(1) Terenurile agricole situate în extravilan care fac obiectul cererilor prin care se solicită afișarea ofertei de vânzare, înregistrate până la data de 13 octombrie 2020, inclusiv, la autoritățile publice locale din raza unității administrativ-teritoriale unde se află terenul, se pot înstrăina în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

(2) Cererile prevăzute la alin. (1) și cererile privind comunicarea de acceptare a ofertei depuse în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei de către titularul dreptului de preempțiune, însoțite de documentele justificative prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) și b) , se soluționează, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, cu respectarea dreptului de preemțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale, atestată prin avizul final emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru terenurile cu o suprafață mai mare de 30 de hectare, denumită în continuare structura centrală, respectiv direcțiile pentru agricultură județene, pentru terenurile cu o suprafață de până la 30 de hectare, denumite în continuare structuri teritoriale, după caz.

(3) În cazul în care titularii dreptului de preemțiune nu au manifestat, în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei, intenția de cumpărare a terenurilor ce fac obiectul ofertei de vânzare, autoritatea publică locală din raza unității administrativ-teritoriale unde se află terenul emite adeverința de liberă vânzare, pentru terenurile prevăzute la alin. (1) .

(4) Documentele prevăzute la alin. (2) și (3) se emit în maximum 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.