(1) Responsabilii de proiecte și, respectiv, beneficiarii proiectelor, finanțați integral sau parțial din bugetul de stat, precum și cei finanțați integral din venituri proprii au obligația să prevadă în bugetele anuale, respectiv în bugetele de venituri și cheltuieli fondurile necesare pentru plata costurilor naționale de participare corespunzătoare bugetelor aferente propunerilor de proiecte înaintate către AIEA.
(2) Responsabilii de proiecte și, respectiv, beneficiarii proiectelor, cu excepția instituțiilor publice, indiferent de finanțare, au obligația ca odată cu propunerea de proiect să prezinte și o scrisoare de garanție bancară în favoarea AN, valabilă pe toată perioada derulării proiectelor, care să acopere valoarea costurilor naționale de participare.
(3) Responsabilii de proiecte au obligația să efectueze către AN plata costurilor naționale de participare, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii notificării efectuate de AN, în două tranșe:
a) o tranșă reprezentând jumătate din suma rezultată ca urmare a aplicării procentului de 5 % la bugetul estimat și aprobat la începutul proiectului și;
b) a doua tranșă reprezentând diferența rezultată și din regularizarea făcuta de AIEA ca urmare a aplicării procentului de 5 % la bugetul cheltuit până în momentul finalizării proiectului.