(1) Prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (7) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru derularea activităților prevăzute la art. 1 alin. (2), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin structura stabilită potrivit art. 1 alin. (4), efectuează plata în avans, în sumă de 6.300.000 lei, de la capitolul 20.01.30 către Ministerul Apărării Naționale, pentru structura desemnată potrivit art. 1 alin. (3), în termen de maximum 30 de zile de la data semnării contractului de prestări de servicii pentru anul 2010.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (8) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, sumele reprezentând avansul prevăzut la alin. (1) se justifică prin documentele emise de Ministerul Apărării Naționale aferente serviciilor prestate de structura desemnată potrivit art. 1 alin. (3) și recepționate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin structura desemnată potrivit art. 1 alin. (4), până la 31 decembrie 2012.