(1) Ajutorul de stat prevăzut la art. 1 se asigură din venituri rezultate din privatizare potrivit art. 3 alin. (1) și (2) și de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Energiei.
(2) În vederea îndeplinirii scopului pentru care se acordă ajutorul de stat, beneficiarul are obligația să mențină evidențe distincte aferente cheltuielilor care fac obiectul ajutorului de stat acordat sub formă de grant.
(3) Monitorizarea utilizării ajutorului de stat prevăzut la art. 1 se va realiza de către Ministerul Energiei, în conformitate cu prevederile capitolului V „Monitorizarea ajutoarelor de stat și ajutoarelor de minimis“ al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015 , cu modificările și completările ulterioare, și normele europene în domeniul ajutorului de stat.
(4) Societatea „Complexul Energetic Oltenia“ - S.A. este responsabilă pentru respectarea destinației sumelor prevăzute la art. 1 .