Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 15, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local consiliile locale, județene sau Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot aproba acordarea de ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale din România aflate în situații de extremă dificultate sau către unități administrativ-teritoriale din statele vecine aflate în stare de conflict armat, la solicitarea acestora sau din proprie inițiativă.
2. La articolul 36, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) În bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziția consiliului local, județean și a Consiliului General al Municipiului București, precum și a sectoarelor municipiului București, după caz, în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe bază de hotărâri ale consiliilor respective, pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exercițiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamități naturale, precum și pentru acordarea unor ajutoare către alte unități administrativ-teritoriale din România aflate în situații de extremă dificultate sau către unități administrativ-teritoriale din statele vecine aflate în stare de conflict armat, la solicitarea acestora sau din proprie inițiativă.
3. La articolul 36, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Prin excepție de la prevederile art. 58 alin. (1), în vederea acordării de ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale din statele vecine aflate în stare de conflict armat, fondul de rezervă bugetară la dispoziția consiliului local, consiliului județean, Consiliului General al Municipiului București, precum și a sectoarelor municipiului București poate fi majorat cu sume din excedentul bugetului local, neangajate în finanțarea altor cheltuieli.