducătorului autorității care l-a desemnat;
b) prin demisie;
c) prin deces;
d) prin imposibilitatea de exercitare a calității de membru pe o perioadă mai mare de 3 luni;
e) în cazul constatării uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (4) și (5) ;
f) abrogată;
g) la data rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare.
(8) În caz de eliberare a unui post de membru în cadrul Comitetului, conducătorul autorității competente va desemna în vederea numirii o nouă persoană, în termen de cel mult 10 zile de la data eliberării postului.