(1) Pentru scrutinul privind alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2024, în cazul în care alegătorul nu figurează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală specială, după caz, din secția de votare respectivă, Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal semnalează dacă:

a) persoana care s-a prezentat la vot nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv;

b) persoanei care s-a prezentat la vot i s-a interzis exercitarea dreptului de vot;

c) alegătorul care s-a prezentat la vot este arondat la altă secție de votare;

d) alegătorul care s-a prezentat la vot este omis din lista electorală permanentă;

e) alegătorul care s-a prezentat la vot figurează că și-a mai exercitat dreptul de vot la același scrutin;

f) alegătorul resortisant se regăsește în tabelul întocmit de Autoritatea Electorală Permanentă, care cuprinde cetățenii români care își exercită dreptul de vot la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din alt stat membru al Uniunii Europene;

g) alegătorul comunitar nu este înscris în lista electorală specială.

(2) În baza rezultatelor generate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia și a verificării actului de identitate, președintele biroului electoral al secției de votare:

a) oprește de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării, persoana căreia i s-a interzis exercitarea dreptului de vot și alegătorul comunitar care nu este înscris în lista electorală specială; în cazul în care persoana care figurează că i s-a interzis exercitarea dreptului de vot prezintă o hotărâre judecătorească definitivă din care rezultă că nu are sau nu mai are astfel de interdicții permite alegătorului să voteze; în acest sens, după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în lista electorală suplimentară, după caz, îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea „VOTAT“;

b) permite exercitarea dreptului de vot de către alegătorul care s-a prezentat la vot și care figurează în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal că și-a mai exercitat dreptul de vot la același scrutin, numai după ce asigură verificarea cazului semnalat de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, precum și sesizarea organelor competente, potrivit procedurii stabilite prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente, și după ce alegătorul dă o declarație potrivit căreia nu și-a exercitat dreptul de vot la același scrutin; după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în lista electorală suplimentară, după caz, îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea „VOTAT“;

c) permite exercitarea dreptului de vot de către alegătorul resortisant înscris în listele electorale ale altui stat membru al Uniunii Europene numai după ce acesta dă o declarație potrivit căreia nu și-a exercitat dreptul de vot la același scrutin în alt stat membru al Uniunii Europene; după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în lista electorală suplimentară, după caz, îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea „VOTAT“;

d) îndrumă alegătorul să voteze la secția de votare la care este arondat, în cazul în care acesta este arondat la altă secție de votare din aceeași unitate administrativ-teritorială; permite alegătorilor cu mobilitate redusă arondați la altă secție de votare din aceeași unitate administrativ-teritorială să voteze; după ce alegătorul cu mobilitate redusă semnează în lista electorală suplimentară, îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea „VOTAT“;

e) permite alegătorului înscris în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală specială, după caz, să voteze; în acest sens, după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală specială, după caz, îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea „VOTAT“;

f) permite alegătorilor prevăzuți la art. 13 din Legea nr. 33/2007, republicată , cu modificările ulterioare, să își exercite dreptul de vot; după ce alegătorul semnează în lista electorală suplimentară îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea „VOTAT“; alegătorul care votează în străinătate semnează pe terminalul informatic din cadrul Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.

(3) Categoria alegătorilor cu mobilitate redusă prevăzuți la alin. (2) lit. d) include persoanele a căror mobilitate este redusă ca urmare a unui handicap fizic, senzorial sau locomotor, permanent sau temporar, fără a se limita la acestea.

(4) Prevederile alin. (2) și (3) privind alegătorii cu mobilitate redusă se aplică, în mod corespunzător, și în cazul exercitării dreptului de vot la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din data de 9 iunie 2024.