Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 12, litera b) va avea următorul cuprins:b) sume alocate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, care se aprobă prin legile bugetare anuale.

2. Articolul 78² va avea următorul cuprins:Articolul 78² (1) Asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, beneficiază de majorarea punctajelor anuale, după cum urmează: a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă; b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă. (2) Prevederile alin. (1) se aplică numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 3, în funcție de data nașterii, respectiv stagiile complete de cotizare, în funcție de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor art. 167¹.

3. Articolul 165¹ va avea următorul cuprins:Articolul 165¹ (1) Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează: a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă; b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005 , cu completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special. (3) De creșterea punctajelor anuale prevăzută la alin. (1) beneficiază și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-2 noiembrie 2008 inclusiv, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 78² alin. (2).