(1) Beneficiarii art. 50 TUE au următoarele obligații:
a) să respecte legislația română pe timpul șederii în România;
b) să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat șederea, precum și să depună toate diligențele necesare pentru a ieși din România până la expirarea acestei perioade;
c) să se supună controlului pentru trecerea frontierei de stat, potrivit legii;
d) să se supună, în condițiile legii, controlului organelor de poliție și al celorlalte autorități publice competente în acest sens;
e) să declare, în termen de 10 zile, la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări de la locul de reședință sau domiciliu, următoarele:
(i) orice modificare intervenită în situația personală, în special schimbarea numelui, a cetățeniei, a domiciliului sau reședinței, încheierea, desfacerea ori anularea căsătoriei, nașterea sau adopția unui copil, decesul unui membru de familie aflat pe teritoriul României;
(ii) prelungirea valabilității sau schimbarea documentului de trecere a frontierei de stat
f) să solicite un nou permis de ședere în cazul în care își schimbă numele, cetățenia, domiciliul sau reședința, odată cu declararea modificării intervenite în statutul personal;
g) să declare, în termen de 48 de ore, la organul de poliție competent teritorial, furtul sau pierderea documentelor de trecere a frontierei de stat sau a documentelor de identitate.
(2) În cazul în care beneficiarii art. 50 TUE își schimbă domiciliul sau reședința, termenul prevăzut la alin. (1) lit. e) curge de la data stabilirii la noua adresă.