LexistoriaDreptul la drept.

OUG 21/2002

Azi

Text integral · 2 articole

Articolul 1

(1) Livrările de îngrășăminte chimice, pesticide, semințe și material săditor certificate către producătorii agricoli se fac pe bază de contracte, cu plata la recoltarea culturilor agricole.

(2) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, producători agricoli sunt: producătorii agricoli individuali, institutele și stațiunile de cercetare, învățământ și producție agricolă, asociațiile și societățile agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultura, arendașii, societățile comerciale cu capital privat, capital de stat sau mixt, precum și producătorii agricoli care dețin sau administrează exploatații agricole.

(3) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, furnizori de îngrășăminte chimice, pesticide, semințe și material săditor certificate sunt producătorii sau distribuitorii, care sunt agenți economici autorizați pentru producerea și/sau comercializarea acestora.

Articolul 2 — PRIM-MINISTRU

(1) Prin derogare de la prevederile cap. III și VI din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 547/2001 , cu modificările și completările ulterioare, taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de îngrășăminte chimice, pesticide, semințe și material săditor certificate către producătorii agricoli devine exigibilă la furnizori și deductibilă la beneficiari la data scadentei plății, prevăzută în contractele încheiate între aceștia, dar nu mai târziu de 1 noiembrie 2002.

(2) Prin derogare de la prevederile cap. VI din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 17/2000 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 547/2001 , cu modificările și completările ulterioare, dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor destinate realizării acestor livrări se exercită de către furnizorii de îngrășăminte chimice, pesticide, semințe și material săditor certificate în momentul colectării taxei pe valoarea adăugată.

ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Ministrul agriculturii, alimentației și pădurilor, Ilie Sarbu Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu